Bistriţeanul Radu Negulescu, medic dar şi fost sportiv de performanţă al României, şi-a lansat Memoriile, săptămâna trecută la Cluj-Napoca, iar săptămâna aceasta urmează Bistriţa, oraşul său natal.
„Viitorul vine din trecut” nu se doreşte neapărat o carte de memorii. Autorul, Radu Niculescu a încercat doar să readucă cititorul în Clujul tinereţii sale, în România unor ani cu bune şi rele, aşa cum prefaţează în deschiderea volumului nou lansat, profesorul doctor Nicolae Costin.

Radu Negulescu a fost unul dintre cei mai mari jucători de tenis de masă din România. A plecat în Germania în anii de glorie ai comunismului, plecare pe care o consideră ca o trădare de ţară, pe care nu şi-o va ierta niciodată. Radu Negulescu a profesat ca medic ginecolog până în anul 2007, având cabinetul său propriu.

Bistriţean, la origine

Radu Negulescu a văzut lumina zilei în 22 martie 1941, la Bistriţa, el fiind primul copil al doctorului ginecolog Jean Negulescu, binecunoscut în acest oraş.
Radu Negulescu a fost crescut într-o familie fără lipsuri materiale, dar care a avut parte de o educaţie aleasă. De copil s-a dovedit a avea o personalitate puternică, de luptător. Totodată, a dovedit talent în sport, fiind la fel de bun fotbalist dar şi jucător de tenis de masă, însă nici cartea nu a fost lăsată la o parte.
Clasele elementare, gimnaziale şi primele două de liceu le urmează la Şcoala medie Mixtă Bistriţa – Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” de astăzi – iar ultimii doi i-a urmat la Cluj, fiind transferat aici pentru a juca şi fotbal la Ştiinţa Cluj şi tenis de masă la Progresul şi mai apoi la CSM Cluj. Fotbalul este însă abandonat în favoarea tenisului de masă, sport în care obţine performanţe deosebite.

„Pata” din dosar

În acelaşi timp, Radu Negulescu devine student la Medicină, după două încercări nereuşite, dar nu din cauză mediilor mici obţinute la examene – mai întâi el a obţinut media 8, iar în anul următor a obţinut media 9,30. Cu toate acestea, Radu Negulescu nu a fost admis ca student la Medicină. Cauza a fost dosarul său „pătat” de cabinetul particular avut de tatăl său la Bistriţa.

Cel care a făcut lumină în „dosarul Radu Negulescu” a fost antrenorul său de tenis de masă, Farkas Paneth. Acesta, constatând că tânărului i s-a făcut o nedreptate, i-a relatat cele întâmplate primului secretar din acea vreme al regiunii Cluj, Duca Aurel, care nu a dat înapoi să ia legătura cu Senatul IMF.

Sportiv de performanţă

Radu Negulescu avea să se remarce în ambele activităţi, ca student şi sportiv de performanţă.
Palmares:
– de cinci ori campion naţional de juniori
– câştigător al Criteriului European al juniorilor (Constanţa, 1959)
– vicecampion european, în 1960 (considerată cea mai bună performanţă individuală a sa)
– campion balcanic în 1964, în proba de dublu băieţi (cu Dorin Giurgiucă)
– campion balcanic în 1966 în proba de dublu mixt (cu Carmen Crişan)
– campion balcanic în proba de dublu băieţi (cu A. Rethi)
– de 5 ori câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu CSM Cluj – în 1961, 1964, 1965, 1966, 1967 şi în 1963 locul II
– campion naţional cu echipa CSM – de 11 ori (1959-1969)
– campion naţional de seniori în proba de simplu în 1959, 1961, 1962, 1964, 1966, 1967
– campion naţional în proba de dublu băieţi, în 1961, 1962, 1963 şi 1964 (cu Adalbert Rethi); 1967 şi 1968 (cu Dorin Giurgiucă)
– campion naţional în proba de dublu mixt în 1964 (cu Maria Alexandru)
– în mai mulţi ani, în primii 10 sportivi ai regiunii Cluj
– maestru emerit al sportului – 2001

Nu a uitat nicio clipă

În cartea sa, „Viitorul vine din trecut”, Radu Negulescu vorbeşte permanent de echipa sa, de colegii săi de echipă, de antrenorii săi de tenis de masă. Sunt amintiri dragi despre sportul românesc din anii tinereţii sale, despre greutăţile inerente ale începutului, primele ieşiri în lume, într-o Europă frumoasă foarte atrăgătoare, dar extrem de inaccesibilă românilor. Din amintirile sale, transpuse pe hârtie, nu lipsesc persoane care i-au marcat viţa de sportiv, dar şi de om – Farkas Paneth, Gheorghe Bozga, Angelica Rozeanu, Ella Zeller, Adalbert Rethi.
Radu Negulescu îşi asumă trecutul, fiecare moment trăit cu intensitate şi cu responsabilitate.

 
Cartea lui Radu Negulescu este o lecţie de viaţă, una trăită şi asumată. „Totul apare ca fiind omenesc, de la greşeli, de la durere şi dezamăgire – la sublim şi speranţă. Nimic nu pare a fi străin. Viaţa trece repede pentru multe dintre ele. El însă, a avut parte de toate!, mai spune prof. dr. Nicolae Costin în prefaţa volumului.

Palmares de medic

Cât priveşte medicul, dr. Radu Niculescu s-a dovedit a fi un profesionist. Fiind un student sârguincios, disciplinat şi ambiţios, aceste lucruri i-ai permis să devină extern, intern şi mai apoi medic secundar foarte apreciat de colegi. A avut şansa să se formeze într-o Clinică de tradiţie, a parcurs pas cu pas toate treptele specializării de obstetrică-ginecologie – medic specialist, primar, doctor în ştiinţe, curs de specializare în planificarea familială în Anglia şi apoi bursier Humbold la Ulm, în Germania. Treptele ierarhiei universitare le-a parcurs, pe rând, prin concurs – asistent universitar şi şef de lucrări la Clinica de Obstetrică Ginecologie „Dominic Stanca”din Cluj-Napoca. De asemenea, Radu Negulescu are meritul de a fi fondatorul şcolii de ecografie în Cluj, dar şi în ţară, şi de a pune bazele diagnosticului prenatal.

A publicat prima monografie în specialitatea sa – obstetrică-ginecologie – însă a renunţat de a semna ca autor, deoarece se hotărâse să plece din ţară, şi cartea se impunea serios să apară.
Meritele pe plan didactic, ştiinţific şi profesional, i-au fost răsplătite lui Radu Negulescu prin acordarea titlului de visting profesor de către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”.

Pentru Radu Negulescu, sportul şi profesia sa de medic s-au îmbinat perfect. A obţinut rezultate remarcabile pe ambele fronturi. „Sportul aduce în viaţă, în meserie, anumite atribute de care fiecare om are nevoie. Înfrângerea e ca şi un caz pierdut. Trebuie să înveţi să le suporţi pe amândouă”, a declarat Radu Negulescu într-un interviu acordat unui ziar local, anul trecut.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.