Asociația Forța Fermierilor a anunțat că o delegație va afișa un banner în fața Comisiei Europene miercuri, prin care se va transmite mesajul „Fermierii români merită respect”, conform unui comunicat de presă al asociației. Acest protest vine în contextul în care pe 30 martie are loc o întrunire tehnică la nivelul Comisiei Europene, în care se va discuta recalcularea ajutorului din fonduri europene ce urmează să fie acordat României.
Protestul este legat de propunerea inițială a Comisiei Europene de a acorda fermierilor români o despăgubire de 10 milioane de euro pentru presupusele pagube produse producătorilor interni de cerealele ieftine aduse din Ucraina. Fermierii consideră această sumă insuficientă și au cerut inițial cel puțin 200 de milioane de euro.
În 20 martie, decizia inițială a Comisiei Europene a fost ca dintr-un buget total de 56 de milioane de euro despăgubiri pentru fermierii din estul Europei, Polonia să primească 30 de milioane de euro, Bulgaria 16 milioane de euro, iar România 10 milioane de euro.
”Acesta este motivul deplasării delegației oficiale a Asociației Forța Fermierilor la Bruxelles. Am considerat că înainte de întâlnirea Comisiei de pe 30 martie trebuie să dăm un semnal că fermierii români merită respect la Bruxelles”, a spus Daniel Radu, membru AFF.
„Este momentul să dăm un semnal clar aici, în capitala Uniunii Europene. Fermierii români au fost în prima linie a efortului european de ajuta Ucraina. Fermierii români au făcut sacrificii, au renunțat la venituri și marje de profit. Acest efort trebuie să fie recunoscut și apreciat”, a spus Gabi Corodeanu, membru AFF.