Secția de Medicină Internă a spitalului județean din Slobozia a anunțat ca 33 de persoane au fost confirmate pozitive cu Covid. Focarul a fost depistat de Secția de Medicină Internă a spitalului.

Potrivit unui comunicat de presa remis de conducerea SJU Slobozia, este vorba de 10 cadre medicale si 23 de pacienti care au fost testati pozitiv in perioada 18-29 ianuarie. In ceea ce priveste pacientii internati pe Sectia de Medicina Interna a SJU Slobozia, acestia au fost transferati pe sectia de Terapie Intensiva, la spitalele suport COVID „Anghel Saligny” din Fetesti si Spitalul Orasenesc Tandarei precum si la Spitalul Medgidia.

De asemenea, pacientii asimptomatici au fost externati la domiciliu urmand sa ramana in izolare pentru o perioada de 14 zile.

Din cele 10 cadre medicale confirmate cu SARS-CoV-2, doua au forme usoare si 8 sunt asimptomatice, ele ramanand la domiciliu urmand ca dupa 14 zile sa isi reia activitatea cu repetarea testelor pentru detectarea SARS-CoV-2.

Totodata, reprezentantii SJU Slobozia au declarat ca au fost limitate internarile in Sectia de Medicina Interna cu exceptia urgentelor iar pacientii care au fost testati negativ si nu au putut fi externati din pricina starii de sanatate au ramas sub supraveghere in saloane separate pana la repetarea testelor si ameliorarea starii de sanatate.

La Spitalul Judetean de Urgenta Slobozia s-au vaccinat in prima etapa 410 cadre medicale din totalul de 426 care si-au exprimat optiunea pentru vaccinarea impotriva COVID-19 iar din totalul de 850 de angajati 111 se afla sub supraveghere la domiciliu fiind conformati ca purtatori ai SARS-CoV-2.

Sursa – Ziare.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.