În municipiul Bistriţa există cel pţin 15 persoane care trăiesc de pe urma cerşetoriei dar care au şi alte venituri. Pe lângă acestea mai există şi alte persoane cu dizabilităţi, care ar obţine ajutor din partea statului, dar refuză să-şi depună la dosar actele necesare, astfel fenomenul cerşetoriei tinde să se amplifice la nivelul municipiului.

Primarul muncipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a declarat nu demult război cerşetorilor. Edilul doreşte stoparea acestei activităţi ce deranjează viaţa socială a locuitorilor din acest oraş precum şi liniştea acestora. Din informaţiile pe care le avem de la Inspectoratul de Poliţie, de la Jandarmi şi de la Poliţia Comunitară, rezultă că aceştia au venituri zilnice, undeva către un milion de lei. Ovidiu Creţu trage un semnal de alarmă cu privire la această problemă, îndemnând bistriţenii să nu mai dea bani cerşetorilor, dar dacă ţin cu tot dinadinsul să ajute persoanele sărace să o facă într-un cadru instituţionalizat, prin intermediul bisericilor.
Cetăţenii să se gândească la viitoarele probleme cauzate de extinderea acestui fenomen şi creşterea numărului de cerşetori care vor cauza o problemă de ordin social, astfel să nu îi încurajeze pe cerşetorii, să-i evite pe cât posibil. Cel mai cunoscut cerşetor din Bistriţa, Lazăr Constantin (Costan), are un venit lunar de 370 lei, dar practică în continuare cerşetoria deoarece este mult mai profitabilă. Faptul că acesta primeşte lunar un venit garantat de stat a fost făcut public de primarul Ovidiu Teodor Cretu. Rezolvarea acestei probleme va fi adusă şi în atenţia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, în vederea înfiinţării unui cămin, undeva în judeţ, pentru ajutorarea acestor categorii defavorizate.

„Carieră” de viitor

Prin cerşetorie se câştigă bani buni, cu atât mai mult cu cât nu se munceşte.

Practicarea cerşetoriei are mai multe motive la bază: sărăcia, refuzul de a munci şi handicapul. Aceşti oameni se obişnuiesc să trăiască din mila şi naivitatea altora şi le este greu să se adapteze la o viaţă normală, munca pentru ei este anormală, traiul într-un loc stabil, la fel. În familiile cu nivel scăzut de trai, părinţii îşi trimit proprii copii la cerşit, pentru a putea supravieţui, văzând că este o activitate profitabilă pe care oricine o poate practica, iar micuţii sunt obligaţi a aduce bani în familie, în acest mod.
Nu doar cei cu dizabilitaţi, care nu au posibilitatea să lucreze se duc să ceară de la alţii. Există tineri fără handicapuri fizice, apţi, care pot munci, dar preferă să pară nevoiaşi, să îşi ascundă o mână în pulovăr pentru a parea că suferă, doar pentru a obţine bani. Extinderea motivelor pentru care se practică cerşetoria este randamentul acesteia, oamenii ajutându-i, îi încurajează. Oferindu-le bani, le dă convingerea că cerşitul e un lucru bun.
Cerşetorii au strategii prin care fac persoanele să le ofere ajutor, multe laude şi rugăciuni le spun spre convingere, pentru a-şi atinge scopul. Căile de legătură inter-judeţene sunt şi ele monopolizate de cerşetori. Uşile compartimentelor de tren se deschid brusc şi începe-o poezie despre surori, fraţi, cancer, pâine şi încă vreo trei cuvinte-simbol ce deschide comunicarea de la inimă la inimă. Tot ce fac e o “muncă” pentru ei, o muncă gândită, locul unde îşi desfăşoară activitatea fiind unul populat: în staţiile de autobuz, la Biserică, la semafor, pieţe – iar argumentul de bază: boala, reţeta medicală, copilul neîngrijit care cere mâncare, este la fel ca reclama la televizor. Toţi au un cântecel sau o rugăciune, e ca un act care se petrece în faţa ta în mod repetat zilnic şi pe care respectivii îl vor repeta până vor sfarşi, pentru a convinge. Scopul lor este influenţarea activă a publicului-ţintă, în concluzie, este absurd să-i ceri cerşetorului de profesie să muncească, pentru că o face deja. Aia e meseria lui. Şi unii chiar fac o „carieră” din asta, reuşind să strângă într-o mai mult decât alţii într-o lună.

Cerşetoria este infracţiune

Potrivit Codului Penal al României, cerşetoria este o infracţiune. Cerşetoria reprezintă o infracţiune atunci când sunt îndeplinite două condiţii: să se poată proba faptul că acele persoane sunt capabile de muncă şi să fie un obicei. Atunci când aceste condiţii sunt îndeplinite, poliţia poate interveni şi cerşetorii ajung în instanţă, unde li se dă amendă, iar dacă sunt incapabili să o plătească, judecătoria hotărăşte o pedeapsă ce constă în munca în folosul comunităţii. Conform art. 367 Cod penal – Fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu zile amendă. Există cerşetori care câştigă mai mulţi bani pe zi, decât o persoană care lucrează într-o instituţie publică.. Persoanele în cauză, nu îşi plătesc amenzile, iar legislaţia nu îi poate obliga să presteze muncă în folosul comunităţii. La nivel naţional, numărul celor amendaţi, în acest an, depăşeşte 10.000, iar poliţia a întocmit peste 270 de dosare penale.

Populaţia încurajează cerşetoria

Aproximativ 1.000 de persoane cerşesc în Bucureşti, iar unele câştigă până la 5.000 de lei pe lună. Cu toate acestea aproape 70% dintre bucureşteni le dau bani cerşetorilor, majoritatea având venituri lunare sub 1.500 de lei. Este anormal, cei care muncesc şi încercă să fie cinstiţi şi oneşti să nu aibă veniturile precum cerşetorii care fac 300 de lei pe zi. Este o sumă mare, greu de grezut, dar este adevărat, chiar cu atât se aleg pesoanele pe care le vedem la colţul străzii cu mâna întinsă. Au fost cazuri în care, prinşi de către poliţie, cerşetorii deţineau asupra lor sume importante de bani, telefoane mobile, cartele reîncărcabile în număr mare şi aparate radio. Un alt caz asemenea este un bărbat cu o situaţie financiară bună, care dispune de toate necesităţiile unui trai decent, acesta a fost găsit în staţiile de metrou cerşind, aşteptând milă de la persoane care poate nu dispun de condiţii materiale precum ale sale.

În ceea ce priveşte municipiul, cerşetorii au teritorii bine stabilite. Aceleaşi persoane, fie copii sau maturi, sunt văzute zi de zi la „locul de muncă”. Pe Gheorghe Şincai, o fată la vreo 15 ani, cu aspect băieţos, dă zlinic târcoale maşinilor care opresc la semaforul de lângă Romtelecom. Iar de câteva zile pe lângă ea s-au mai strns vreo trei puştani ce au aceeaşi îndeletnicire. Pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” stăpân este binecunoscutul Costan, în zona gării şi a autogării municipiului sunt alte trupe, la fel şi în Decebal.

Românii în top

Deşi la multe capitole publice România e codaşa Europei, fenomenul cerşetoriei ne-a propulsat pe locuri fruntaşe. Conducem detaşat în topul continentului, şi nu numai. Străzile noastre, trenurile şi autobuzele noastre abundă de cerşetori, iar de ani buni am ajuns chiar să şi exportăm cerşetoria, fără ca autorităţile să pară a avea un plan eficient de combatere a acestei probleme. Poate doar de anul acesta să intervină schimbări. La noi cerşetoria e mai mult o problemă socială, iar la eradicarea ei trebuie să contribuim cu toţii. Oamenii trebuie să înţeleagă, să conştientizeze problemele care decurg din faptul că le dau bani şi practic întreţin acest fenomen.

Delia Hriţuleac

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.