Florina Șteopoaie, fostă Ogâgău, fosta soție a primarului de Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, a decis să vorbească despre cele două înregistrări apărute în plină campanie electorală, în mass media, întrucât consideră că în acest moment este vorba despre încălcarea vieții private a fetiței și familiei sale și, mai mult decât atât, copila abia acum începe să fie traumatizată din cauza presiunilor la care este supusă din partea reprezentanților instituțiilor statului.

Fosta soție a lui Traian Ogâgău spune că relația tată-fiică a fost întotdeauna una normală, iar fetița nu a fost certată de el până în acel moment, când micuța s-a comportat ca un copil răzgâiat. De ce a și-a filmat Traian Ogâgău fiica în timp ce a pedepsit-o, se întreabă foarte mulți, însă mama copilei vine cu explicațiile lămuritoare. După divorț, ambii au convenit ca atunci când copii sunt cu tatăl lor, mama să fie informată cu privire la chestiunile importante. Unu astfel de aspect a fost și cel în care Traian Ogâgău a luat măsuri atunci când micuța nu a fost ascultătoare.
“Noi am ținut legătura întotdeauna cu privire la copii după ce am divorțat. Când copii erau cu el, indiferent că e vorba despre vacanțe sau alte ieșiri împreună, Traian îmi trimitea mesaje sau clipuri video: “Am ajuns cu bine”. „Suntem cazați aici…”. „Traiana face mâncare…” Și în înregistrarea care a apărut în presă, ei erau în Austria la schi. Vă rog doar să ascultați tonul vocii lui, e calm. Mai mult, în cameră erau și ceilalți doi frați ai Traianei. Da, fetița a fost neastâmpărată atunci. Nu vreau să îi țin parte, dar ei erau la peste o mie de kilometri de mine și am avut și am pretenția ca eu să fiu informată cu privire la copii. Sunt clipuri în care chiar fetița spune: „Am niște figuri în cap, mami…”, povestește Florina Șteopoaie.
Fiindcă i s-a părut nefiresc ce s-a întâmplat, mai ales că fostul soț avea și are o relație foarte bună cu copiii, a vrut să afle din gura fiului cel mare adevărul. Așa că a luat legătura cu el printr-un apel video.
“După faza asta l-am sunat pe unul dintre băieți, prin apel video. Atunci i-am spus și eu fetiței să asculte de tata. Erau totuși trei copii. Nu au plecat cu Traian o singură dată, ci de foarte multe ori după ce am divorțat, motiv pentru care eu le-am spus copiilor să îl asculte, să fie cuminți pentru că așa e normal. Revenind la acel moment și mie mi s-a părut ciudat că Traiana a fost pusă în genunchi, fiindcă asta nu s-a întâmplat niciodată, astfel că l-am sunat pe băiatul cel mare, ca să aflu ce s-a întâmplat. Băiatul mi-a spus, și citez: “Păi mamă, are fata asta niște figuri în cap și nu te poți înțelege cu ea, nimic nu îi convine”. În acea zi s-a umplut paharul, iar Traian a luat măsura pe care a crezut-o de cuviință, tocmai când ea a ieșit de la duș. El a filmat-o tocmai ca să îmi trimită acel video mie și să știu că fetița nu a fost cuminte. Dar de aici și până ca acel video să apară în presă, e cale lungă. Ceea ce s-a întâmplat după, îi face fetiței mult mai mult rău”, spune fosta doamnă Ogâgău.

În opinia avocatului Florinei Șteopoaie, ceea ce se întâmplă acum își pune amprenta asupra copilei.
“Chiar dacă a fost certată în acea zi, relația dintre ei doi nu s-a schimbat. Traiana își iubește foarte mult tatăl. Ea, acum devine victimă. Ea nu a fost victima tatălui, ci acum devine victima instituțiilor statului. Acum este traumatizată. A mers la Protecția Copilului și a fost audiată, a mers la Poliție să fie audiată și așa mai departe”, spune avocatul.

Potrivit Florinei Șteopoaie și avocatului ei, când fetița a fost audiată de cei de la DGASPC prima dată, discuția nu a avut loc în prezența unui părinte sau a unui apărător, deși vorbim despre un copil minor.
“Ei (n. r. – reprezentanții DGASPC) puteau să consemneze orice”, completează avocatul Florinei Șteopoaie.
Potrivit celor doi, inclusiv audierea de la Poliție, care a a avut loc în prezența lor, nu a curs firesc, întrebările polițistului fiind practic induse: „Așa-i că te-a bătut?”.
În gura fetiței și a mamei sunt puse, fără respectarea legislației minime în vigoare cuvinte , acțiuni !

Florina Șteopoaie este convinsă și extrem de revoltată că fetița ei a fost implicată într-un război politic, că este folosită ca armă împotriva tatălui ei, deși episodul consumat în Austria este unul pur întâmplător.
Așa cum am precizat și ieri, fosta soție a primarului de Sângeorz Băi va depune o plângere penală pentru a afla cine i-a accesat mijloacele informatice și a trimis mai departe înregistrarea video către presă.

„Este inuman să supui un copil de 9 ani unor astfel de traume! Puneți-vă în sufletul fetiței mele și a copiilor mei! Cum vă permiteți să îmi maltratați familia! Cum v-ați permis să îi puneți cuvinte în gură! E un copil! De 9 ani! Cine îi dă înapoi copilăria? Nefiresc de «repede și interesate» se mișcă instituțiile statului ! Citesc acum in presă că, fetița face consiliere psihologică în cadrul DGASPC! Oameni buni, în afară de faptul că acest copil este folosit drept «carne de tun» într-o campanie electorală de niște indivizi fără scrupule, cu încălcarea tuturor prevederilor legale în vigoare, cu intimidare pentru minoră, nimeni nu se gândește la sufletul copilului meu, la sufletul meu de mamă, la relația copilului meu cu ceilalți copii și la urmările dezastruoase pe care această campanie media și toată presiunea instituțiilor o au asupra fetiței mele, dar și asupra celorlați doi copii. Toată lumea caută senzaționalul poveștii, fără a proteja copilul și dreptul la viața privată!
Doamna director al DGASPC BN Delia Claudia Rus, cum vă permiteți să faceți afirmații publice, în presă, ireale fără măcar să cunoașteți vârsta copilului meu? Copilul meu are 9 ani, iar când am fost prezentă la sediul DGASPC v-ați permis să luați un copil de 9 ani și să-l audiați singur, fără respectarea normelor legale. Având în vedere că nu cunoașteți vârsta și faceți afirmații publice nefondate, mă îndoiesc de verticalitatea acțiunilor pe care le instrumentați în prezentul dosar. Mai mult decât atât nu mi s-a adus la cunștință și nu am fost invitată nici eu, nici fetița, la consiliere psihologică. Sunteți mama! Sunt curioasă cum ați reacționa dacă ar fi vorba despre copilul dumneavoastră! Lăsați-mi copiii în pace, respectați-mi drepturile constituționale, faceți-vă cu treaba cu responsabilitate și profesionalism și nu aruncați senzații tari în presă expunând un minor, chiar dacă tatăl său este persoană publică!”, este mesajul de ultimă oră al Florinei Șteopoaie.

1 COMENTARIU

  1. Foarte bun mesaj !Trebuie identificati cei ce au facut publice acele mesaje, cei ce au trimis filmuletul la tv- uri si au expus copilul in asa hal . A nu se uita ca acel copil este filmat gol- golut, deci este chiar o expunere gen porno ! Fara avizul parintelui ori al copilului aceasta este o infractiune !Cum sa -ti permiti tu, politician de kkat , ori nu contreaza cine sa expui public imaginea goala- goluta a unei fetite de 8-9 ani in speranta ca iti vei distruge adversarul, ca sa obtii o mana de voturi ?E caz penal si cine a creat aceasta situatie trebuie sa raspunda !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.