Electrogrup este una dintre cele mai mari firme clujene din domeniile energiei, a datelor și a construcțiilor. Patronii societății, frații Simion și Teofil Mureșan, sunt atât de bine ”înșurubați” încât una dintre afacerile lor face parte dintr-un parteneriat, format dintr-o companie americană și firma de stat Nuclearelectrica, în cadrul căreia se urmărește construirea primului mini-reactor nuclear din Europa. Cu toate acestea, o firmă de construcții din București a formulat o cerere de insolvență împotriva Electrogrup pentru o dispută provenită din contractul de reabilitare a unui bulevard din municipiul Constanța.

Societatea de construcții MEVA CONCEPT SRL din Bucureşti are 65 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 62,75 milioane lei. Este administrată de Ligia-Andreea PARASCHIV care deține și pachetul de acțiuni. Spre finele lunii trecute, la Tribunalul Comercial Cluj această firmă a înregistrat o cerere de deschidere a procedurii de insolvență împotriva companiei clujene Electrogrup. De partea cealaltă, compania Electrogrup înglobează un grup de firme (Direct One, Nova Power&Gas, Wesee și Netcity Telecom) extrem de puternic. Electrogrup este administrată de Pantazescu Marian,  Muresan Teofil Ovidiu, Muresan Simion Adrian, Ceascai Raluca și Stanciu Anca Elena. Aferent anului trecut, societatea a declarat un număr mediu de 400 angajaţi, un profit net de 41.204.231 lei, la o cifră de afaceri de 519.168.441 lei (maxim istoric), datorii de 225.679.888 lei şi active circulante de 292.292.492 lei, din care creanţe de 153.237.949 lei.

Reporterii Gazeta de Cluj au încercat în mai multe rânduri să obțină detalii de la reprezentanții firmei MEVA CONCEPT SRL, însă ei nu au dorit să răspundă apelurilor telefonice.

Litigiul dintre cele societăți are la bază un contract de reabilitare a unei artere din municipiul Constanța (Achiziția și Contractarea Execuției Lucrărilor de Construcții în cadrul Proiectului Îmbunătățirea Mobilității în Municipiul Constanța,zona bd. 1 Mai – Șoseaua Mangaliei) câștigat de firma clujeană. Valoarea lui este de peste 47 milioane lei. Potrivit unor surse, o parte din lucrări au fost subcontractate de societatea Meva. În acte firma îi aparține Ligiei Parașchiv, însă presa locală din Constanța arată că societatea face parte dintr-o suveică care are legături cu oficiali din cadrul administrației locale constănțene.

Potrivit unor surse, o parte din lucrările obținute în urma licitației de clujenii de la Electrogrup au fost făcute de cei de la de la Meva Concept, însă calitatea lor nu a fost conform așteptărilor. Astfel, clujenii au refuzat să plătească contravaloarea lucrărilor. În replică, cei de la Meva au depus cererea de insolvență.

De altfel, între Primăria Constanța și firma Electrogrup există mai multe discuții cu privire la modalitatea în care clujenii se achită de obligațiilor contractuale. Poliția locală din subordinea primarului constănțean a amendat de mai multe ori firma electrogrup pentru neregulile depistate pe șantier. În replică societatea a contestat procesele verbale de sancțiune, dar acțiunea a fost respinsă.

Clubul ”băieților deștepți” din energie

Frații Teofil și Simion Mureșan sunt implicați, cu preponderență, în afacerile cu energie electrică. Ei au cumpărat de la omul de afaceri Rareș Criste firma Ten Transilvania Energy, acum radiată de la Registrul Comerțului.

Cei doi au reuşit performanţa ca, prin Ten Transilvania Energy să fi cumpărat energie electrică de la  SC Beny Alex (societate din Satu Mare, cunoscută prin faptul că aparţine lui Vasile Ţânţaş şi Ioan Oltean şi că a beneficiat de posibilitatea de a cumpăra energie electrică la un preţ mult prea mic de la statul român), SC Green Energy (firmă din Piatra Neamţ, controlată de Gheorghe “Pinalti” Ştefan) şi Gevco SRL (controlată acum de Marinescu Gabriel). Energia cumpărată a fost revândută la preţuri mult mai mari.

De asemenea, prin intermediul Nova Power Gas SRL frații Mureșan au câștigat de la compania de apă Aquatim din Oradea Aquatim un contract de 8 milioane de lei, fără TVA, în situația în care valoarea estimată era de 24.000.000 de lei, fără TVA.

Inițial, societatea a fost controlată de Alin Ardelean, fiul fostului șef DGIPI Virgil Ardelean, și de Rareș Criste și a schimbat două denumiri. Până în 2007 firma a fost cunoscută sub numele de AMGAZ FURNIZARE SRL și, ulterior, până în 2010 a funcționat sub denumirea de TEN GAZ SRL

Nucleara fraților Mureșan

Cea mai importantă afacere a celor doi clujeni este tot în domeniul energiei. Compania americană NuScale, compania de stat Nuclear Electrica și firma Nova&Power a fraților Mureșan au semnat un protocol pentru construirea unei centrale cu un tip experimental de minireactor.

În 2019 compania americană NuScale a semnat cu Nuclear Electrica un memorandum pentru construirea de reactoare nucleare de mici dimensiuni prin care se poate obține energie.

În 2021 NuScale a semnat cu Nuclear Electrica un proiect de construire a mai multor reactoare nucleare de mici dimensiuni pentru producția de energie. Pentru construirea acestui proiect a fost ales amplasamentul pe care se afla Centrala de la Doicești, care aparține companiei Nova Power&Gas.

În anul 2014, Termoelectrica și-a scos la vânzare o centrală termoelectrică pentru că nu mai era rentabilă. Anterior, oprise producția de energie electrică din aceleași considerente de rentabilitate. Este vorba despre centrala de la Doicești, județul Dâmbovița. Activele au fost cumpărate de compania European Energy Communications SRL la preţul de 60,89 milioane lei (13,8 milioane euro). Compania European Energy Communications SRL era deţinută de European Communications SRO, înregistrată în Cehia şi controlată de Kateryna Lysenko, cetăţean ucrainean domiciliat în Kiev.

Însă,după licitaţie, European Energy Communications nu a plătit niciun ban, a intrat în faliment, astfel că procedura a fost reluată la un preţ mult mai mic. Firma Geco Garden Pub, o companie cu activităţi în domeniul imobiliar, deţinută de Radu Marius Gheorghe, a cumpărat activele. Potrivit informaţiilor din presă, Radu Marius Gheorghe ar fi fratele lui Gabriel Gheorghe, un fost partener de afaceri al primarului Adriean Videanu, fost ministru al economiei, dar şi partener de afaceri cu fostul primar al Clujului condamnat pentru corupție, Sorin Apostu.

Iar Apostu este unul dintre prietenii fraților Mureșan. Nu este un secret pentru nimeni că Simion Mureșan și fostul primar își petreceau vacanțele împreună până la arestarea fostului edil clujean.

Astfel că, de la Geco Garden Pub, Termocentrala Doiceşti, a trecut la actualul proprietar, grupul E-INFRA, fostul Electrogrup, unul dintre cei mai mari furnizori de echipamente şi servicii pentru domeniul energetic.

Transferul de date din București pe mâna clujenilor

O altă afacere a patronilor de la Electrogrup este Direct One. Frații Teofil și Simion Mureșan au cumpărat aproximativ 1.000 de km de rețea de fibră optică din București prin intermediul căruia se realizează transferul de date. Până acum, compania Direct One, deținută de frații Mureșan, administra o rețea de aproximativ 5.000 de km de fibră optică. Prețul tranzacției a fost de aproximativ 30 de milioane de euro iar contractul a fost intermediat de KPMG, din partea fraților Mureșan și de firma de avocatură Leaua și Asociații, din partea grupului Uti, care a vândut. SC Direct One SA este o companie deținută de  MUREȘAN TEOFIL OVIDIU, MURESAN SIMION ADRIAN, PANTAZESCU MARIAN și DOBRESCU MIHAI.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.