Președintele USR, Cătălin Drulă, a criticat faptul că Executivul s-a împrumutat cu 5 miliarde de lei într-o singură zi prin titluri de stat.
„În propunerea de rectificare publicată ieri vedem cum la Ministerul Energiei s-au cerut 30 de miliarde de lei (2,2% PIB) pentru acoperirea compensării facturilor la energie, dar s-au dat doar 2,5 mld de lei. Pentru PNDL3 (Saligny), din cele 65 de miliarde de lei ale măreţului program, nu s-a alocat mai nimic. La Min. Dezvoltării abia au primit la rectificare 0,7 mld lei. Pentru că n-au de unde, e o minciună ca toate promisiunile lor”, a scris Drulă pe o rețea de socializare.
Totodată, președintele USR este de părere că nu va mai dura mult până când dimensiunea dezastrului va ieși la suprafață.
„Nu va mai dura mult însă şi de asta se invită unii pe alţii să guverneze de la anul. Soluţia? Soluţia e responsabilitate fiscală. Reducerea cheltuielilor statului, restructurare, eficientizare. Cuvinte străine partidelor fabrici-de-pile. Petrecerea pe pastile a PNL şi PSD se va termina într-un singur fel, previzibil: la spitalul FMI, cu România pe aparate”, a conchis Cătălin Drulă.