Un nou studiu realizat în Italia pe vaccinul anti-COVID de la Pfizer arată faptul că ar putea fi nevoie de administrarea celei de-a treia doze, potrivit Antena3.

Este vorba, însă, despre persoanele obeze, în cazul cărora cele două doze de vaccin nu ar fi suficiente pebtru a produce cantitatea optimăde anticorpi.

Astfel, este probabil ca în cazul acestei categorii de persoane să fie necesar încă un rapel. Deocamdată, însă, nu se ştie sigur dacă este obligatorie încă o doză de ser.

Studiu: La persoanele obeze, cantitatea de anticorpi e redusă la jumătate

„Studiul de la Roma a analizat cantitatea de anticorpi pe care persoanele obeze o produc după a doua doză de vaccin și comparând-o cu persoanele normoponderale, s-a observat că există o cantitate mai mică de anticorpi, până la jumătate, o reducere a numărului de anticorpi, ceea ce a dat cercetătorilor ideea că e posibil să fie nevoie de încă o doză, de a treia doză de vaccin, care să asigure un nivel optim al anticorpilor. 

Concluziile studiului sunt încă preliminare. Mai este nevoie de studii suplimentare care să ateste faptul că o a treia doză de vaccin în cazul persoanelor obeze va fi suficientă și va produce acel răspuns imunitar pentru că este posibil să existe o particularitate a sistemului imunitar la persoanele supraponderale în raport cu Sars CoV-2 care să nu permită de exemplu obținerea unui nivel de anticorpi la fel ca la o persoană normoponderală. 

Dr. Ţincu: Mai e nevoie de studii suplimentare

Nu există încă studii care să ne indice când ar trebui făcută o a treia doză sau dacă această doză va fi neapărat eficientă. Trebuie să așteptăm ca studiile să fie publicate și după ce se stabilește un protocol pentru persoanele cu obezitate, atunci acest protocol va fi implementat. Cred că este nevoie de cel puțin încă câteva săptămâni pentru a putea avea și aceste date preliminare”, a explicat medicul Radu Țincu.

Citește și: Îngrijorător: Numărul cazurilor de CoVid a crescut în ultimele 24 de ore de 5 ori! Situația în țară

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.