La Complexul Multifuncțional CARAIMAN din București se află în demers o anchetă, după ce mai mulți pacienți au primit SMS fals în care erau anunțați că sunt pozitivi la testul pentru coronavirus, deși aceștia erau negativi sau nici nu făcuseră testul.

Mirela s-a testat la Complexul Multifuncțional Caraiman și povestește ce a simțit când a aflat că are coronavirus.

„Am avut buletinul de analize cu rezultatul negativ, iar la două zile de când am primit rezultatul am primit acest SMS de la un număr format din 4 cifre, iniţial m-am gândit că este un robot ceva, de-al spitalului, un număr care nu putea fi apelat sau răspuns la mesaj, în care îmi spunea data exactă, ziua, ora la care am făcut, şi faptul că sunt pozitivă. Panică, asta am simţit, m-am gândit că mi-au greşit rezultatul, în secunda doi am pus mâna pe telefon şi am sunat la clinică, doamnele erau nedumerite, pentru că nu era numărul lor şi nu era normal să se întâmple aşa ceva. Şi aşa trăim în contextul actual nişte vremuri foarte grele, era tot ce ne mai lipsea”, povesteşte Mirela pentru Mediafax, potrivit gandul.ro.

„Rezultatul analizelor laboratorului B al Complexului Multifuncţional Caraiman din data de 22 septembrie este Pozitiv”, asta a aflat, joi, cu stupoare, printr-un SMS, un alt pacient care s-a testat la Caraiman.

Testul pacientului era însă negativ. Alți pacienți au fost speriați cu același mesaj, deși nici măcar nu au făcut testul pentru Covid. Managerul Centrului spune că deja a sesizat Poliția, pentru a afla cine a pus la cale farsa total neinspirată.

Citește continuarea AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.