Scandalul legat de neregulile descoperite la Universitatea Spiru Haret a încins media românească. O altă problemă, un nou scandal…parcă românii au înnebunit. Nimic nu mai merge bine în societatea noastră – unul calcă strâmb, altul fură pe faţă, un altul deturnează fonduri importante, unii au salarii prea mari…
Despre Învăţământul românesc se discută de aproape 20 de ani. Toată lumea este de acord că el trebuie reformat. Doar că fiecare ministru al Educaţiei, sau cum s-o mai fi intitulat ministerul de-a lungul anilor de la Revoluţie încoace, a dat peste cap şi ce era bun în Învăţământul românesc. Chiar dacă mulţi ani diplomele din România nu au fost recunoscute pe plan internaţional, cei care au ales să emigreze şi şi-au găsit un loc de muncă în specialitatea pentru care s-au pregătit, au dovedit că sunt capabili. E drept, cu un efort mai mare, dar s-a putut. Acum diplomele emise de anumite universităţi româneşti, fiindcă la acest aspect vreau să mă refer, sunt recunoscute peste hotarele ţării. Doar că aceste diplome, indiferent că vorbim de învăţământul de stat sau de cel privat sunt majoritatea câştigate destul de uşor. Spun asta, deoarece am avut ocazia să întâlnesc destui absolvenţi ai unor facultăţi din ambele sectoare şi care nu prea aveau cum să dovedească faptul că au trecut printr-o facultate.
Universitatea „Spiru Haret” este condamnată pentru că ar fi emis foarte multe diplome universitare. De acord! 56.000 de absolvenţi într-un singur an este mult prea mult. Ceea ce ştiu însă sigur este că acest caz nu e singular.
În general, universităţile private sunt privite ca nişte fabrici de diplome şi de absolvenţi de învăţământ superior pe bandă rulantă. La fel, însă, se întâmplă şi în cel de stat, mai ales când vorbim de locuri cu taxă. Apoi trebuie adusă în discuţie, vrem – nu vrem – şi seriozitatea celor care îi pregătesc pentru viitor pe studenţi. Nu este posibil ca un profesor universitar cu pretenţii să condiţioneze obţinerea notei minime 5 de cumpărarea cursurilor ai căror autori sunt. Şi asta doar pentru a-şi mai rotunji veniturile. Nu mai vorbim de starea de spirit a profesorului X sau Y, în timpul examenelor, fără să aibă vreo legătură cu pregătirea studenţilor. Se întâmplă în România!
Calitatea învăţământului românesc, după umila mea părere, a scăzut atunci când examenele de admitere au fost eliminate. Cred că multă lume este de acord aici cu mine. Notele obţinute la Bac şi mediile obţinute pe parcursul celor patru ani de liceu nu sunt suficient de relevante. Sunt absolvenţi de liceu care provin din şcoli unde profesorii sunt mai mult decât indulgenţi, iar notele obţinute de elevi nu reflectă realitatea şi bagajul lor de cunoştinţe, sau avem de-a face cu absolvenţi care provin din licee cu pretenţii, unde severitatea dascălilor îşi spune cuvântul. Apoi, un alt aspect de care nu s-a ţinut şi nu se ţine cont este specializarea din liceu pe profile, caz în care numărul de ore alocat diferitelor materii de învăţământ sunt diferite şi lasă urme adânci. Nimeni nu este conştient că după finalizarea gimnaziului, majoritatea elevilor aleg profilul după numărul de locuri alocate – măcar diploma de liceu să o aibă în portofoliu, restul… om mai vedea.
Din păcate, câinii latră, iar ursul trece mai departe. Despre calitatea învăţământului românesc s-a tot vorbit şi se va mai vorbi multă vreme de acum încolo. Eu sunt sceptică vis-a-vis de faptul că se va schimba ceva în anii imediat următori. Poate peste alţi 20… Dar până la urmă, totul se reduce la respectul de sine şi la faptul că vrei să ai cunoştinţe cât mai multe, iar asta nu se poate obţine decât prin muncă.
În general, universităţile private sunt privite ca nişte fabrici de diplome şi de absolvenţi de învăţământ superior pe bandă rulantă. La fel, însă, se întâmplă şi în cel de stat, mai ales când vorbim de locuri cu taxă. Apoi trebuie adusă în discuţie, vrem – nu vrem – şi seriozitatea celor care îi pregătesc pentru viitor pe studenţi. Nu este posibil ca un profesor universitar cu pretenţii să condiţioneze obţinerea notei minime 5 de cumpărarea cursurilor ai căror autori sunt. Şi asta doar pentru a-şi mai rotunji veniturile. Nu mai vorbim de starea de spirit a profesorului X sau Y, în timpul examenelor, fără să aibă vreo legătură cu pregătirea studenţilor. Se întâmplă în România!
Calitatea învăţământului românesc, după umila mea părere, a scăzut atunci când examenele de admitere au fost eliminate. Cred că multă lume este de acord aici cu mine. Notele obţinute la Bac şi mediile obţinute pe parcursul celor patru ani de liceu nu sunt suficient de relevante. Sunt absolvenţi de liceu care provin din şcoli unde profesorii sunt mai mult decât indulgenţi, iar notele obţinute de elevi nu reflectă realitatea şi bagajul lor de cunoştinţe, sau avem de-a face cu absolvenţi care provin din licee cu pretenţii, unde severitatea dascălilor îşi spune cuvântul. Apoi, un alt aspect de care nu s-a ţinut şi nu se ţine cont este specializarea din liceu pe profile, caz în care numărul de ore alocat diferitelor materii de învăţământ sunt diferite şi lasă urme adânci. Nimeni nu este conştient că după finalizarea gimnaziului, majoritatea elevilor aleg profilul după numărul de locuri alocate – măcar diploma de liceu să o aibă în portofoliu, restul… om mai vedea.
Din păcate, câinii latră, iar ursul trece mai departe. Despre calitatea învăţământului românesc s-a tot vorbit şi se va mai vorbi multă vreme de acum încolo. Eu sunt sceptică vis-a-vis de faptul că se va schimba ceva în anii imediat următori. Poate peste alţi 20… Dar până la urmă, totul se reduce la respectul de sine şi la faptul că vrei să ai cunoştinţe cât mai multe, iar asta nu se poate obţine decât prin muncă.
Liana Mureşan
