Primăria Bistrița a elaborat Proiectul de hotărâre privind aprobarea Viziunii energetice 2050 şi a Road-map-ului energetic pentru municipiul Bistriţa, elaborate în cadrul proiectului INTERREG IV C – IMAGINE şi intenţionează să îl supună  analizei şi aprobării Consiliului local în luna noiembrie 2014.
Viziunea energetică 2050, prevede angajarea municipiului şi a cetăţenilor pentru câştigarea renumelui de „Environmental Sportive Energy City” (EASY City Bistriţa)– Oraşul care acţionează pentru protecţia mediului şi eficienţă energetică.

Ceea ce presupune dezvoltare durabilă, restricţionarea creşterii consumului de energie la 15 MWh/locuitor/an, promovarea energiilor regenerabile şi a eficienţei energetice, producţia locală a 50% energie regenerabilă şi promovarea unui slogan de economisire a energiei în Bistriţa.

Bistriţa va reduce emisiile de gaze de seră şi consumul de energie convenţională prin măsuri de planificare, reguli de conduită în construcţii și motivaţii financiare, precum și consultanţă şi informaţii. Va avea o strategie de transport și mobilitate, va premia eficienţa energetică şi va crea logo-ul energetic, precum şi reguli pentru parcările municipale pe criterii energetice. Se va realiza un concept de furnizare a agentului termic şi a energiei electrice pentru anul 2050. Achiziţiile publice vor oferi un plus de atenţie eficienţei energetice, sursei de energie şi ecologiei. Vor fi dezvoltate atât un model de achiziţie, cât și o strategie de achiziţie. Furnizarea de electricitate, iluminat public, infrastructura pentru informaţii şi tehnologii de comunicare, apă, deşeuri, canalizare şi drumuri vor fi optimizate în ceea ce priveşte folosirea energiei, emisiile de gaze de seră şi consumul de resurse.

În vederea elaborării Viziunii energetice locale 2050 a fost contractată firma germană VSU GmbH, reprezentată prin Thomas Baum, care a facilitat trei forumuri locale energetice, ce au generat un document care prevede traseul energetic al Bistriţei pentru următorii 36 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.