De ani se zile încasează milioane de lei de la diverse instituţii ale statului, însă stau prost cu plăţile, motiv pentru care creditorii nu stau pe gânduri şi le cer insolvenţa. Firmele de casă ale Consiliului Judeţean şi ale primăriilor din judeţ nu sunt scutite de procese pentru recuperarea datoriilor, iar cele care nu mai încasează bani de la buget de ceva vreme sunt la un pas de colaps.

 

Încasează milioane de lei de la stat după ce pun mâna pe diverse licitaţii, dar se pare că nu sunt capabile să îşi plătească datoriile. Este şi cazul M.I.S Grup, firmă care a făcut colecţie în ultimii ani de contracte cu statul şi căreia i se cere insolvenţa din nou anul acesta.

De data aceasta firma care cere insolvenţa baronului lemnului este Avatar Tehnoconstruct din Bucureşti, care-şi desfăşoară activitatea în zona construcţiilor. Dosarul de insolvenţă a fost înregistrat în data de 24 iunie anul în curs. Societatea în cauză se chinuie să recupereze datorii de la M.I.S. Grup încă de la finalul anului 2014, când a chemat prima dată în judecată societatea comercială din Anieş.

Încă nu sunt disponibile date despre datoria pe care o M.I.S Grup faţă de societatea din Bucureşti, însă potrivit informaţiilor de pe firme.info,  Avatar Tehnoconstruct are de recuperat de la alţii peste 400.000 de lei.

Aceasta nu este singurul SRL care cere insolvenţa uneia dintre firmele lui Emil Iugan. În anul 2013, Rhyne Rock Limited, o firmă din Irlanda, cerea Tribunalului Bistriţa-Năsăud insolvenţa M.I.S. Grup Anieş. Emil Iugan a fost reprezentat în procesul în cauză de Liviu Olariu, fiul fostului adjunct de la IPJ. Acesta a şi câştigat procesul.

„Tribunalul Bistriţa-Năsăud admite contestaţia debitorului, respingerea cererea creditorului reclamant pentru deschiderea procedurii insolvenţei, obligă creditorul reclamant să plătească pârâtei debitoare suma de 5120 de lei, cheltuieli de judecată”, se arată în soluţia dată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul în cauză.

 

Societatea Comercială M.I.S Grup, abonată la banul public

M.I.S Grup, una dintre societăţile care l-a propulsat pe Emil Iugan în topul celor mai bogaţi români are în palmares zeci de contracte cu statul semnate în ultimii ani. În primăvara acestui an, Emil Iugan tăia panglica unei investiţii de aproape 12 milioane de lei. Este vorba despre extinderea reţelei de distribuţie a apei, canalizare şi staţie de epurare în Feldru.

În total, M.I.S Grup, în asociere cu SC Boccardo Enterprise, Al Stom Company şi Hidrocanal au pus mâna pe aproape 40 de milioane de lei pentru extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare din judeţ.

De asemenea, M.I.S. Grup a pus mâna pe mai multe contracte care presupun amenajarea cursurilor de apă necadastrale. Comunele Braniştea, Căianu Mic, Târlişua şi Lunca Ilvei au primit în perioada 2013 -2014 câte 6 milioane de lei pentru a-şi amenaja cursurile de apă necadastrale. Toate patru licitaţiile au fost câştigate de M.I.S. Grup, în conturile societăţii intrând dintr-un şut 24 de milioane de lei.

Şi pe modernizarea „Campusului Liviu Rebreanu” a pus mâna M.I.S Grup, valoarea contractului semnat cu Primăria Bistriţa trecând de 30 de milioane de lei, adică aproximativ 7 milioane de euro.

 

Insolvenţa bate la uşa Imobil Dan?

Deşi încă mai este în cărţi şi încă mai pune mâna pe contracte cu statul, Imobil Dan pare să fi adunat ceva datorii, care i-au determinat pe unii chiar să le ceară insolvenţa.

În luna februarie a acestui an, Koko Electro SRL deschidea un proces la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, prin care cerea insolvenţa Imobil Dan. O lună mai târziu, reprezentanţii Imobil Dan au şi făcut o cerere de amânare a cauzei în vederea achitării creanţei, semn că procesul l-a cam speriat pe Dan Bălan, administratorul societăţii comerciale.

Luna aceasta o altă firmă, şi anume Lauruc Construct, a chemat în judecată Imobil Dan pentru neplata unor datorii.

Ultimul contract pe care a pus mâna Imobil Dan a fost de un milion de lei, pentru o parte din lucrările de renovare şi recompartimentare a Cinematografului Dacia. De asemenea, Imobil Dan se ocupă şi de blocurile sociale din Viişoara, valoarea contractului trecând de două milioane de lei.

 

Fostele firme de casă ale CJ şi ale primăriilor, n-au bani nici de curent

Dacă în cazul M.I.S Grup încă nu se pune problema de faliment cel puţin, alte foste firme de casă ale Consiliului Judeţean şi ale primăriilor, sunt la un pas de colaps, procesele prin care se cere insolvenţa şi chiar falimentul fiind începute cu ani buni în urmă.

Una dintre firmele care se confruntă cu una dintre cele mai dificile situaţii este Cipt Partener. Lista creditorilor, potrivit unui buletin de insolvenţă din 2012, pare fără sfârşit. Nu mai puţin de 43 de persoane, firme şi chiar instituţii publice s-au înscris la masa credală. Printre aceştia se numără şi un furnizor de gaz, dar şi instituţii precum Administraţia Naţională de Metrologie Bucureşti sau Camera de Comerţ şi Industrie.

Cât de gravă este situaţia la Cipt Partener, care a deschis în primăvara acestui an un nou proces prin care contestă măsurile luate de administratorul judiciar, o arată un buletin al insolvenţei din 2014, care spune:

„Aprobarea ca bunurile din anexa nr 1, în valoare de achiziţie de 153.244 de lei, reprezentând elemente de schelă ce au fost folosite de Cipt Partener SRL la lucrarea Bloc 7,8,9 ANL Bistriţa din Subcetate să fie valorificate de urgenţă, deoarece lichidităţile debitoarei lipsesc şi suntem în punctul ca furnizorul de energie electrică să ne întrerupă furnizarea de energie electrică, caz în care la sediul debitoarei nu se mai pot desfăşura activităţi de birou”.

Cu insolvenţa se luptă de ani buni şi Grup Taurus. Ultima societate comercială care i-a cerut falimentul la începutul acestei luni este Sc Galcorom SRL. În toamna anului trecut datoriile înregistrate de Grup Taurus, potrivit planului de reorganizare menit să salveze compania de la colaps, ajungeau la 26,3 milioane de lei.

2 COMENTARII

  1. SC AVATAR TEHNOCONSTRUCT SRL
    SC M.I.S.-GRUP SRL – debitor
    08.04.2015
    Tip solutie: Legea 85/2006 privind insolventa
    Solutia pe scurt: admite contestaţia debitorului, respinge cererea creditorului Societatea AT SRL pentru deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitorului, obligă creditorul să plătească debitorului suma de 4.700 lei cheltuieli de judecată

  2. Escrocii pocaiti in actiune. Se folosesc de religie ca de un paravan pentru a putea fura mai mult.
    Traiesc din contracte cu statul (bani publici), dau tepe, nu-si platesc furnizorii si taxele si sunt plini de datorii.
    Au datorii mai mari ca averea, dar sunt deosebit de laudarosi si hrapareti si plini de tupeu jegos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.