Un bărbat din comune Feldru a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti pentru tâlhărie, şi umrează să fie prezentat procurorilor năsăudeni cu propunere de arestare preventivă, transmite IPJ Bistriţa-Năsăud într-un comunicat de presă.

 

Potrivit poliţiştilor, bărbatul este bănuit că, duminică, ar fi intrat într-un magazin din localitate, unde a ameninţat-o cu bătaia pe vânzătoare  cu scopul de a obţine cheia de la casa de marcat din care a furat 300 de lei.

 

„La data de 1 februarie 2016, poliţiştii au fost sesizaţi de o tânără în vârstă de 18 ani din comuna Feldru cu privire la faptul că aceasta ar fi fost victima infracțiunii de tâlhărie.

În urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Feldru, bănuit că în data de 29 ianuarie 2016, în timp ce se afla în incinta unei societăţi comerciale din localitate, prin întrebuinţarea de violenţe şi ameninţări la adresa unei angajate, i-ar fi solicitat acesteia cheia de la casa de marcat, după care ar fi sustras suma de aproximativ 300 lei.

Faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore  pentru săvărşirea infracţiuni de tâlhărie, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul IPJ BN.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.