Drogurile au devenit o adevărată problemă la nivel național, în special în rândul tinerilor care au început să le folosească încă de la vârste fragede.
De curând, în Galați, o fată de doar 16 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a consumat substanțe interzise, ea fiind găsită în stare de inconștiență în toaleta liceului. Medicii au decis să o transfere la Bucureşti, fata intrând în comă.
Vineri dimineaţă, o elevă de 16 ani de la Liceul de Industrie Alimentară din Galaţi a fost găsită în toaleta şcolii, în stare de inconştienţă şi cu convulsii. Acolo au intervenit angajaţi Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar adolescenta a fost transportată în stare gravă la Spitalul Judeţean Galaţi.
Ulterior, medicii au decis să fie transferată la un spital din Capitală. Din nefericire tânăra a intrat în comă, fiind intubată şi ventilată mecanic.
Cel mai probabil, tânăra ar fi consumat o substanţă periculoasă, iar Poliţia urmează să stabilească circumstanţele producerii incidentului
Potrivit IPJ Galaţi, ofiţerii antidrog de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au început o anchetă în acest caz şi a fost deschis şi în dosar penal pentru operaţiuni interzise cu substanţe psihoactive, scrie news.ro.