La adăpostul legii, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud (ISJ BN), Mihai Mureşan, precizează că din Consiliul comitetului de părinţi se acceptă donaţii din partea persoanelor fizice, a agenţilor economici, sponsorizări sau orice altă formă de contribuţie pentru fondul consiliului, fără implicarea cadrelor didactice şi a elevilor. Numai că realitatea este tocmai pe dos.

Luna decembrie, odată ce magia sărbătorilor de iarnă umple iar sacul moşului cu bani. În şcoli se ţine a doua şedinţă cu părinţii. Este lesne de înţeles motivul principal şi anume ,,colecta publică’’. Imaginaţia întrece limita bunului simţ, scopul nobil al dascălului este înlocuit cu pragmatismul – nu se pierde timpul, se îmbină utilul cu colindul ,,nu uita… să fii bun”.

Toată lumea musai să dea

Din sacul fără fund se fac evident în primul rând pentru elevi cadouri de Moş Nicolae: un carneţel personalizat, o zi fără uniformă şcolară că este sărbătoare, câte o bomboană, căte o napolitană de ziua numelui dacă vreun elev a adus de acasă, iar pentru cadrele didactice după merit.

Urmează surprize pentru pomul de iarnă: împodobirea clasei, alte cadouri pentru învăţători şi profesori după cum s-au purtat cu copiii şi pentru cei în drept ,,…multe şi mărunte’’ şi expirate.
Vedem că nu s-au primit salariile, că toată lumea are probleme financiare, dar trebuie cu toţii să îşi dea silinţa să participe la educarea copiilor. Astfel li se atrage atenţia părinţilor de la problema principală, nu se mai vede substratul, legalitatea acţiunii. De regulă se propune o sumă de către cadrul didactic, preşedintele comitetului de părinţi o anunţă în clasă şi dau cei cu dare de mână, dar şi cei care nu au, aceştia din urmă fiind mai uşor de manipulat – o dată pentru că nu vor să se facă de ruşine şi apoi pentru că nu au nici curajul să se exprime.
Nu ştim exact pe ce au dat banii dar ştim că au dat, nu mai există valori de respectat şi sistemul funcţionează corect de mulţi ani, se taie chitanţe că doar comitetul de părinţi este persoană juridică, ce mai cu acte în regulă.
Ce mai contează plata pentru gardieni, că se spoieşte o sală de clasă la sfârşit de săptămână, că se mai schimbă hota la bucătăria şcolii sau o utilitară pentru aprovizionarea cantinei?
Regulamentul nu a desfiinţat fondul şcolii şi fondul clasei, s-a schimbat doar persoana şi modul de colectare. Personalul didactic şi elevii nu pot lua parte la colectarea fondurilor în mod direct.

Interzis, dar se practică

Se interzice iniţierea de către şcoală sau de către părinţi a oricărei discuţii cu elevii în vederea colectării şi administrării fondului comitetului de părinţi. Se interzice, dar sumele care sunt cerute pentru aceste fonduri sunt cuprinse între 15 de lei şi 50 de lei, iar dacă elevii mai sunt şi viitori absolvenţi sumele cresc cu mult mai mult.
Legal nu există o obligaţie a părinţilor de a finanţa şcolile cu bani sau de a acoperi incapacitatea directorilor de şcoli de a atrage fonduri extrabugetare, băneşti sau materiale, pentru şcolile pe care le conduc.

Comitetul de părinţi poate propune în adunarea generală dacă se consideră necesar o sumă minimă prin care părinţii elevilor clasei să contribuie la întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a clasei sau a unităţii de învăţământ.
Părinţii şi profesorii teoretic nu au voie să discute despre aceste fonduri băneşti. Dacă un profesor încalcă prevederile regulamentului riscă să fie exclus din învăţământ.
Fondurile băneşti ale comitetului de părinţi se cheltuiesc la iniţiativa acestuia sau ca urmare a propunerii dirigintelui.
Neachitarea nu poate limita exercitarea de către elevi a drepturilor, informarea celor implicaţi fiind absolut obligatorie.
Distrugerile pe care le fac elevii în şcoli sunt în unele cazuri o problemă greu de soluţionat. În general există o regulă în care cel vinovat trebuie să plătească sau susţinătorul legal.

Nu se schimbă mare lucru

Numărul părinţilor nemulţumiţi este destul de mare dar în faţa unor autorităţi sau persoane competente în a soluţiona şi stopa sistemul ,,decadent şi imoral” dau bir cu fugiţii şi rămâne câte un părinte de fiecare clasă de la care se aşteaptă ca minunea să se înfăptuiască.

Deşi se confirmă faptul că dacă banii nu se strâng, condiţiile în care învaţă copii rămân aceleaşi, unele săli de clasă arătând jalnic învăţământul de stat supravieţuieşte din banii elevilor, fondul şcolii şi fondul clasei fiind o obişnuinţă.
Motto-ul ,,banii se duc pe burete şi cretă ’’este arhicunoscut. De asemenea şi şantajul permanent „să nu pierdeţi sala de clasă” este vechi de când lumea.
Banii asiguraţi de Miniserul Educatiei unde se duc?
Banii asiguraţi de primării acoperă doar salariile pentru cadrele didactice, pentru personalul auxiliar şi pentru igienizări la început de an sau după vacanţă? Vorbim despre deturnări de fonduri importante în interes personal?
Cert este că aşa nu se mai poate continua, rezolvarea problemelor nu se face cerşind, nu se face prin manipulare,şantaj şi ameninţări.

Cine ia atitudine, plăteşte scump

Situaţiile conflictuale între părinţi, între părinţi şi învăţători sau diriginţi nu trebuie să aibă ca soluţie transferul copilului la altă şcoală. Unii elevi din clasele mari îndrăznesc să ia atitudine deşi curajul îi costă, aceştia suportând diferite repercursiuni, se vede şi în situaţia şcolară, la note. La fel se întâmplă şi cu copiii ai căror părinţi sunt mai chibzuiţi cu banii fiind chiar izolaţi de grup şi puşi în situaţii delicate să nu zic penibile.

În concluzie, copii învaţă încă de la grădiniţă că se adună bani cu diverse ocazii pentru cadouri inventate cel mai adesea de mamele din comitetul de părinti cu concursul educatoarei.
Apoi în clasele mici cunosc gustul amar al discriminării, cei săraci nu au voie la bănci noi, la pernă pe scaun (numai pentru cunoscători), dacă dai un ban stai în faţă, dacă eşti bogat eşti superior tuturor, poţi face cam tot ce vrei, alegi chiar şi învăţătoarea.
În ciclul primar faci cunoştinţă cu faptul că învăţământul este gratuit dacă îţi cumpără părinţii caietele speciale, culegeri după cum hotărăşte doamna învăţătoare deşi pregătirea pentru ora de curs este datoria acesteia, dar de ce să nu-şi uşureze munca şi manual pentru că cele primite sunt pline de însemnări.
Şi vrem nu vrem copiii cresc, ajung liceeni, cresc pretenţiile dirigintelui, doar au mai mulţi profesori şi asta înseamnă mai multe atenţii şi de ce nu şi ceva mărunţiş pentru buzunar că din alocaţie nu faci cine ştie ce.
Şi uite aşa învăţământul este gratuit, fondurile băneşti nu sunt obligatorii dar sunt un rău necesar din care de fapt copii fac excursii în vacanţe după cum se grăbesc să precizeze cei din conducerea şcolilor. Dar în prag de sărbători să fim buni, nu proşti. Să aşteptăm deci cu drag pe Moşul cel înţelept, care îndeplineşte dorinţele – adică a se citi legile.

Geta Bugnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.