Sistemul public de pensii este unul piramidal, o schema Ponzi iar principala problema a acestuia este ca atunci cand nu mai ai contributori atunci cei indreptatiti sa primeasca pensia nu mai au de unde, a declarat Ioan Botis, ministrul Muncii.

M-am tot gandit daca are vreun rost sa scriu cate ceva despre un om pe care il cunosc de aproape 15 ani, de atunci, de cand era lider la organizatia municipala a Miscarii Ecologiste. Alte bordeie, alte obiceie, iar sistemul de pensii nu era unul piramidal si care functioneaza dupa schema domnului Bernard Madoff. Stiu, stiu, din nou am inteles gresit sau am interpretat spusele unui ministru, fie el si Nelu Botis, doar ca toate aceste spuse nu vin din partea mea, de exemplu, care as putea abera pe aceasta tema in baza principiului: “Sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimic!”.
 
Din nefericire, e vorba si de pensia mea, dar si de pensia lui, a lui Nelu Botis, doar ca el se va putea descurca fara pensie, in timp ce eu nu voi putea face acest lucru. Ce sa-i faci, e vorba de diferenta de pe scara sociala, nu  aia de bloc, ca doar nu toti proletarii stau la mansarda.
 
Asadar, ce pricepem noi din zisele domnului Botis: Romanii isi joaca pensia la Caritasul de stat!
Mai citim inca o data, iar textul suna in felul urmator: “Este un sistem piramidal cumva, daca doriti, pentru ca in momentul in care nu mai ai contributori, nu mai ai de unde sa atragi constributii si sa platesti mai departe. Este acea schema Ponzi despre care se tot discuta”.
Punct si de la capat!
 
Nelule draga. Nu stiu cum se fura curentul, ca daca stiam o faceam fara mustrari de constiinta, dar ma ia cu draci multi, multi de tot, cand ma gandesc ca episodul barbatului de 62 de ani de la Satu Mare: “ Va rog sa ma eutanasiati!”.
 
Este o situatie prin care putem trece toti , chiar si Nelu Botis, desi, personal eu ma indoiesc, cunoscandu-l destul de bine. E vorba de noi, de amarasteni, noi, cei care ne vom trezi pe la 60 de ani cam singuri si pe drumuri. Pe drumurile patriei romane, una plina de gropi si erori. De altfel, exista o tona de erori atat in codul muncii cit si in legea pensiilor.
 
Erori au fost, erori sunt inca, dar, daca nu rezolvam, Nelule draga, problema cu pensiile si pensionarii, atunci, peste 20 de ani, cand eu voi face 61 de ani, vom fi o tara de eutanasiati.
Halucinante, dar mai degraba reale, declaratiile lui Ioan Nelu Botis, vin sa confirme un lucru pe care il simtim cu totii: viitorul nu suna deloc bine, iar aici va spun doar un singur lucru: potrivit estimarilor in Romania rata de dependenta din sistemul public de pensii, care este raportul salariati-pensionari se va tripla pana in 2050, unui angajat urmand sa ii corespunda patru pensionari.
Amin!
PS. Apropo, v-a explicat cineva despre ce schema graieste Nelu. Asadar, o schema Ponzi este o frauda prin care unii investitori se imbogatesc rapid iar marea majoritate a celorlalti raman cu pierderile atunci cand sistemul intra in colaps. “Profiturile” generate nu vin din vreo investitie ci pur si simplu din acumularea imensa de bani de la ceilalti.
 
 contributori. Romania a avut mai multe astfel de experinte la inceputul anilor '90, celebrele Caritas sau Philadelphia.
 
Cica asa arata sistemul de pensii romanesc.
 
S-auzim numai de bine!
 
Alin Cordos

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.