Începând de luni, 5 decembrie, autoritățile publice locale și centrale vor putea accesa fonduri pentru amenajarea a 3.000 km de trasee cicloturistice – a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care a aprobat și a trimis spre publicare, zilele trecute, în Monitorul Oficial al României, Ghidul solicitantului pentru proiectele finanțate prin Investiția I.4 din Componenta 11 – Turism și cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Bugetul total alocat acestei componente este de 247,5 milioane de euro pentru amenajarea a 3.000 km trasee cicloturistice, în vederea creșterii accesibilității zonelor turistice. În acest scop, traseele vor fi amenajate pe digurile de protecție la inundație ale cursurilor de apă, în zonele protejate și pe drumurile publice cu trafic redus, valorificând în mod durabil elementele de patrimoniu și peisaj natural și cultural.

”Traseele de cicloturism vor permite României să participe și să contribuie la reconfigurarea rețelei europene de trasee EuroVelo și a diverselor trasee cicloturistice internaționale. Astfel, se va dezvolta ecoturismul și se va încuraja utilizarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ”, a subliniat ministrul Cseke Attila.

Proiectele pot fi depuse în parteneriat sau în mod individual de către Ministerul Mediului, pentru digurile administrate de ANAR.

Astfel, pentru proiectele depuse în parteneriat, sunt eligibile traseele care traversează minimum 3 județe, sunt continue pe o lungime de minimum 150 km (axă principală), de la axa principală propusă putându-se realiza conexiuni secundare către obiectivele turistice-culturale pe o rază de maximum 10 km.

Pentru proiectele depuse individual de către MMAP pentru digurile de protecție, sunt eligibile traseele care sunt continue pe o lungime de minimum 10 km și traversează teritoriul a cel puțin două UAT-uri din categoria comune, orașe sau/și municipii.

Principalii beneficiari ai acestei investiții sunt unitățile administrativ-teritoriale și autorități ale administrației publice centrale, respectiv structuri deconcentrate ale acestora.

Începând de astăzi, 29 noiembrie 2022, MDLPA pune la dispoziția potențialilor beneficiari, pentru familiarizare, aplicația electronică www.mdlpa.ro/investitii/PNRR, iar depunerea proiectelor se va putea face începând cu data de 5 decembrie 2022, ora 9:00, până pe 11 decembrie 2022, ora 23:59.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.