Din toamna anului trecut, pasarela de pe strada Sigmirului a intrat în reabilitare, după ce Primăria Bistriţa a primit o finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Sectorial, în valoare de trei milioane de euro.

Lucrările de reabilitare par însă să afecteze agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zona respectivă. Administratorul Alex Dora Lux, Alexandru Găină, susţine că vânzările i-au scăzut cu 60%, şi dacă lucrările se vor întinde pe o perioadă mai lungă de timp va ajunge la faliment, iar 15 angajaţi vor rămâne pe drumuri. Nemulţumiţi sunt şi bistriţenii care locuiesc în aceeaşi zonă, aceştia plângându-se că trebuie să ocolească foarte mult pentru a ajunge în oraş sau înapoi acasă.

 

 

Proiectul „Reabilitarea şi modernizarea străzii Sigmirului şi a pasajului denivelat peste calea ferată” a fost demarat cu mare pompă în luna septembrie a anului trecut. Demarat, contractul fiind adjudecat, în urma licitaţiei, de ARL Cluj.

Principalele lucrări ce trebuie realizate constau în reabilitarea şi modernizarea pasajului rutier denivelat peste calea ferata, care are 154 de metri, inclusiv breteaua pasajului, în lungime de 246m; reabilitarea părţii carosabile – 941 de metri şi a trotuarelor, în lungime de 1238 metri. De asemenea, vor fi amenajate 12 locuri de parcare destinate autovehiculelor de mare tonaj şi alte 60 de locuri de parcare pentru autoturisme, dar se are în vedere şi realizarea iluminatului public, refacerea sistemelor de semnalizare şi marcaj şi asigurarea descărcării apelor meteorice prin construirea de 26 guri de scurgere.

 

Declaraţiile sunt una, practica altceva

 

Cu o lună înainte, când primarul Ovidiu Creţu anunţa câştigătorul licitaţiei pentru execuţia lucrărilor, el dădea asigurări că se vor găsi soluţii pentru ca circulaţia să nu fie închisă total.

„În etapa actuală purtăm nişte discuţii cu ei (n. r. – ARL Cluj), pentru a găsi o soluţie tehnică să ţinem temporar parţial deschis drumul peste pasarelă, pentru că este un drum important, este un drum pe care lumea s-a obişnuit, iar ocolul este destul de mare, pentru a merge dintr-o parte într-alta, cu toate că fluxul dinspre Viişoara poate fi rezolvat şi altfel. Discutăm cu constructorul această variantă şi pot spune că din primele discuţii găsim înţelegere. Cu certitudine nu va fi pe toată perioada lucrărilor o bandă deschisă, dar în majoritatea timpului în care drumul va fi în lucru o bandă va fi deschisă circulaţiei, restricţionat bineînţeles”, spunea la acea vreme primarul Ovidiu Creţu.

Soluţia a durat până la finele lunii martie anul acesta, când traficul auto în zona respectivă a fost restricţionat. De atunci încoace, nemulţumirile bistriţenilor au început să iasă la iveală.

 

Pierderi de 60%

 

Agenţii economici sunt şi ei afectaţi în activitatea lor, dat fiind faptul că au început să înregistreze pierderi, clienţii nemaiavând acces acolo decât foarte greu.

Primul care a reacţionat la această stare de fapt este administratorul SC Alex Dora Lux SRL, Alexandru Găină, care are în zonă o benzinărie. Acesta a înaintat municipalităţii o adresă prin intermediul căreia îşi arată nemulţumirea, fiindcă, spune omul, îl paşte falimentul. Pentru susţinerea afirmaţiilor sale, Alexandru Găină a depus şi două rapoarte de vânzări din zile diferite, unul din ziua în care circulaţia mai era încă posibilă, iar un altul întocmit după ce traficul a fost sistat. Administratorul Dora Lux SRL spune că vânzările i-au scăzut cu 60%, ceea ce ar duce la întârzierea plăţilor către furnizori. Conform documentelor depuse la Primăria Bistriţa, în data de 25 martie, când pasarela mai era deschisă traficului rutier, firma a vândut aproape patru mii de litri de carburant, iar o zi mai târziu, odată cu blocarea circulaţiei în zonă, abia a mai vândut 1.300 litri.

 

Spune că îl paşte falimentul

 

Alexandru Găină susţine totodată că municipalitatea nu l-a informat cu privire la perioada clară a restricţionării totale a circulaţiei peste pasarelă, astfel că a fost în imposibilitatea de a-şi stabili un plan de afaceri. În plus, mai spune omul, din cauza neclarităţilor cauzate de primărie, el nu a putut să ia legătura cu banca unde are contractate credite pentru o eventuală reeşalonare a acestora. Totodată, Găină recunoaşte că în luna mai anul trecut a primit o notificare din partea municipalităţii prin care firma era prevenită vizavi de blocarea traficului în perioada 20 august 2012 – 20 iunie 2013, dar fără a fi precizată cu exactitate perioada din acest interval, el precizând însă că a luat de bună declaraţia primarului făcută pe 20 august, dată la care afirma că circulaţia se va desfăşura pe o singură bandă. Mai mult decât atât, anterior declaraţiei primarului, în luna iulie, un reprezentant al firmei sale a fost primit în audienţă de unul dintre viceprimari, care i-a dat asigurări că pasarela nu va fi blocată.

„Am trimis adresa nr. 41049 din 24/05/2012 semnată de mai multe firme din această zonă prin care v-am rugat să dispuneţi şi să luaţi măsuri ca să se poată circula pe un sens, dar nu am primit niciun răspuns”, mai precizează Alexandru Găină în adresa înaintată municipalităţii bistriţene.

Administratorul SC Dora Lux SRL avertizează că în cazul în care situaţia nu se schimbă, „perspectiva falimentului este cât se poate de reală” şi că 15 angajaţi îşi întreţin familiile de pe urma salariilor primite de la firmă. Alexandru Găină mai precizează totodată, că în urma taxelor şi impozitelor plătite de firma sa, primăria a încasat nu mai puţin de 8.000 de euro anual.

 

Ocoliţi, vă rog!

 

Solicitarea şi avertismentele lui Alexandru Găină au rămas însă fără vreun ecou la Primăria Bistriţa, întrucât  cei de la Direcţia Tehnică spun că traficul va rămâne închis timp de patru luni, până la finalizarea lucrărilor de pe pasaj, adică până în iunie.

„În urma analizării cu toţi factorii implicaţi în derularea proiectului, a graficului de execuţie, a procedeelor şi tehnologiilor de lucru privind execuţia pasajului denivelat peste calea ferată s-a concluzionat faptul că, pentru siguranţa traficului şi evitarea unor accidente, se impune închiderea pasajului.

Această decizie a fost luată datorită mai multor factori care prezintă riscuri majore în execuţie: pasajul este amplasat peste calea ferată care este electrificată şi necesită întreruperi de curent şi restricţie de viteză a trenurilor, conducta de gaz este ancorată de pasaj şi necesitatea reanalizării stării tehnice a pasajului care este condiţionată de decaparea integrală a acestuia.

Astfel că, începând cu data de 26 martie 2013, pasajul a fost închis pentru o perioadă de patru luni. Pentru a finaliza lucrările aferente pasajului în timpul cel mai scurt posibil, executantul lucrează zilnic cu program prelungit precum şi sâmbăta şi duminica”, se precizează într-o informare a Direcţiei Tehnice către Consiliul Local Bistriţa.

În acelaşi document se mai arată că accesul la societăţile riverane străzii Sigmirului nu este restricţionat fiind accesibile rute ocolitoare din strada Industriilor, strada Compozitorilor, strada George Enescu şi Drumul Cetăţii (drumul de Centură).

Pe de altă parte, nici locuitorii din zona respectivă nu sunt mulţumiţi de decizia de blocare a traficului rutier peste pasarelă, fiindcă se înconjură foarte mult pentru a ajunge la destinaţia dorită, ca să nu mai vorbim de timpul pierdut.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.