Un bărbat din comuna Târlișua a fost găsit decedat vineri seară, într-o zonă greu accesibilă de lângă poalele Munților Țibleș. pe o pășune. O remorcă atașată la o motocositoare, l-a strivit.

Un bărbat în vârstă de aproximativ 53 de ani a fost găsit decedat, vineri seara, pe un teren proprietate personală, o pășune, în cătunul Oarzina, după ce remorca atașată la o motocositoare s-a răsturnat peste el și l-a sufocat pur și simplu. Aceste a mers să curețe pășunea de resturile vegetale, teren pentru care obținea subvenții de la APIA.  Terenul respectiv se află în pantă. 

Vineri seara, îngrijorată de faptul că bărbatul nu a mai ajuns acasă, soția acestuia a alertat o cunoștință care locuiește în apropiere de pășunea care trebuia curățată. Când persoana respectivă a ajuns acolo, l-a descoperit pe bărbat fără suflare.

Potrivit surselor Realitatea de Bistrița, este vorba despre șoferul de pe microbuzul școlii gimnaziale din comuă. Acesta era căsătorit și avea doi copii, un băiat, încă student, și o fată care absolvise facultatea.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud,Crina Sîrb, a confirmat pentru Realitatea de Bistrița, toate aceste informații. 

Politiștii cercetează acest caz pentru a afla care sunt împrejurările exacte în care s-a petrecut această tragedie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.