Tribunalul Bistrița-Năsăud a pronunțat, luni, sentința în dosarul în care au fost judecați pentru fapte de corupție Ioan Andreica, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, și alți 8 bărbați. Pentru o parte dintre inculpați, respectiv Andreica Ioan, Palade Adrian, Stamatoiu Cristian, Cozariuc Mihai-Mircea, Sabău Ioan Claudiu, Stănescu Mihai și Stănescu Cezar, instanța a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale. Alți doi – Istrate Ion (Fuji) și Popescu Lazăr au fost condamnați. Istrate a fost condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, la care se adaugă un rest de pedeapsă rămas neexecutat dintr-un dosar mai vechi din 2007. Popescu Lazăr a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Totodată, tribunalul bistrițean a dispus confiscarea unor sume importante de bani de la Ioan Andreica, Claudiu Sabău, Popescu Lazăr și Ion Istrate. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Cluj.

Iată soluția pe scurt pronunțată astăzi de Tribunalului Bistrița-Năsăud:

I.1. În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală rap.la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal față de inculpatul A. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influenţă, prev. de art.257 alin.1 Cod penal din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen., deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.

2. În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală rap.la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal față de inculpatul P. A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prev. de art. 26 alin.1 Cod penal din 1969 rap. la art.257 alin.1 Cod penal din 1969 ?i art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen., deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.

3. În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală rap.la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal față de inculpatul S. C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 6/1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal din 1969 (2 acte materiale) ?i art. 5 C.pen., deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.

4. În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală rap.la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal față de inculpatul C. M.–M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 6/1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C.pen., deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.

 5. În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală rap.la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal față de inculpatul S. I.–C., fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. 1 Cod penal din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 ?i art. 5 Cod penal (2 acte materiale), deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.

6. În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală rap.la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal față de inculpatul S. M., fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale) ?i art. 5 Cod penal, deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.

7. În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală rap.la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal față de inculpatul S. C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 5 Cod penal, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale. Constată că inculpatul S. M. a fost reţinut în data de 23.03.2012, iar inculpaţii A. I., S.I. C. ?i P. A. au fost reținuți în data de 24.03.2012.

II. 1. În baza art.386 alin.1 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului P.L., din instigare la spălare de bani în formă continuată (3 acte materiale) prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen., în infracțiunea de instigare la spălare de bani în formă continuată (2 acte materiale) prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen.

 În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală rap.la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal față de inculpatul P.L., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la spălare de bani în formă continuată (2 acte materiale) prev. de art. 47 C.pen. rap. la art. 29 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen. deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P. L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 Cod penal, la pedeapsa principală de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 lit. a, b şi g Cod penal pe o perioadă de 3 ani.

Interzice inculpatului Popescu Lazăr drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi g Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art.72 alin.1 Cod penal, deduce din pedeapsa de executat reținerea din data de 23.03.2012.

2. În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală rap.la art.16 alin.1 lit.f Cod procedură penală, dispune încetarea procesului penal față de inculpatul I. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență în formă continuată, prev. de art. 26 alin. 1 Cod penal din 1969 rap. la art. 257 alin. 1 Cod penal din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 ?i art. 5 Cod penal (2 acte materiale), deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art.396 alin.1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul I. I., pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art.5 Cod penal (2 acte materiale comise în aprilie 2010 – martie 2011), la pedeapsa principală de 4 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a, b şi c Cod penal din 1969 pe o perioadă de 3 ani.

Constată că infracțiunea este concurentă cu infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul I. I. prin SP nr. 262/2009 în dos.nr.951/83/2007 al Tribunalului Satu Mare, definitivă prin DP nr.2512/2011 a ÎCCJ, la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, contopește conform art.33 lit. a Cod penal din 1969 pedepsele în pedeapsa cea mai mare de 7 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 6 luni închisoare conform art.36 alin.1 rap.la art.34 alin.1 lit. b Cod penal din 1969, și dispune executarea pedepsei de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenție, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a, b şi c Cod penal din 1969 pe o perioadă de 3 ani.

Interzice inculpatului I. I. drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit. a, b şi g Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Deduce din executarea pedepsei conf.art.88 alin.1 Cod penal din 1969 perioada executată de inculpat în perioada 20.05.2006-05.07.2007 și 24.06.2011-12.11.2014.

Constată că inculpatul I. I. a executat pedeapsa interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit. a și b Cod penal din 1969 pentru o perioadă de 2 ani aplicată prin SP nr.262/2009 în dos.nr.951/83/2007 al Tribunalului Satu Mare, definitivă prin DP nr.2512/2011 a ÎCCJ.

III.În baza art.291 alin.2 Cod penal (art.257 alin.2 Cod penal din 1969), confiscă de la inculpatul S.I.C. suma de 25.500 euro, de la inculpatul A.I. suma de 17.000 euro, și de la inculpatul P. L. suma de 57.500 euro.

În baza art.291 alin.2 Cod penal (art.257 alin.2 Cod penal din 1969) ?i art.33 alin.1 din Legea nr.656/2002 (în noua reglementare, art.51 alin.1 din Legea nr.129/2019), confiscă de la inculpatul I. I. suma de 200.000 euro și 89.900 lei.

Conf. art. 404 alin.4 lit.c Cod de procedură penală, menţine sechestrul asiguratoriu dispus și modificat în prezenta cauză, față de inculpații S. I.C., A. I., I. I., dar și față de inculpatul P.L., în cazul acestuia până la concurența sumei de 57.500 euro.

Ridică sechestrul asiguratoriu dispus față de inculpații S. C., C.M. M. și S.C.

Dispune desființarea înscrisurilor falsificate, contractele nr. 14-1/25.03.2010 dintre Sparver LLC și SC Interdevelopment SRL, nr.15/25.03.2010 dintre Sparver LLC și S.I. C., nr.16-1/26.03.2010 dintre Sparver LLC și P. A., nr. 042/01.04.2010 dintre SC El Arenal SRL și SC I. SRL, nr. 27/14.12.2010 dintre SC El Arenal SRL și SC G. P. SRL, deoarece conțin mențiuni necorespunzătoare realității, potrivit.art.1238 alin.2 Cod Civil rap.la art.175 Cod procedură civilă.

Obligă pe inculpații P. L. și I.I. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2.000 lei fiecare, conf.art.274 alin.1 Cod procedură penală, iar în rest cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, potrivit art. 275 alin.3 Cod procedură penală.

Onorariul avocatului din oficiu al inculpaţilor S. M. și S. C. în sumă totală de 1736 lei, onorariul parţial al avocatului din oficiu al inculpaţilor I. I., S. I. C. și P. A., în sumă totală de 1302 lei, cuvenit av. M. B., se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei și rămâne în sarcina statului conf.art.275 alin.6 Cod procedură penală.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată conform art.405 alin.1 teza finală Cod procedură penală, azi, 26.02.2024″.

Vom reveni cu informații suplimentare după ce vom intra în posesia motivării sentinței pronunțată în acest dosar de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.