În numarul 230, din 8-14 septembrie 2008, sub titlul ''Împrumut cu iz penal la BCR Beclean'', Gazeta de Bistrita dezvaluia povestea incredibila a unui tânar din Uriu, care a constatat ca pe numele sau a fost acordat un credit în valoare de 30.000 lei, de la Agentia BCR din Beclean, fara ca el sa stie. A descoperit acest lucru absolut din întâmplare, în momentul în care a solicitat unei agentii din Dej, a aceleiasi banci, emiterea unui card de salarii, cu ocazia angajarii la o alta firma.

Situatia se pare ca nu ar fi singulara si dupa aceeasi reteta ar fi fost întocmite si alte contracte de creditare. Ancheta în acest caz întârzie inexplicabil, existând sentimentul ca se încearca musamalizarea întregii afaceri.

Nu sunt putini oamenii care se pot lauda cu o asemenea surpriza – sa constati ca pe numele tau, cineva folosindu-ti în mod ilegal datele persoanle, practic sa faca o substituire de persoana, sa solicite si sa obtina un împrumut bancar.

Scurt istoric

Andrei Fustos, din localitatea Uriu, a lucrat din septembrie 2006 la S.C "Purcsa Prod" SRL din Beclean, pâna la sfârsitul lunii iunie 2008. Si-a desfasurat activitatea la o benzinarie a firmei, fara sa aiba niciun fel de probleme, alaturi de alti 14 angajati. Din motive personale si-a dat demisia, optând la scurt timp pentru un loc de munca în acelasi domeniu, dar la o firma din Dej. Dupa ce a fost acceptat, i s-a cerut sa-si deschida un card pentru salariu, la o agentie a BCR. Nu mica i-a fost surpriza sa afle, dupa efectuarea unor verificari specifice de catre una dintre angajatele Agentiei BCR Dej, ca are contractat un împrumut. Aceasta s- întâmplat în momentul în care functionara BCR l-a întrebat daca este de acord ca plata ratei lunare, pe care trebuie sa o plateasca bancii, poate fi efectuata direct de pe card. A ramas consternat si în acel moment a aflat ca cineva, folosindu-se de numele sau si de datele sale personale, a contractat pe numele sau un credit în valoare de 30.000 lei. O alta persoana i-a substituit identitatea si folosindu-se de documente false, în numele lui a contractat acel împrumut. Cei de la Agentia BCR Dej i-au mai comunicat ca împrumutul a fost contractat în anul 2007. În perioada respectiva era înca angajat la SC "Purcsa Prod" SRL Beclean. Andrei Fustos, speriat, s-a prezentat la Agentia BCR Beclean, condusa de directoarea Mihaela Moldovan. Aici, alta surpriza! Desi s-a prezentat cu cartea de identitate la ghiseul bancii, a fost refuzat si nu i s-a oferit nicio relatie despre împrumutul pe care l-ar fi contractat. Faptul în sine i s-a parut extrem de ciudat si de suspect, având în vedere ca functionarii bancii au refuzat sa-i dea orice fel de relatii despre un împrumut al carui titular era. Dupa multe insistente si amânari, în cele din urma a primit un extras de cont cu situatia platilor, în perioada 29.07.2007-23.06.2008, din care a constatat ca avea o rata lunara de circa 600 lei. Extrasul de cont respectiv a fost prima dovada palpabila ca cineva, folosindu-se de identitatea lui, de datele lui personale a contractat împrumutul respectiv pe numele lui. Consultarea contului ofera dovada idubitabila a folosirii ilicite a datelor lui personale, pe extras aparând numele Andrei Fustos si CNP-ul sau. Întâmplator a povestit toata patania unui avocat. Acesta, o persoana trecuta prin asemenea daraveli si probabil intuind ce se ascunde în spatele afacerii, l-a sfatuit sa ceara Agentiei BCR Beclean o copie a contractului de împrumut. Cum era de asteptat, o functionara a bancii, probabil pusa în tema cu situatia ivita, l-a refuzat motivând ca nu i se poate elibera respectiva copie, deoarece arhiva agentiei, unde este depus dosarul de credit, pe numele de Andrei Fustos, este dusa la Bucuresti. Ca sa fie mai convingatoare functionara respectiva a mai precizat ca el, în mod normal, ar trebui sa aiba acasa contractul în original. Dar cum era o chestiune anormala, Andrei Fustos nu avea cum sa aiba la domiciliu contractul de împrumut, dintr-un motiv foarte simplu. El nu facuse niciodata niciun împrumut la BCR. În aceeasi zi, prin intermediul mamei sale, a depus o cerere la directoarea agentiei din Beclean, Mihaela Moldovan, care cu mare greutate i-a fost onorata. La sugestia avocatului, Andrei Fustos a depus o plângere penala la Parchetul de pe lânga Judecatoria Beclean.

Au început frisoanele

Este posibil ca demersurile lui Andrei Fustos de a lamuri situatia acestui împrumut fantoma sa fi iscat un mic cutremur, iar efectele acestuia au ajuns la cei care au pus la cale "afacerea". Ciudat si suspect în acelasi timp, ca într-o adevarata actiune sub acoperire a unui serviciu secret, o persoana misterioasa din spatele afacerii a achitat împrumutul la sfârsitul lunii iunie 2008, iar soldul contabil al contului este în acest moment zero.

Din discutiile purtate cu Andrei Fustos, la sediul "Gazetei de Bistrita", reiese ca el nu a încheiat niciodata vreun contract de împrumut bancar la vreo banca din România. A încercat o singura data sa-si achizitioneze un aparat electrocasnic, dar din cauza procedurii care i s-a parut greoaie si complicata a renuntat. A mai avut o intentie în cursul anului 2007 sa faca un împrumut la Banca Transilvania si în acest sens a solicitat de la conducerea SC "Purcsa Prod" SRL completarea unei adeverinte tip, primita de la BT. I s-a parut suspect de moment, dar nu a mai pus la suflet, când Gabriela Sofrone, contabila firmei "Purcsa Prod", i-a sugerat ca mai bine si mai avantajos pentru el ar fi sa faca împrumutul la BCR. Nemaiprimind adeverinta cu pricina, a renuntat cu totul la ideea contractarii unui împrumut. Toate aceste întâmplari Andrei Fustos abia acum începe sa le puna cap la cap, dar nu poate face nicio supozitie sau acuzatie privind persoana care ar fi putut face un împrumut în numele lui.

În cursul discutiilor purtate, Andrei Fustos si-a reamintit de o situatie putin diferita de patania lui – o angajata a SC „Purcsa Prod” SRL i-a povestit, chiar pe când era înca angajat si el acolo, ca a facut un împrumut bancar pentru o persoana din cadrul firmei în 2007. Aceasta nu a nominalizat persoana pentru care a facut acel împrumut. Dupa depunerea plângerii penale la Parchetul de pe lânga Judecatoria Beclean, procurorul Antal, care instrumenteaza speta, i-a dat un sfat care l-a cam pus un pic pe gânduri. Aceasta i-a spus ca daca va simti ca politistii care fac cercetari nu se implica sau ar face anumite presiuni asupra lui, sa-i comunice aceasta situatie.

Conform procedurilor în vigoare, Parchetul de pe lânga Judecatoria Beclean a trimis plângerea penala depusa de Andrei Fustos, înregistrata cu nr. D.406/P/2008, în vederea efectuarii cercetarilor specifice, Inspectoratului de Politie Judetean Bistrita-Nasaud (IPJ BN), care a repartizat-o în vederea clarificarii, Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF). Atât în plângerea penala înregistrata la Parchet, dar si în sesizarea facuta "Gazetei de Bistrita", Andrei Fustos nu a facut nicio precizare privind persoana care ar fi pus la cale aceasta substituire de identitate. Motivul este unul destul de simplu – nu stie si nu banuieste cine ar putea fi acea persoana care s-a folosit de numele lui si de datele lui persoanale.

Se vorbea despre o confruntare

Din momentul depunerii plângerii la Parchet si pâna în prezent a fost audiat o singura data de un ofiter al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ BN, sucomisarul Florin Necula. Audierea respectiva a avut loc la domiciliul lui din localiatea Uriu, unde a fost cautat de ofiterul de politie. Ulterior a aflat ca ofiterul care se ocupa de cazul lui, este altcineva, inspectorul Bulz, din cadrul aceluiasi serviciu. În mai multe discutii telefonice pe care le-a avut cu inspectorul Bulz, acesta i-a spus ca urmeaza sa fie chemat la politie pentru a fi supus la o confruntare cu patronul firmei la care a lucrat, SC"Purcsa Prod" SRL Beclean. Andrei Fustos a fost nedumerit de precizarea politistului, deoarece el în nicio situatie nu a facut nici o precizare vis-a-vis de persoana care i-a folosit datele de identificare si a contractat împrumutul în numele lui. Asa cum am mai amintit, el nu banuieste si nu stie cine a împrumutat bani în numele lui.

Având în vedere dimensiunea cazului, cel putin prin prisma pericolului pe care îl poate reprezenta pentru multi oameni simpli, posibilitatea furtului identitatii si a folosirii datelor personale pentru contractarea unor împrumuturi, reporterii "Gazetei de Bistrita" au încercat în demersurile lor sa ia pulsul întregii afaceri prin contactarea principalilor actori ai cazului, în vederea exprimarii unui punct de vedere.

Sub acoperisul secretului bancar

La întrebarea adresata directoarei Agentiei BCR din Beclean, Mihaela Moldovan, daca ne poate preciza numele persoanei care a contracat acel împrumut cu cântec în numele lui Andrei Fustos, la adapostul si acoperirea celebrului "secret bancar" ne-a comunicat sec ca nu ne poate oferi niciun fel de date. Putem sa cerem informatii adresându-ne Departamentului de Comunicare al bancii. La o alta întrebare, privind faptul daca Agentia BCR Beclean ar avea o problema cu acel împrumut din interior, aceasta ne-a pasat elegant, îndreptându-ne catre acelasi Departament de Comunicare. În acelasi timp Mihaela Moldovan a fost foarte curioasa sa afle de ce ne interesam atât de mult de aceasta chestiune. Motiv este unul foarte simplu – substituirea datelor de identitate a unei persoane si folosirea acestora pentru a contracta un împrumut care nu este conform cu legea, iar opnia publica trebuie sa fie informata despre acest pericol potential.

Inspectorul Bulz, din cadrul IPJ Bistrita-Nasaud – Serviciul de Investigare a Fraudelor, întrebat fiind despre confruntarea care urmeaza sa aiba loc între Andrei Fustos si patronul SC"Purcsa Prod" ne-a declarat ca este o procedura obisnuita în asemenea cazuri, având în vedere faptul ca acesta ar fi fost ultimul angajator al lui Andrei Fustos (???!!!) A mai precizat ca nu ne poate oferi alte date, cazul fiind înca în ancheta.

Ramânem cu o mare nedumerire, de ce sa fie facuta o asemenea confruntare, patronul SC "Purcsa Prod" nu a fost acuzat de nimeni pentru împrumutul facut în numele lui Andrei Fustos? Confruntarile judiciare parca se fac în altfel de situatii.

Nu discuta prin telefon

Ultima persoana cu care am încercat sa vorbim pentru a afla si alte aspecte ale cazului care se pare ca s-a prelungit exagerat de mult a fost procurorul Antal, din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Beclean. Demersul nostru a fost un dialog al surzilor, discutia a deviat spre un aspect colateral, punându-se în discutie identitatea persoanei de la capatul firului. Desi i-am precizat ca numarul de pe care este sunata este unul oficial, al "Gazetei de Bistrita", doamna procuror Antal a fost neînduplecata. Nu discuta prin telefon. I-am amintit ca telefonul, tocmai pentru asta a fost inventat, pentru ca oamenii sa poata comunica. Cu ceva tot ne-am ales, aceasta ne-a facut o invitatie la sediul Parchetului din Beclean.

Se ascund dupa deget?

Nedumerirea noastra consta si în faptul ca acest caz putea fi rezolvat pâna la aceasta data fara niciun fel de probleme, chiar si de un debutant în ale meseriei si se putea stabili cine sta în spatele acestei folosiri ilegale a datelor de interes personal pentru contractarea unui împrumut bancar. Ne întrebam în ce consta dificultatea descâlcirii itelor afacerii, în conditiile existentei unui dosar de credit la Agentia BCR Beclean? Un ofiter de credit care a promovat dosarul, aprobarea conducerii, garantii, giranti, semnaturi etc?

Fara sa avem pretentia ca vom epuiza toate întrebarile, vom mai încerca sa mai punem câteva. Speram ca nu vom fi acuzati de cine stie ce grozavie, noi doar întrebam în folosul opiniei publice, nu dam cu parul.

Cine este persoana care a pus la cale aceasta afacere? Mai sunt si alte persoane în situatia lui Andrei Fustos? Câte? Se încearca acoperirea faptasilor?

Oricum, noi promitem ca vom urmari îndeaproape derularea anchetei si vom reveni cu finalul acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.