Primăria Bistrița se pregătește să trimită 40 dintre angajații săi în excursii de „studiu” în Grecia, Italia, Germania sau Polonia, în toamna acestui an. Aceste excursii fac parte dintr-un proiect pe fonduri europene și costă 130.000 de lei, cam cât o garsonieră.

Municipalitatea își răsfață mulții numeroșii pe care îi are cu prime de vacanță, norme de hrană și salarii mai mult decât decente. Seria de avantaje oferite de Primăria Bistrița angajaților săi nu se oprește încă aici.

În toamnă, 40 de angajați vor avea ocazia să viziteze Grecia, Italia, Germania sau Polonia, într-un soi de „excursii de studiu”. Toată această distracție costă în jur 130.000 de lei, cam cât o garsonieră bună în Bistrița.

Singurul lucru bun din toată această aventură este faptul că de data aceasta banii nu vin din buzunarele contribuabililor, ci de la Uniunea Europeană.

Potrivit unui document publicat pe site-ul Primăriei Bistrița, este vorba despre  proiectul „Optimizarea proceselor orientate către cetățeni prin implementarea Instrumentului CAF la nivelul Primăriei Municipiului Bistrița”, finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Valoarea totală a proiectului este de 412.055 de lei, din care 403.814 reprezintă finanțare nerambursabilă, iar 8.241 contribuția municipalității. Din această sumă, mai bine de un sfert, mai exact 130.000 de lei vor merge doar pe aceste excursii.

Se vrea eficientizarea sistemului de management…

Acestea se vor desfășura după perioada concediilor, vizitele urmând să aibă loc între 1 septembrie și 31 octombrie.

„Obiectivul general al proiectului este reprezentat de modernizarea și eficientizarea sistemului de management al Primăriei Municipiului Bistrița, în vederea îmbunătățirii calității serviciilor orientate către cetățeni”, se arată în documentul publicat de municipalitate pe site-ul propriu.

Din proiect fac parte în total 60 de persoane, printre ele numărându-se aleși local și personal de conducere și de execuție din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița. Proiectul mai include și organizarea unor cursuri de instruire în domeniul CAF, care se vor desfășura de data aceasta în Bistrița, un proces de auto-evaluare a activității primăriei sau elaborarea planului de acțiuni pentru eficientizarea activității primăriei.

Fiecare dintre aceste vizite de studiu se va întinde pe aproape o săptămână. La fiecare vor participa câte 20 de persoane. Li se vor asigura biletele de avion, cazarea pentru cinci nopți la hotel de trei stele, cu demi-pensiune. Li se va asigura, de asemenea, și transport la instituțiile ce vor fi vizitate.

Excursiile pe banii contribuabililor, la ordinea zilei în Primărie

După cum a arătat Gazeta de Bistrița anii precedenți, municipalitatea pare să-și fi făcut un obicei din a trimite în excursii directorașii și consilierii locali, pe banii contribuabililor.

Culmea este că toate aceste excursii sunt programate în extrasezon, după ce directorii și angajații și-au făcut deja concediile.

În 2017, Primarul Ovidiu Crețu mergea într-un „city break” în Besancon, pentru a-i vizita pe francezii care au participat la Târgu Mare al Bistriței. Da, exact așa motivează Ovidiu Crețu această vizită, într-un document oficial care a ajuns pe masa consilierilor locali.

„Pe principiul reciprocităţii şi urmând procedura statornicită în relaţiile de înfrăţire, primarul oraşului înfrăţit Besançon, domnul Jean – Louis Fousseret, a transmis Primăriei municipiului Bistriţa, invitaţia de  a participa la manifestările dedicate aniversării celor 20 de ani de înfrăţire dintre municipiul Bistriţa şi oraşul Besancon, care se vor desfăşura la Besançon (Franţa) în perioada 5-10 octombrie 2017”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre care s-a aflat pe masa consilierilor locali.

La vizita respectivă au mai participat viceprimarul Cristian Niculae, Liliana Coceșiu directorul specializat pe atragerea fondurilor europene, Corina Șimon, responsabila cu relații internaționale, Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal sau Luca Răzoare, directorul de la Piețe.

Delegația a fost completată de elevi și profesori, în total 60 de persoane au vizitat Franța cu acea ocazie. Întreaga distracție a costat 36.570 de lei și a inclus totul sau doar o parte din cheltuieli.

Astfel, primarul, viceprimarul, directorii din primărie și consilierii locali au avut totul asigurat, iar ceilalți 50 de participanți doar casarea.

De diferitele „înfrățiri” ale orașului nostru cu alte localități din alte țări a profitat Primăria Bistrița în mai multe rânduri pentru a organiza excursii pe bani publici. În 2016, directorii din Primăria Bistrița s-au plimbat prin orașul israelian Rehovot. Atunci, primarul Ovidiu Crețu și-a dus inclusiv soția să viziteze orașul înfrățit cu Bistrița.

Tot în 2016, 11 consilieri și 7 directori din Primărie au vizitat Wiehl (Germania), un alt oraș înfrățit cu Bistrița. În 2017, primarul Crețu mergea la schi în Austria, alături de 40 de funcționari din instituție și familiile acestora.

Excursiile au atras atenția Curții de Conturi

Toate aceste excursii pe bani publici au atras atenția inspectorilor de la Curtea de Conturi. Deși toate excursiile sunt cel puțin dubioase, Curtea de Conturi a identificat, în anul 2017, abateri de doar 7.000 de lei.

Printre deplasările verificate de inspectorii Curții de Conturi se numără cele de la Vatican și Maastricht – Olanda. Acestea ar fi scos din bugetul local aproape 7.000 de lei, cheltuieli considerate nelegale în opinia celor de la Curtea de Conturi.

„Din verificările efectuate a rezultat că în luna decembrie 2016, au fost achitate din bugetul local cheltuieli pentru 2 (două) deplasări externe ale primarului municipiului Bistriţa în valoare totală de 6.691,10 lei astfel:

•  Cheltuieli ocazionate de participarea sa la SUMMITUL „Europa Refugiaţii sunt fraţii şi surorile noastre” care s-a desfăşurat la Vatican în perioada 9-10 decembrie 2016.

•  Cheltuieli ocazionate de participarea reprezentanţilor Primăriei municipiului Bistriţa şa «Comitetul Director al Consiliului European al Municipalităţilor şi Regiunilor din perioada 12-14 decembrie 2016 la MAASTRICHT, Olanda».

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.