Consiliul local din Bistriţa Bîrgăului este împărţit în două tabere de ceva vreme încoace, din cauza posibilei schimbări care se va produce la nivelul conducerii Ocolului Silvic al comunei, odată cu schimbarea statutului juridic al acestuia prin transformarea sa în regie. Parte dintre consilierii locali îl vor în continuare pe actualul şef al Ocolului, Dan Ţacăl, iar cealaltă tabără, formată din consilierii PSD, îl susţin pe un inginer din cadrul aceluiaşi ocol – Mihai Pop.

Gazeta de Bistriţa a intrat în posesia unui document care explică în parte înverşunarea celor care vor capul lui Ţacăl. Acesta a cerut Gărzii Forestiere, prin intermediul unui document oficial, retragerea atestatului de exploatare unei firme din comună. Este vorba despre Zadorsim SRL, al cărui patron este chiar naşul de cununie al primarului Vasile Laba. Edilul însă nu a ieşit foarte tare în faţă şi îşi lasă consilierii şi viceprimarul să rezolve treaba.


În toamna anului trecut, viceprimarul Sorin Nuşfelean a ieşit la înaintare şi i-a cerut lui Dan Ţacăl demisia pe motiv că acesta ar fi responsabil de un prejudiciu colosal pe care Garda Forestieră l-ar fi descoperit în urma unor controale în pădurile administrate de Ocolul Silvic Bistriţa Bîrgăului, de circa 700.000 lei.

Un prejudiciu exista, însă nu atât de mare, acesta cifrându-se, conform rapoartelor întocmite de Garda Forestieră, la un total de peste 250.000 lei. Neregulile din curtea Ocolului Silvic au culminat la acea vreme cu punerea sub control judiciar de către procurorii bistriţeni a doi dintre angajaţi -inginerul silvic Paul Daniel Măjeri (şef de district) şi pădurarul Ioan Precup – aceştia fiind consideraţi direct responsabili de un prejudiciu de peste 140.000 lei.

Conform lui Ţacăl, prejudiciul estimat de reprezentanţii Gărzii Forestiere ar fi distribuit cam aşa:

 – 40.051,26 lei pentru personal silvic, sumă contestată, dosar în cercetare;

 – 47.086 în cercetare autor necunoscut

-254.590 lei prejudiciu reţinut pentru agent economic, cifră redusă prin expertiză la 7628.95 lei sau 15.446.10 lei, dosar aflat în cercetare.

-58.734,94 lei alt agent economic, dosar aflat în cercetare.

Total Prejudiciu estimat, în curs de cercetare: 253.501,75 lei. Asta era povestea în toamna anului trecut.

Din cauza acestor nereguli, Dan Ţacăl a fost amendat cu 1.000 de lei, însă a luat şi el măsuri pe linie administrativă împotriva celor doi angajaţi ai săi.

Asta este doar o mică parte din felia mare, fiindcă reprezentanţii Gărzii Forestiere au descoperit probleme mari în altă parte, este foarte adevărat petrecute tot cu complicitatea unor angajaţi ai Ocolului Silvic. Este vorba despre SC Zadorsim SRL, firmă despre care oamenii locului spun că este agentul economic cel mai favorizat din comună pe linie de exploatare a masei lemnoase, şi asta pentru că ar fi rudă prin alianţă cu primarul, patronul firmei, Dorel Zaharie fiind naşul de cununie al lui Vasile Laba.

 

Prejudiciul produs de Zadorsim, stabilit de Garda Forestieră: peste 250.000 lei

Lăsând însă la o parte relaţiile de cumetrie, cert este că inspectorii Gărzii Forestiere au găsit dezastru în pădurile în care Zadorsim avea partizi de lemn pe picior pentru exploatare. Gazeta de Bistriţa a mai scris despre aceasta, însă vom face o trecere în revistă.

Conform raportului5758/20.05.2014,întocmit de inspectorii Gărzii Forestiere Cluj în urma unui control efectuat într-o altă partidă din Piatra Mare unde lemnul era exploatat de SC Zadorsim SRL, ceea ce a fost scris iniţial în documente nu puşcă cu ceea ce s-a găsit în teren.

Aici s-a constatat că pe suprafaţa parchetului există un număr de 83 de cioate sau arbori (59 din specia brad şi 24 din specia molid), care prezentau urme ale unui dispozitiv special de marcat cu marca rotundă şi cu vopsea de culoare maro, în plus faţă de numărul iniţial de arbori marcaţi cu ocazia constituirii partizii 535281. În ceea ce priveşte volumul rezultat în urma recalculării actului de punere în valoare, se observă că acesta este mai mare cu 542 mc faţă de actul iniţial, respectiv 295 mc la specia brad şi 247 la specia molid”, se arată în documentul Gărzii Forestiere.

Parcurgând mai departe documentul, reiese faptul că angajaţii Ocolului Silvic aveau şi ei în carnetele de inventariere trecut un număr de cioate (marcate cu ciocanul şi cu vopsea maro), însă acesta era mult mai mic decât ceea ce au găsit inspectorii în teren.

De fapt în respectivele carnete de inventariere erau menţionate 83 de cioate, în timp ce la control s-au găsit 221 de cioate care aveau diametre cuprinse între 44,1 cm şi mai mari de 80 cm.

„Prin urmare, rezultă faptul că cele 221 bucăţi cioate care prezentau urme ale unui dispozitiv special de marcat cu marcă rotundă şi vopsea de culoare maro, din categoria diametrelor cuprinse între 44,1 cm şi mai mari de 80 cm, nu au făcut parte din categoria arborilor inventariaţi cu ocazia constituirii partizii nr, 535281, iar aceştia au fost tăiaţi ilegal”, conchid inspectorii Gărzii Forestiere, care precizează şi paguba produsă: 523 mc lemn din specia răşinoase în valoare de 254.598 lei.

Deşi se spune că s-a cerut o nouă expertiză prin care valoarea prejudiciului a fost redusă substanţial, aceasta fiind cuprinsă între 7.628,95 lei şi 15.446,10 lei, cazul a intrat în atenţia procurorilor, care oricum aveau deja în vizor masacrul din pădurile din Bistriţa Bîrgăului. Drept urmare au organizat o serie de percheziţii în toamna anului trecut. La un moment dat însă, totul părea că intră într-un con de umbră. Nu a fost aşa, dovadă fiind percheziţiile desfăşurate în luna martie anul acesta, firma vizată fiind, conform informaţiilor Gazeta de Bistriţa, Zadorsim SRL. Sursele Gazeta de Bistriţa susţin că la percheziţii, pe lângă alte nereguli, au fost găsite şi ciocane false de marcat arborii care urmau să fie tăiaţi. Dacă până la un  moment dat a părut a fi doar o informaţie pe surse, posibil zvon, documentul în posesia căruia a intrat publicaţia noastră dovedeşte că este de fapt o realitate.

 

Încă 110.000 lei de la echipele de control ale Ocolului Silvic şi Poliţiei

În urmă cu circa trei luni, undeva pe final de martie – început de aprilie, conducerea Ocolului Silvic Bistriţa Bîrgăului a trimis Gărzii Forestiere un raport de control în urma verificărilor desfăşurate în partzile exploatate de Zadorsim SRL. Valoarea arborilor tăiaţi ilegal se cifrează la peste 110.000 lei. Prejudiciul, potrivit documentului, a fost creat „în perioada de iarnă, decembrie 2016-februarie 2017,când stratul de zăpadă a fost foarte gros şi faptul că majoritatea partizilor sunt constituite din doborâturi de vânt a condus la imposibilitatea verificării temeinice a lucrărilor de exploatare”.

„La sesizarea Secţiei 2 Poliţie Rurală Prundul Bîrgăului privind existenţa unui dispozitiv fals de marcat ridicat de la agentul economic SC ZadorsimSRL, am constituit o echipă de control formată din personalul silvic de la Ocolul Silvic Bistriţa Bîrgăului,care a verificat toate partizile aflate în exploatare de către societatea mai sus amintită,constatându-se următoarele:


Şase(6) procese- verbale de infracţiune silvică după cum urmează:

  1. V. Infracţiune (XXX)/20.03.2017,ua 68,UPI,Partida 1180 Sacriesu/1056502-20 arbori tăiaţi în delict cu un volum de 34,151 mcşi o valoare de 22.175,99 lei cu TVA.
  2. V. Infracţiune (XXX)/20.03.2017,ua 69,UPI,Partida 1157 Stegea/1056493,1 arbore tăiat în delict,cu un volum de 2,749 mc şi o valoare de 1.791,35 lei cu TVA
  1. V. Infracţiune (XXX)/22.03.2017,ua 41,UPII,Partida 1175 Şoimul de Jos/983682,34 arbori tăiaţi în delict,cu un volum de 40,534 mc, şi o valoare de 22.183,11 lei cu TVA.
  2. V. Infracţiune (XXX)/22.03.2017,ua 40,UPII,Partida 1174 Şoimul de Jos/983681,23 arbori tăiaţi în delict,cu un volum de 43,371 mc si o valoare de 27.300,48 lei cu TVA.
  3. V. Infracţiune (XXX)/24.03.2017,ua 61A,UPII,Partida 1136 Şoimul de Jos/931537-21 de arbori tăiaţi în delict,cu un volum de 50,951 mcşi ovaloare de 33.637,45 lei cu TVA.
  4. V. Infracţiune (XXX)/27.03.2017,ua 68, UPI,Partida 1178 Sacriesu-drum TAF,10 arbori tăiaţi în delict,cu un volum de 7,281 mcşi o valoare de 3.313,95 lei cu TVA.

Menţionăm că valoarea prejudiciului a fost multiplicată de două ori conf. art. 105,al.2 din Legea 133/2015-Codul Silvic actualizat”, se precizează în raportul trimis Gărzii Forestiere.

 

Ţacăl a propus retragerea atestatului Zadorsim! Acum vor să scape de el

Însă aceasta nu a fost totul, întrucât în document era propusă ca măsură retragerea atestatului de exploatare a SC Zadorsim SRL. Până acum Garda Forestieră nu a luat nici măsură în acest sens, însă raportul de control, semnat de Dan Ţacăl, a venit ca un cui în talpă unora din Bistriţa Bîrgăului, astfel încât au dat zor să îl înlocuiască. La jumătatea lunii mai, pe ordinea de zi a Consiliului Local a figurat un proiect de hotărâre pentru numirea noului şef al Ocolului Silvic. Culmea, administraţia locală a mimat şi un concurs. La acesta şi-au depus dosarele Dan Ţacăl şi Mihai Pop, însă despre susţinerea vreunei probe scrise, interviu etc., aşa cum se procedează în cadrul unui concurs pentru un post/funcţie, nici vorbă. Trebuia doar ales unul din cei doi şi atât. În luna mai nu a existat majoritatea necesară pentru a lua în discuţie proiectul cu pricina, astfel că el a fost amânat pentru luna iunie.

12 COMENTARII

  1. Toata lumea vrea „capetele sefilor de ocoale „… de la Fosta Regie Silvica Nationala, care s-a impartit fel si chip si care a pierdut majoritatea terenurilor administrate de stat, dandu-le inapoi composesoratelor satesti ( sau orasenesti ) si care efectiv au cam ramas fara un sistem de paza si de protectie eficient.
    Trebuie sa inteleaga odata toata lumea si toti politrucii nostri de prin Guverne si Parlament, ca cel mai eficient sistem de paza si de protectie al padurilor, apelor , mediului si sistemului cinegetic este atunci cand se va infiinta o structura independenta de Politie sau Jandarmerie , subordonata direct Primului Ministru, cu competentele generale ale Politiei Nationale, dotarea necesara si locatia acestora sa fie efectiv in „inima padurilor si muntilor ” pe care „contzaranii ” nostri-i decimeaza sistematic .
    Degeaba pleaca unii dintre inginerii ( foarte calificati si bine documentati ai sistemului mostenit din vremea impuscatului , carora n-ai ce sa le reprosezi nimic… ) si vin altii… ca pagubele din paduri, poluarea apelor, distrugerea si degradarea sistemica a mediului pricum si al fondurilor cinegetice, nu se va opri si vor continua pana in ziua in care o sa fie deja prea tarziu, ca tzara asta, se incapatineaza si nu vrea ceerea acestei structuri de Politie sau Jandarmerie Silvica, a Apelor, Mediului si Domeniului Cinegetic, care este singura capabila sa puna piciorul in prag si toti silvicultorii si Primariile sa nu poata desfasura decat exlcusiv activitati de administrare nu si de paza si de protectie .
    Garda Silvica , este o instituie total ineficienta, care nu face altceva, decat constata pagubele ( raul general ) dupa ce deja s-au produs si „copacii in picioare greu ii mai poti pune „… dupa sute de ani de plantatii si amenajamente silvice , cu cheltuieli enorme… , apele deja odata poluate, greu se mai refac si fondul cinegetic distrus se reface intr-un timp indelungat de vreme…
    De ce „politrucii ” nostri care sunt la butoanele tzarii ( care au fost si care urmeaza …) , efectiv ” e multi si nu pricepe ” ?!

  2. Cine sa-i suspende atestatul lui Ciopa? Pop Daniel? Nu poate ca trebuie sa are in salcuta pamintul cumparat pe padure furata. Mafie in toata regula seful ITRSV asociat cu hotu. Iar prejudiciile sun duble fata de rsport mai Tacal sa stii.

  3. Daca tot vreti sa faceti ordine in ocolu silvic schimbati-l pa Laba nu pe Tacal cu stirea lui a furat Coipa padurea si satul, unde se duc sute de metri cubi de lemn pe luna nu la Laba? La ultima licitati ia cumparat partida de 400 de metri cubi lui laba si le-a spus tuturor sa nu se bage. Cereri pe morti a facut Tacal? Padurea sa furat cu sprijin de sus si s-a cotizat chiar si pt campanie altfel de unde prejudiciu de un miliard jumate intr-o partida.

  4. Ce … aveti impresia ca daca este schimbat domnul inginer Tzacal… veti gasi altul mult mai competent ca domnealui ? Nici vorba… si asa cum s-a aratat mai sus, nu dumnealui este cauza ” relelor mersuri „… !
    Pe cine vreti sa puneti in schimb sef de ocol, unul fara facultate, sau… cu facultaea de popi , sau de cofetari … ? Fiti domnilor oameni seriosi. Prima propunere … aia cu Jandarmeria, aia-i solutia cea mai buna.

  5. Inginerul Mihai Pop nu este un simplu inginer, domnilor, este doctor în Silvicultura. Pentru cine nu știe asta înseamnă încă 4 sau 5 ani în plus de studiu postuniversitar. Toti stiu ca are meseria la degetul mic. E adevărat ca în zilele noastre nu se mai respecta nimic și nu se mai tine cont de importanta profesionalismului la locul de munca. Eventual de cine are plicul mai gros și pilele mai mari.

  6. Nu contesta nimeni profesionalismul cu care a folosit ciocanul de marcat ilegal in nenumarate locuri,normal ca trebuie sa fi cu scoala de 4,5 ani in plus.El e TATA DOCTORILOR in silvicultura.

  7. Domnulu Mihai Pop e doctor in silvicultură si un foarte bun profesionist, toate partizile sunt pline de cioate taiate ilegal marcate cu ciocanul lui pe care îl inchiria de-a lungu satului pe bani grei. E doctor in silvicultura de aia a braconat tot ce misca in paduri. E doctor in silvicultura cercetat penal in multe dosare inclusiv pentru consum de acool si fuga de la locul accidentului unde si-a lasat si pusca cu munitie in ea. E doctor in silvicultura cind cerea bani pt orice APV eliberat. Cind lua spagile de la partizile facute tot doctor in silvicultura era.Ca sa marcheze in proprietati cerea spaga tot in calitate de doctor, si mare specialit in numarat banii. Are multe calitati domnu doctor inclusiv cea de pictor, ca stie sa faca schite foarte bine prin statiile peco sa-si toarne colegii la ITRSV dar nu îi trimitea si la el. E doctor in silvicultura si Sotecu ca amindoi furau mii de metri cubi pe an din padurea comunei. Si multe altele.

  8. Pai domnul Pop nu este un simplu inginer e finulu lui Labă si trebuie pus sef de ocol sa poata continua furtul de padure sa aprovizioneze banzicul, cu lemne furate. De ce nu sa dat anunt cu organizarea coucursului pt functia de sef de ocol? De ce ameninta Labă consilierii ca daca nu voteaza cum spune el îi exclude din partid? Domnu Laba comuna vede chiar daca tace sa sti, oamenii înteleg tot ce furi si ai fura, pt ca nu poti justifica averea facuta din „bani cinstiti” numai din furat de la padure, la cariera de piatra, la contracte cu finul si altele ca nu din inteligenta sclipitoare pe care o ai. O pardon era sa uit ca ai terminat facultatea de drept oi fi si tu vreun doctor.

  9. Băi UTA MOASA SI CINEVA care te dai cu diferite nume dar de fapt esti unul si acelasi om curat in fata lui DUMNEZEU. VEZI SA NU DORMI IN IAD CAND TRECI IN LUMEA DE APOI CA ATATA URĂ NU RAMANE NEPLĂTITĂ.Să nu te mire daca dă vreun cancer in tine.POP ar trebui sa se bucure cand indivizi curați ca tine îl barfesc pe la spate.ASTA INSEAMNA CA E CU MULT IN FATA LOR! SUCCES LA SCRIS SI SANATATE! MAI MERGI PE LA BISERICĂ SA NU AI SURPRIZE!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.