Parcarea supraetajată din Bistrița, realizată pentru descongestionarea traficului din zona centrală a orașului, se transformă-n realitate, afirmă președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Sursa citată precizează că parkingul auto va fi amenajat pe strada Bistricioarei și va oferi peste 350 de locuri de parcare.
”Cei care vin în inima orașului vor putea să-și parcheze mașina regulamentar și fără a fi create blocaje. De asemenea, turiștii, fie că vin cu autocarul sau cu autovehicolul, se vor bucura de frumusețea orașului fără grija locului de parcare”, spune Emil Radu Moldovan.
Președintele CJ Bistrița-Năsăud susține că acesta este un prim pas pentru eliminarea aglomerației din zona centrală a municipiului, proiect gândit în baza parteneriatului cu Primăria Bistrița.
”Împreună cu Primăria Bistrița, respectiv cu Cristian Marius Niculae, am realizat un amplu proiect prin care, în următorii ani, vor fi create 2000 de locuri de parcare, atât în zona centrală dar și în cartiere, în locul punctelor termice dezafectate. Muncind în echipă, bistrițenii sunt câștigători”, a completat Emil Radu Moldovan.
(Articol electoral comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Bistrița-Năsăud, executat de Gazeta de Media – portal Gazeta de Bistrița, CUI mandatar financiar județean: 21200019.)