Doi bucureșteni, tată și fiu, care au dat țepe unor firme din Bistrița, Cluj-Napoca și Copșa Mică, au fost condamnați la închisoare cu executare pentru înșelăciune. Cei doi s-au prezentat ca fiind reprezentanții unei firme din județul Caraș-Severin și, în baza unor acte false și ordine de plată de asemenea false, au achiziționat diferite produse de la respectivele firme. Prejudiciul adus celor trei firme se cifrează la peste 400.000 lei. În urmă cu câteva luni, cei doi au fost condamnați la trei, respectiv doi ani de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă și a fost atacată cu apel, dosarul fiind acum pe rolul Curții de Apel Cluj.

Cei doi bucureșteni – Bogdan-Remus Bogdan și Mitică Bogdan – au avut și doi complici: pe Ramona Dumitru, iubita lui Bogdan-Remus, care a primit o pedeapsă cu suspendare, și pe C.I., șoferul care ar fi transportat o parte din mărfurile provenite de la firmele țepuite, acesta fiind achitat de către instanță.

Firmele care au fost țepuite de bucureșteni sunt Ecomas Energosystem SRL Bistrița, Aluterm Group SRL din Cluj-Napoca, și CSI Automotive Cable SRL din Copșa Mică, județul Sibiu. Firmele din Bistrița și Cluj-Napoca au primit țepe de circa 43.000 lei, în timp ce firma sibiană a înregistrat un prejudiciu de aproximativ 330.000 lei.

Bistrițenii, fraieriți de peste 42.000 lei

Infracțiunile au fost comise în 2015/2016. Astfel, în toamna acelui an, prima “atacată” a fost Ecomas Energosystem SRL Bistrița, când conducerea firmei a primit pe adresa oficială de mail o cerere de preț de la Parabomir SRL din județul Caraș-Severin, pentru diverse tipuri de centrale termice și produse conexe acestora. Respectiva cerere fusese trimisă de fapt de Bogdan-Remus Bogdan.

“În urma acestei solicitări, între reprezentanții celor două societăți au început negocieri în vederea încheierii unui contract comercial. Discuțiile au avut loc în principal telefonic, fiind inițiate de către persoana care s-a recomandat a fi O.Z., economist în cadrul societății PARABOMIR S.R.L. (…).

După discuții telefonice repetate, la data de 13.10.2015, societatea persoană vătămată a primit de la adresa de mail (…) o ofertă, iar în ziua următoare a fost recepționată confirmarea de comandă, aparent semnată și ștampilată de către reprezentantul PARABOMIR SRL.

Având în vedere comanda efectuată, reprezentanții Ecomas Energosystem SRL au efectuat verificări minime cu privire la bonitatea PARABOMIR S.R.L., ocazie cu care s-a stabilit că această din urmă societate nu avea incidente de plată și părea a fi una care desfășoară activități comerciale legale. Astfel, la data de 14.10.2015, au expediat on-line, în vederea semnării de către cumpărător, contractul de furnizare produse nr. 270/14.10.2015 și anexa aferentă, ambele semnate de către martorul XX în calitate de administrator al persoanei vătămate.

Aceste documente au fost restituite persoanei vătămate, în aceeași zi prin aceeași modalitate, fiind aparent semnate de către administratorul PARABOMIR SRL.

Ulterior, furnizorul a emis factura fiscală yyy/19.10.2016 în valoare totală de 42.112,64 lei, pe care a înaintat-o on-line reprezentanților PARABOMIR S.R.L. în vederea completării corecte a Biletului la ordin (…) cu scadență la 30 de zile.

După perfectarea convenției, la data de 21.10.2015, la punctul de lucru al societății Ecomas Energosystem SRL s-a prezentat martorul P.P., în calitate de transportator, care a prezentat ordinul de deplasare nr. 46/21.10.2015, aparent emis și ștampilat de către reprezentanții PARABOMIR SRL și care a înmânat reprezentanților acestei societăți trei plicuri sigilate ce cuprindeau contractul de furnizare produse nr. 270/14.10.2015 în original, semnat și ștampilat de reprezentanții beneficiarului; factura fiscală emisă, semnată și ștampilată de primire; Biletul la ordin (…), emis la 20.10.2015, scadent la data de 19.11.2015, aparent completat, semnat și avalizat în nume propriu de către administratorul A.A.”, au arătat anchetatorii în rechizitoriu.

Respectivul transportator, P.P., a declarat anchetatorilor că a fost contactat telefonic de către o persoană necunoscută, în urma unui anunț postat pe site-ul specializat de anunțuri www.OLX.ro, care i-a solicitat efectuarea transportului în discuție.

Teoretic marfa achiziționată de la firma bistrițeană ar fi trebuit dusă într-un depozit din Ploiești, dar mai apoi transportatorului i s-a comunicat că trebuie dusă într-o altă locație din București, unde a fost așteptat de o persoană care i-a unde i-a achitat diferența de bani aferentă transportului și i-a înmânat un proces-verbal de predare-primire a mărfii semnat de o altă persoană, rămasă neidentificată de anchetatori.

Locația respectivă din București a fost închiriată de Mitică Bogdan de la un localnic care dăduse un anunț tot pe OLX.ro. Proprietarului respectivului spațiu i s-au prezentat de asemenea documente false care indicau că Bogdan sr. ar fi reprezentatul firmei din Caraș-Severin. Marfa a rămas în acel depozit până a doua zi când a fost ridicată de o persoană necunoscută.

După ce s-au văzut cu marfa “în căruță”, cei doi Bogdan s-au făcut nevăzuți, iar reprezentanții Ecomas Energosystem cu buza umflată, fiindcă ordinul de plată nu era valabil, fiind, evident fals, astfel că banii nu au putut fi încasați. Degeaba au încercat să intre în contact cu aceștia, fiindcă nu au mai dat de ei, iar numărul de telefon de pe care au fost contactați a devenit nefuncțional. După mai multe verificări, bistrițenii au reușit să facă rost de datele reprezentanților reali ai firmei din Caraș-Severin, moment în care au aflat că aceștia nu făcuseră nicio comandă și nici nu au emis vreun ordin de plată. Când au fost audiați în calitate de martori de către procurori, cărășenii le-au explicat că nu au deținut și nu dețin adresa de mail utilizată în corespondența cu firma bistrițeană și nici nu au un economist sau o altă persoane, cu numele prezentat celor de la Bistrița. Mai mult, aceștia aveau conturi deschise la o altă bancă decât cea indicată pe biletele la ordin date celor de la Bistrița de către cei doi Bogdan.

Clujenii au mușcat-o și ei! Au fost lăsați fără aproape 44.000 lei

Cei doi bucureșteni nu au acționat doar într-o singură direcție, respectiv în Bistrița-Năsăud, ci fix în aceeași perioadă contactat o firmă din Cluj-Napoca: Aluterm Group SRL, de la care au achiziționat, pe același model ca și la Bistrița, coli policarbonat. Valoarea mărfii se cifra la acea vreme la 43.674 lei. S-au folosit de numele aceleiași firme din Caraș-Severin, bineînțeles.

Exact ca și la Bistrița, pentru a le fi transportată marfa, au contactat un bărbat care postase un anunț pe OLX.ro, și pe care l-au plătit cu 1.600 de lei. Inițial marfa ar fi trebuit dusă în localitatea Afumați, însă până la urmă, transportul a ajuns în Capitală, unde au închiriat curtea unui imobil, pentru depozitarea mărfurilor. Produsele nu au fost lăsate nici de data aceasta prea mult în respectiva locație.

Pentru plata mărfii au fost folosite tot ordine de plată, false, bineînțeles! Astfel, când să-și încaseze banii, firma clujeană a avut fix aceeași surpriză ca și cea din Bistrița, fiindcă instrumentul de plată a fost refuzat de bancă.

Firma din Copșa Mică, țepuită de circa 300.000 lei

După ce au țepuit cele două firme din Bistrița și Cluj-Napoca, o vreme bucureștenii s-au dat la fund. În ianuarie 2016 însă, au scos capul din nou la vedere și și-au îndreptat privirile spre Copșa Mică, unde activează CIS Automotive Cable SRL. Dacă până acum vârful de lance a fost bătrânul Bogdan, de această dată s-a băgat în frunte Bogdan junior. Acesta a contactat firma din Copșa Mică de la care a cerut, în numele unei firme din Mehedinți – Tudor Mihai Serv SRL, o cerere de ofertă pentru mai multe cabluri electrice, iar în primele zile ale lunii februarie a lansat și comanda, nu înainte de a insista ca plata să fie efectuată prin bilete la ordin.

De data aceasta, marfa, în valoare de 47.157 lei, a ajuns în curtea firmei lui Mitica Bogdan – Diligenta Trans SRL – după care a fost vândută către SC Endurance In Business SRL din București, care a vândut-o la rândul ei către Biotel SRL din Dâmbovița. Aceasta a fost prima tranșă de marfă, care a plecat de la firma din Copșa Mică spre București în data de 15 februarie 2016.

La două zile distanță, în așa fel încât  să nu apuce să se dezmeticească cei de la CIS Automotive, Bogdan jr. le-a mai lansat o comandă, în valoare de peste 115.000 lei, marfă care a ajuns într-un final într-un spațiu al unei firme de profil agricol din județul Argeș.

Pe 25 februarie, Bogdan jr. a lansat și cea de a treia comandă, în valoare de 137.395 lei, marfa ajungând de asemenea la firma din Argeș.

Pedepse mici

Bogdan Mitică a fost condamnat la 3 ani cu executare, în timp ce juniorul a luat 2 ani cu executare. Iubita juniorului, care stătea de șase atunci când aceștia transbordau marfa dintr-un depozit în altul ca să i se piardă urma, a fost acuzată de complicitate, astfel că a fost condamnată la un an  de închisoare cu suspendare.

În acest moment dosarul se află pe rolul Curții de Apel Cluj, unde sentința pronunțată de Judecătoria Bistrița a fost atacată cu apel. Aici, primul termen a avut abia în urmă cu câteva zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.