Zilele trecute, mai multe firme de exploatare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos din comuna Romuli au fost verificate de polițiștii de la Investigare a Criminalității Economice și de la Delicte Silvice, împreună cu insectorii Gărzii Forestiere Cluj. Oamenii legii au plicat sancțiuni in valoare de 15.000 lei și au confiscat peste 13 m.c. de lemn în valoare de peste 1.800 lei.
În ultimele zile, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ce ai Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, sprijiniți de specialiștii din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat o serie de controale la societăți comerciale e exploatare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos, de pe raza comunei Romuli.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în urma controalelor și a verificărilor de specialitate, au fost constatate și aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 lei.
Totodată, a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 13,46 mc de material lemnos, în valoare de peste 1.850 lei, deținută fără documente de proveniență legală.
13 metri cubi? Nici morina nu si-au scos-o pe asa zisa actiune.