A IX-a ediţie a Concursului Naţional „Electronica – Azi”, s-a desfăşurat la Constanţa, în perioada 21-24 iunie.

Competiţia, una dintre puţinele dar cele mai prestigioase din România, aflată în Calendarul Activităţilor Educative 2015, aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, s-a desfăşurat la Palatul Copiilor Constanţa.

Pe parcursul a trei zile de probe, în cadrul a trei categorii de vârstă, au concurat de la egal la egal, şi-au valorificat cunoştinţele, aptitudinile şi nu în ultimul rând talentul în domeniul electronicii, elevi provenind din peste 25 de judeţe ale României.

„S-au aliniat la startul concursului, nu doar elevi din palate şi cluburi ale elevilor dar şi din prestigioase unităţi şcolare de profil (colegii tehnice şi licee tehnologice).
Palatul Copiilor Bistriţa, a fost reprezentat de un echipaj format din trei elevi, coordonaţi de prof. Dorel Nicoară. Elevii noştrii au concurat la toate cele trei categorii de probe, dar în acelaşi timp, au prezenzat în competiţie, la secţiunea „Proiecte”, un interesant şi original aparat, realizat pe parcursul anului şcolar tocmai încheiat. Destinat, utilării laboratoarelor şcolare, dar având şi alte interesante aplicaţii, proiectul bistriţean, a determinat juriul secţiunii respective, să fie unanim de acord, apreciind proiectul elevilor noştri cu premiul I.
La celelalte categorii de probe (probă teoretică, realizarea unui montaj propus de organizatori, proiectarea unui cablaj după o schemă electronică dată), elevii echipajului Palatului Copiilor Bistriţa, au obţinut rezultate de top”, se arată într-un comunicat remis redacției.

Astfel, elevul Balmoş Ion – Marin, a obţinut două locuri I şi o menţiune, elevul Şipoş Dan Mihai a obţinut un loc I, două locuri III, iar elevul Dedean Alin a obţinut un premiu II şi o menţiune. Prin aceste rezultate, în clasamentul general, elevii Şipoş Dan Mihai şi Balmoş Ion-Marin, au reuşit să se situeze astfel în fruntea clasamentului a două din cele trei categorii ale competiţiei naţionale menţionate.

„De departe, la această ediţie a concursului, echipajul ce a reprezentat judeţul nostru, a fost astfel cel mai titrat echipaj al ediţiei 2015 al Concursului Naţional „Electronica –Azi””
Pentru aceste rezultate, în final, considerăm că se cuvin a fi aduse mulţumiri Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud care a făcut posibilă prezenţa elevilor noştri la Constanţa. Mulţumiri se cuvin a fi aduse Colegiului Tehnic „Infoel” (a cărui elevi sunt membrii echipajului), precum şi părinţilor care au înţeles pasiunea şi aptitudinile copiilor lor, şi au fost alaturi de ei, pe parcursul întregului an şcolar”, mai scrie în același comunicat.

20150624_10425920150624_10425420150622_10353120150621_18221520150624_161542

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.