FBI a lansat o anchetă pentru a verifica dacă Donald Trump lucrează în secret pentru Rusia

81

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI) a lansat o anchetă pentru a verifica dacă preşedintele Donald Trump ar acţiona în numele Rusiei împotriva intereselor Statelor Unite, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times.

Imediat după ce Donald Trump l-a destituit pe James Comey din funcţia de director FBI, oficiali ai serviciilor de securitate din SUA au devenit atât de preocupaţi de comportamentul preşedintelui încât au început să investigheze dacă lucra în numele Rusiei împotriva intereselor americane, afirmă surse din cadrul anchetei.

„Investigaţia avea implicaţii explozive. Anchetatori specializaţi în contrainformaţii au analizat dacă acţiunile preşedintelui ar reprezenta o posibilă ameninţare pentru siguranţa naţională. Agenţii au încercat să afle şi dacă Donald Trump lucra în mod conştient pentru Rusia sau intrase fără a şti sub influenţa Moscovei. Investigaţia declanşată de FBI a avut şi un aspect penal cunoscut de mult timp – s-a verificat dacă demiterea lui James Comey a fost o formă de obstrucţionare a justiţiei”, explică The New York Times.

Agenţii şi şefii FBI deveniseră suspicioşi în privinţa legăturilor lui Donald Trump cu Rusia încă din timpul campaniei electorale din 2016, dar nu lansaseră nicio investigaţie deoarece nu prea ştiau cum să procedeze într-un caz de o asemenea anvergură. Dar acţiunile preşedintelui înainte şi după demiterea lui James Comey din funcţia de director al FBI în mai 2017, mai ales două situaţii în care Donald Trump a făcut o conexiune între revocarea lui Comey şi investigaţia privind ingerinţele ruse au contribuit la aspectul de contrainformaţii al cazului, au explicat sursele citate de NYT.

Procurorul special Robert Mueller a preluat investigaţia la câteva zile după ce fusese lansată de FBI. Ancheta vizează pe larg dacă agenţi ruşi au influenţat scrutinul prezidenţial din anul 2016 şi dacă asociaţi ai lui Donald Trump au conspirat cu ei. Nu este clar dacă procurorul Robert Mueller continuă aspectul de contrainformaţii al anchetei, iar foşti oficiali din cadrul serviciilor de securitate americane din afara investigaţiei s-au întrebat dacă nu cumva agenţii FBI au exagerat în lansarea acestei proceduri.

Elementele penale şi de contrainformaţii au fost îmbinate într-o singură anchetă, întrucât dacă Donald Trump l-a demis pe directorul FBI pentru a bloca sau a opri investigaţia care vizează Rusia ar fi atât o infracţiune, cât şi un risc privind securitatea naţională. Dacă preşedintele l-a demis pe James Comey pentru a opri investigaţia privind ingerinţele ruse, decizia ar fi o problemă de securitate naţională, deoarece ar bloca eforturile FBI de a afla cum a influenţat Moscova scrutinul prezidenţial din anul 2016 şi dacă au fost implicaţi cetăţeni americani, explică James A. Baker, care a fost consilier general al Biroului Federal pentru Investigaţii până la sfârşitul anului 2017. Baker a depus mărturie în Congresul SUA în octombrie. „Nu ar fi doar o problemă de obstrucţionare a unui anchete, ci obstrucţionarea ar afecta capacitatea noastră de a afla ce au făcut ruşii, iar acest lucru ar fi o ameninţare la adresa siguranţei naţionale”, a declarat Baker în cursul audierii în Congres. Baker nu a confirmat explicit existenţa unei investigaţii de acest tip în Congres.

În spaţiul public nu au apărut dovezi că Donald Trump a avut contacte secrete sau a primit ordine din partea oficialilor guvernamentali ruşi. Biroul Federal pentru Investigaţii şi Comisia procurorului Robert Mueller au refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

Rudolph Giuliani, avocatul preşedintelui Donald Trump, a minimizat importanţa investigaţiei. „Faptul că a fost lansată în urmă cu un an şi jumătate şi că nu au apărut elemente privind vulnerabilităţi în materie de securitate naţională înseamnă că nu au găsit nimic”, a declarat Rudolph Giuliani vineri, admiţând totuşi că nu cunoaşte detalii despre această anchetă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here