Mulți dintre foștii mei elevi se plâng că nu au locuri în căminele universitare și sunt nevoiți să caute chirii la prețuri piperate. Unii dintre ei chiar renunță la universitate din cauza imposibilității de a plăti o chirie în marile orașe ale României. În curând presa ne va anunța prețul cu care se vinde pe piața neagră un loc în căminele universitare și cu cât au crescut chiriile în centrele universitare.
Ce este șocant? Autoritățile din educație caută locuri de cazare scoțându-ne copiii în stradă pentru a primi refugiații pe care țările bogate ale Europei nu îi doresc. Ba mai mult, deși tinerii noștri pun cereri peste cereri ca să primească un loc în cămin sunt refuzați pe motiv că nu există spații de cazare. Acum, ce să vedem… Există, dintr-o dată paturile sunt libere…
Să nu fiu înțeles greșit, trebuie să primim refugiați din Asia, căci cultura noastră este creștină, deci primitoare de străini, însă lucrurile trebuie bine gândite.
De ce nu e bine ca refugiații să locuiască în internatele școlare alături de tinerii noștri?
Generațiile actuale nu au intrat în legătură zi de zi cu mentalitatea arabă, islamică, cu obiceiurile lor diferite față de ale noastre, cu modul lor de viață cotidian, cu comportamentul lor în sânul familiilor lor. Doar o mică parte a populației a călătorit în țările arabe și asta ca turiști, nu ca persoane care doresc să trăiască împreună cu ei. De aceea, primirea refugiaților în România nu înseamnă doar cazare, ci și integrare, comunicare în română, găsirea unui loc de muncă, școlarizarea copiilor, promovarea socială, etc.
Cum să se integreze în internate și cămine familii cu copii mici alături de adolescenții și tinerii noștri? Cum să-și găsească de lucru în mijlocul orașelor dacă nu ne cunosc limba? Cum să locuiască pe același palier bărbați arabi alături de tinerele noastre, atâta timp cât aceștia vin dintr-o cultură masculină în care femeia este redusă la tăcere? Cum să-i integrăm prin aglomerarea lor în cămine și internate și formarea unor ghetouri?
Soluția: să primim refugiați în zona rurală, depopulată și îmbătrânită, nu în internatele și căminele din zona urbană.
Autoritățile centrale și locale sunt chemate să elaboreze un plan de primire individuală voluntară pe gospodărie a maxim câtorva familii într-un sat. Personal, familia mea poate primi două familii de refugiați la Lechința și la Zagra.
În spațiul rural pot lucra chiar din ziua în care sosesc, căci și așa nu avem cu cine lucra.
La școala din sat copiii lor se vor integra mult mai ușor, căci efectivul nostru de elevi este în scădere, iar profesorilor și învățătorilor le este mult mai ușor să lucreze cu mai puțini elevi.
Cât despre stabilirea lor definitivă în România: unii vor pleca în Europa după mirajul occidental, alții vor rămâne la noi și pot deveni piloni de bază ai României viitoare!
Prof. Florin I. Bojor
