Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe DN 17D, pe raza localității Nepos.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.

Un bărbat de 77 de ani, din Nepos, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitate, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism care circula pe drumul național 17D, pe direcția Nepos-Feldru, condus de un bărbat de 32 de ani, din Rodna, fiind acroșat de către acesta”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, doi pasageri aflați în autoturismul condus de bărbatul din Rodna au fost răniți. Aceștia au primit primul ajutor de la echipajele medicale care au intervenit la fața locului.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii rutieri din Năsăud continuă cercetările în acest caz.

FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.