Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, face apel la locuitori să respecte măsurile de igienă și protecție, precum și cele de distanțare socială, în contextul în care doi locuitori ai comunei au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.

”De la începutul pandemiei am traversat o perioadă plină de incertitudine și agitație provocată de necunoscutul SARS-COV-2. La nivel local, am trecut cu bine peste restricțiile impuse prin ordonanțele militare, fără ca cineva să fie infectat, sau cel puțin confirmat cu noul coronavirus, însă, odată cu relaxarea măsurilor prin instituirea stării de alertă, se pare că am început să uităm sau să ignorăm importanța respectării măsurilor de distanțare socială și a măsurilor care ne-au ferit până acum de probleme. Astfel, am obligația de a vă informa cu privire la faptul că pe raza comunei a fost confirmate 2 persoane cu COVID-19. Prin urmare, vă rog să sporiți gradul de atenție privind respectarea măsurilor sanitare și de distanțare socială!”, a transmis primarul Doru Crișan.

Până la data de 23 iunie, pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud au fost confirmate 461 de cazuri de COVID-19, dintre care 314 au fost declarate vindecate. De asemenea, au fost înregistrate și 44 de decese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.