Ministerul sănătății susține introducerea educației sexuale în școli.
Și asta pentru că în rândul fetelor de 15 ani, România are una dintre cele mai crescute rate a natalității din Europa.

Educația sexuală ar putea fi introdusă în școli ca disciplină obligatorie și se va elabora un plan strategic pentru aceasta. Asociația Front afirmă că Ministerul Sănătății a transmis că susține promovarea sănătății în rândul populației prin diferite activități de informare-educație-comunicare, inclusiv educația sanitară în școli ca o metodă de informare, dar și de educare a copiilor privind sănătatea și prevenirea îmbolnăvirilor prin diverse boli, inclusiv cele cu transmitere sexuală.

„Ministerul Sănătăţii a comunicat reprezentanţilor ONG-urilor faptul că apreciază implicarea societăţii civile în asigurarea unui cadru adecvat educaţiei copiilor şi asigurarea accesului copiilor la informaţii cu privire la educaţie sexuală, mai ales în contextul actual în care România are una din cele mai crescute rate a natalităţii din Europa în rândul fetelor cu vârsta sub 15 ani”, susţin reprezentanţii asociaţiei, citați de Agerpres.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii este de acord că introducerea în curricula școlară în mod obligatoriu a orelor de educație sanitară poate preveni apariția bolilor atât la nivel de individ, cât și la nivel colectiv, prin informarea copiilor asupra riscurilor și metodelor de prevenire a acestora.

În urmă cu două săptămâni, peste 60 de organizaţii neguvernamentale au lansat un apel de urgenţă către Ministerul Sănătăţii pentru introducerea educaţiei sexuale în şcoli, iar MS le-a răspuns că apreciază implicarea societății civile în asigurarea accesului copiilor la informații privind educația sexuală.
În acest sens, Ministerul Sănătății va organiza întâlniri de lucru cu reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice în vederea stabilirii unei strategii pe termen lung pentru asigurarea educației pentru sănătate drept o componentă importantă a sănătății publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.