Mihai Chezan a reușit să aducă la rang de artă jongleriile pe care le face în afacerile imobiliare. După ce a scăpat de dosarul penal de înșelăciune printr-o înțelegere cu omul de afaceri din domeniul  imobiliarelor, clujeanul Dorin Bob, care a plătit prejudiciul către cei păcăliți în afacerea Tower, Chezan a reușit performanța să îl oblige pe Bob să plătească câteva milioane de euro. Afacerea, chiar dacă frizează Codul Penal, este girată de Curtea de Arbitraj Cluj, o instituție care emite sentințe executorii care are valoarea unei sentințe judecătorești.

Mihai Chezan, artizanul afacerii Tower, a reușit performanța să se transforme dintr-un saltimbanc imobiliar într-un adevărat atlet care performează fără nicio emoție în fața judecătorilor.

De pe urma legăturii pe care a cultivat-o cu omul de afaceri Dorin Bob, care i-a devenit partener, Chezan a ajuns să obțină o sentință favorabilă la Curtea de Arbitraj Cluj prin care a fost pusă o poprire pe conturile Studium Green, una dintre afacerile imobiliare ale lui Bob. Valoarea  pentru care a fost instituită poprirea este de 70.000 de euro, sumă pe care firma, cu o cifră de afaceri de 133 milioane lei și un profit de aproape 32 milioane lei, o poate achita fără probleme. Însă faptul că fostul lui partener de afaceri a apelat la executorul judecătoresc care a blocat toate conturile Studium Green SRL arată intențiile lui Chezan de ”pârlire” a partenerului.

”În intenția de discreditare și defăimare a Studium Green, o parte dintre colaboratorii noștri au primit adresa de înființare a popririi din partea societăților mai sus numite (Carpathia LLC și Via Cargo SRL, n.red.) prin intermediul executorului judecătoresc. Întrucât suma de 70.000 euro este o valoare pe care societatea noastră are posibilitatea să o consemneze cu afectațiune specială la dispoziția executorului judecătoresc până la finalizarea și soluționarea definitivă a contestației de executare care va fi inițiată de subscrisă, este evidentă rea voința a executorului judecătoresc și a clienților săi, prin trimiterea acestor adrese de înființare a popririi către o listă de societăți și persoane fizice”, arată o adresă emisă de Dorin Bob.

Potrivit aceluiași document, Bob explică că această dispută își are rădăcinile în proiectul Tower de pe Calea Florești, una dintre cele mai mari înșelăciuni imobiliare din Cluj-Napoca care s-a finalizat cu achitarea inculpaților pe considerentul că ”fapta nu a existat”.

Un contract minat

În 2014, Mihai Chezan a fost trimis în judecată pentru că a înșelat aproximativ 100 de persoane promițându-le și acceptând bani în avans pentru apartamente într-un bloc care începuse să se construiască pe Calea Florești. Pe parcursul procesului, el a fugit din țară și a lăsat în paragină șantierul care se află acum într-o stare avansată de degradare.

Dorin Bob, om de afaceri în imobiliare, a văzut o oportunitate în proiectul imobiliar și s-a gândit că ar putea prelua afacerea.

În 2017, Bob și Chezan au devenit parteneri. Bob a încercat să preia afacerea imobiliară lăsată baltă de Chezan: din cei aproximativ 100 de clienți care aveau depuse plângeri penale împotriva lui Chezan pentru înșelăciune, 70 de persoane urmau să primească apartamente în complexul Season de pe str Frunzișului (construit de Studium Green), iar restul clienților păcăliți au acceptat să aștepte finalizarea blocului Tower de către Studium Green.

Înțelegerile semnate în 2017 între Dorin Bob și Studium Green, pe de o parte, și entitățile juridice controlate de Mihai Chezan, pe de alta parte, au, mai curând, forma unor obligații financiare drastice pe care Bob și le-a asumat față de un om de afaceri judecat, la data respectivă, pentru înșelăciune și fugit din țară pentru a se sustrage legii.

Practic, Bob și Studium Green SRL se obligau față de Chezan și firmele lui, printre care și una care funcționa în SUA,  să pună la dispoziție 4 milioane de euro pentru continuarea proiectului Tower. Pe lângă acești bani mai trebuia să plătească 1.730.000 de euro, sub forma a mai multor clauze din contract. De asemenea, dacă Bob nu plătea banii era în pericol să piardă 25% din pachetul de acțiuni de 50% pe care îl deținea la AHQ Management, firma prin care urma să se continuie realizarea proiectului imobiliar Tower.

În afară de Dorin Bob, nimeni nu își poate imagina care au fost motivele pentru care un om de afaceri care administrează business-uri imobiliare de anvergură să semneze acorduri contractuale de acest tip, care seamănă, mai curând, cu ”bombe minate”. Spre exemplu, una dintre clauze stipulează că, dacă Dorin Bob nu se achită ad literam de toate plățile asumate către clienții păcăliți de Chezan, el trebuie să plătească 2 milioane de euro lui Chezan care, la rândul lui ar fi trebuit să stingă datoriile respective.

”În situația exercitării opțiunii (de preluare a firmei AHQ prin care s-a reluat proiectul Tower, n.red.) a tuturor acordurilor, asociatul 1 (Dorin Bob) este obligat să finalizeze încheierea acestor acorduri în termen de cel mult 30 de zile de la data exercitării opțiunii. După expirarea acestui termen, obligația rămasă neexecutată a asociatului 1 de realizare a acordurilor de împăcare se transformă de drept în temeiul prezentului contract în obligația de plată a asociatului 1 către asociatul 2 (societăți controlate de Mihai Chezan, n.red.) a unei sume egale cu 100% din valoarea avansurilor achitate de fiecare dintre părțile vătămate care nu au încheiat acorduri de împăcare, în limita sumei de 2 milioane euro, iar asociatul 2 se obligă să utilizeze această sumă pentru realizarea acordurilor și ridicarea sechestrului” se arată într-un act adițional din 2017 semnat între Dorin Bob și societățile controlate de Chezan.

Pe de altă parte, obligațiile contractuale asumate de firmele din ”suveica” lui Chezan sunt aproape inexistente. Una dintre ele arată că firma americană Carpathia LLC, prin care Chezan opera o parte din afacerea imobiliară, trebuie să se înregistreze în România. În caz contrar… nu este stipulată nicio repercusiune sau răspundere din partea lui Chezan.

La câteva luni după semnarea acordurilor contractuale, parteneriatul dintre Bob și Chezan a început să scârțâie:preluări la limita legii a unui pachet de 25% din acțiunile AHQ de către Chezan, diverse procese în instanță și plângeri penale deschise de Carpathia LLC și Via Cargo SRL împotriva firmelor lui Bob, delapidări din firma AHQ prin care se administra proiectul Tower, executări silite, refuzuri din partea societăților controlate de Chezan să încheie diverse acte cu Studium Green, etc.

Între timp, compania lui Dorin Bob a încheiat cu 70 de clienți Tower antecontracte de vânzare-cumpărare pentru apartamentele din complexul Season și, printr-un act adițional, s-a obligat către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca (proprietarul terenului din proiectul Tower – Mihai Chezan concesionase terenul de la universitatea clujeană, n.red.) să emită o scrisoare de garanție în valoare de un milion de euro.

După mai multe divergențe între cele două părți s-a ajuns la Curtea de Arbitraj Comercial Cluj, unde Chezan l-a dat Bob în judecată în anul 2021. În luna iulie 2023, arbitrii comerciali i-au dat dreptate lui Chezan.

Vom oferi detalii despre acest dosar în numărul viitor al Gazetei de Cluj.

Cum să câștigi 2 milioane de euro fără să tragi o mână de glet

După ce a câștigat acest proces, Mihai Chezan a reușit să îl scoată pe Bob și pe firmele lui din acționariatul AHQ Management. O interogare a ONRC arată că, în momentul de față acționariatul acestei firme este format din AT Properties (92% din pachetul social, companie controlată de Mihai Chezan) și Via Cargo  (8% din pachetul social, societate controlată de Mihai chezan prin intermediul lui Pop Petru Alexandru). Administratorii AHQ sunt companiile Silverfront Holding, reprezentată de Mihai Ielciu, avocatul lui Chezan, și de Noma City Management, reprezentată de Chezan Claudia Elena.

În momentul de față, Dorin Bob mai are o cale de atac în acest proces comercial. Dacă el va pierde și această rundă va trebui să depună 2 milioane de euro în conturile firmei AHQ Management, controlată în întregime de artizanul afacerii Tower

Judecat, fugit din țară și achitat

Anul trecut, Curtea de Apel Cluj a dat o sentință definitivă în Dosarul Tower și l-a achitat pe Mihai Chezan, omul de afaceri acuzat de peste 100 de persoane de înșelăciune imobiliară. Dosarul a fost trimis în judecată de DNA în 2014, iar prima sentință de achitare a lui Chezan a fost dată în primăvara anului 2020 de judecătorul Mihai Lupea, acum pensionat.

 În plângerile făcute la DNA Cluj, oamenii au acuzat că au plătit diverse sume de bani pentru a cumpăra apartamente în blocul Tower din cartierul Mănăștur. Chezan nu a mai terminat construcția, invocând criza imobiliară, dar nu le-a dat oamenilor banii înapoi spunând că au fost folosiți pentru a ridica câteva etaje care acum sunt într-o stare avansată de degradare.

În 2014, când dosarul a fost trimis în judecată, procurorii au făcut adunarea și au ajuns la concluzia că prejudiciul a fost de aproximativ 6 milioane de euro.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.