Nicolae Predescu, fiul interpretei de muzică populară, Valeria Peter Predescu, arestat de Curtea de Apel Cluj şi predat ulterior de statul român autorităţilor germane, pentru comiterea a 31 de furturi prin efracţie pe teritoriul ţării respective, a fost eliberat după şapte luni de detenţie petrecute într-o închisoare din Germania. Mandatul european de arest a fost emis la 20 iunie 2007 de Parchetul din Karlsruhe.
Ulterior, pe numele lui a fost emis şi un mandat de arestare de către Curtea de Apel Cluj, pentru 29 de zile, aşa cum prevede legislaţia europeană. Predescu s-a opus vreme de şase luni extrădării. Sâmbătă, Nicolae Predescu a ajuns în ţară, iar avocatul acestuia a declarat că urmează să studieze sentinţa şi să ceară despăgubiri pentru acuzele false aduse lui Nicolae Predescu.