Dosarul în care fostul secretar de stat Ioan Andreica a fost trimis în judecată, în anul 2018, de procurorii DNA a trecut de camera preliminară după fix un an de la data înregistrării cauzei pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud. Andreica este acuzat de comiterea unor fapte de corupție.

În urmă cu circa două săptămâni, a avut loc ultima înfățișare în camera preliminară în dosarul în care Ioan Andreica, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție. În același dosar sunt inculpați încă doi bistrițeni: Ioan Claudiu Sabău și Ion Istrate, acesta din urmă fiind recunoscut printre locuitorii județului nostru sub numele de Fuji, care cu ani buni în urmă era unul dintre cei mai cunoscuți interlopi din Bistrița. Cei trei bistrițeni nu sunt singurii care vor fi judecați pentru fapte de corupție, ci și Adrian Palade, fost subordonat al lui Andreica, Cristian Stamatoiu, Mihai-Mircea Cozariuc, Lazăr Popescu, Mihai Stănescu și Cezar Stănescu.

Verificarea a durat fix un an! Apărarea nu e de acord cu decizia

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud pe data de 10 mai 2018, iar prima înfățișare a avut loc trei luni mai târziu, la finele lunii august, când a început prima etapă, aceea de verificare în camera preliminarăa competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

După exact un an de la debutul acestei prime etape, respectiv pe data de 10 mai 2019, instanța a ajuns la concluzia că tot ceea ce au lucrat în dosar procurorii DNA, este în bună regulă.

“În baza dispoziţiilor art. 345 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, Respinge cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii A.I., P. L., S. I.C., C.M.M., S.C., P.A. şi I. I. în dosarul nr. 676/112/2018 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, şi dispune începerea judecăţii. Onorariul avocatului din oficiu al inculpaţilor S.M.şi S. C., şi onorariul parţial al avocatului din oficiu al inculpaţilor A.I., P. L., S.I.-C. C.M.M., S. C., P. A. şi I.I., în sumă de 940 lei respectiv 840 lei, cuvenit av. M.B. din Baroul Bistriţa-Năsăud, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Obligă inculpaţii la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, câte 50 de lei fiecare. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 10.05.2019.”, este decizia instanței de cameră preliminară.

Nu de aceeași părere sunt avocații celor cinci inculpați, care au contestat decizia instanței de cameră preliminară la Curtea de Apel Cluj, fiindcă, spun ei, urmărirea penală s-a derulat în baza protocoalelor secrete dintre ICCJ și SRI. Evident, acesta este amănuntul cel mai important, însă mai sunt multe alte critici aduse de avocați urmăririi penale efectuate de procurorii DNA.

Prima versiune a DNA, năucitoare

Ioan Andreica a fost luat în vizor de procurorii DNA în urmă cu mai bine de 8 ani. Pe data de 2 iunie 2011, zi incendiară pentru mass media locale dar şi naţionale, locuințele și birourile a doi dintre şefii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, respectiv Liviu Rusu – președinte, şi Luca Iancu – vicepreședinte, dar şi locuința fostului secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ioan Andreica, au fost percheziționate de procurorii DNA. Cei trei erau suspectaţi pentru fapte de corupţie. Procurorii DNA au ridicat mai multe documente din CJ BN şi au sigilat mai multe birouri.

La acea vreme, Liviu Rusu şi Luca Iancu erau suspectaţi că ar fi obţinut fonduri de la Ministerul Dezvoltării pentru judeţ prin intermediul fostului secretar de stat Ioan Andreica. Ulterior, banii respectivi ar fi fost distribuiţi în mod preferenţial mai multor firme din judeţ, pentru diverse lucrări.

La momentul perchezițiilor, Andreica nu se mai afla în funcția ministerială, deoarece acesta demisionase în septembrie 2010, după ce a fost acuzat de unele voci din partidul său că ar fi favorizat primarii PSD şi PNL în ce priveşte proiectele finanţate de minister. Andreica a negat la acea vreme toate acuzaţiile şi a spus că, cel puţin în privinţa proiectelor privind alimentările cu apă, primarii PDL au primit de două ori mai mulţi bani decât ceilalţi. Tot atunci, el invoca drept motiv al demisiei faptul că doreşte să facă şi altceva. Privind tabloul în ansamblu, putem ajunge la concluzia că lui Andreica îi mirosise faptul că va avea probleme de ordin penal și a preferat să plece din minister, dar și din lumea politică.

După câteva luni bune de la momentul perchezițiilor, respectiv pe data de 24 martie 2012, în prag de campanie electorală pentru alegerile locale, DNA a transmis într-un comunicat de presă faptul că, atât Ioan Andreica, dar și Liviu Rusu au devenit inculpați. Și nu doar ei doi, ci și alte patru persoane: Lazăr Popescu, Ioan Claudiu Sabău, Mihai Stănescu și Adrian Palade.

Cei șase erau acuzați de fapte de corupție: trafic de influență, dare de mită, spălare de bani, complicitate la trafic de influență, fals intelectual, luare de mită, iar sumele pe care procurorii le vehiculează sunt de-a dreptul năucitoare.

“În cursul anului 2009, inculpații Popescu Lazăr și Sabău Ioan Claudiu au constituit o asociere infracțională, sprijinită de Andreica Ioan, ce avea ca scop adjudecarea în mod fraudulos a unor licitații publice de către mai multe societăți comerciale clientelare de la care primeau în schimb bani sau lucrări în subcontractare și, în anumite cazuri, chiar subcontractarea în totalitate a lucrărilor. Asocierea avea ca scop exercitarea influenței pe lângă demnitari sau funcționari publici cu influență asupra persoanelor cu putere de decizie în atribuirea unor astfel de licitații. În principal, erau vizate lucrări de proiectare și execuție de drumuri, canalizări, reabilitări de construcții, proiectare și execuție a unor centre de management a deșeurilor, etc.
În acest scop, după identificarea de către inculpatul Sabău Ioan Claudiu a firmelor interesate de efectuarea unor astfel de lucrări, inculpatul Popescu Lazăr, ce avea rol coordonator în cadrul grupului, încheia cu firmele respective contracte de consultanță în valoare de 15.000 de euro (la încheierea contractului) plus între 5 și 7% din valoarea lucrărilor adjudecate. Aceste contracte erau fictive pentru că sumele încasate sub această aparență erau de fapt comisioanele membrilor grupului cât și sumele acordate cu titlu de foloase necuvenite funcționarilor publici implicați în procedurile de achiziții și foloasele acordate persoanelor ce exercitau traficul de influență.
În baza acestui mecanism, în cursul anului 2009, inculpații Popescu Lazăr, Andreica Ioan și Sabău Ioan Claudiu au pretins de la reprezentanții unui consorțiu constituit din două firme suma totală de 345.002 euro (din care 12.075 euro pentru Andreica Ioan, 120.752 pentru Popescu Lazăr și 34.500 euro pentru Sabău Ioan Claudiu), reprezentând 5% din valoarea contractului «Reabilitarea și închiderea depozitelor de deșeuri urbane, precum și a celor rurale neconforme din județul Bistrița – Năsăud», pentru a interveni pe lângă persoane cu funcții de decizie din cadrul Consiliului Județean Bistrița Năsăud în scopul de a-i determina să atribuie acest contract consorțiului format din cele două firme. De asemenea, inculpații au pretins și primit de la una din aceste două firme suma de 100.000 de euro pentru a i se atribui același contract.
Inculpatul Andreica Ioan a pretins de la o altă societate comercială suma de 1.200.000 euro (din care 100.000 de euro în nume propriu) pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul autorității contractante.
De la o altă firmă, Andreica Ioan a pretins suma de 200.000 de europentru a-și exercita influența asupra reprezentanților CJ Bistrița Năsăud în vederea deblocării plăților. În acest context, inculpatul Rusu Liviu Mihai, președintele CJ Bistrița, a pretins suma de 100.000 euro în scopul aprobării unor plăți pe bază de documente false și pentru prestații fictive în cadrul contractului «Reabilitarea și închiderea depozitelor de deșeuri urbane, precum și a celor rurale neconforme din județul Bistrița – Năsăud», program finanțat cu fonduri europene. Din suma pretinsă, Rusu Liviu Mihai a primit de la Andreica Ioan suma de 75.000 de euro.
Pentru a crea aparența de legalitate a primirii acestor sume, inculpații Popescu Lazăr, Andreica Ioan și Sabău Ioan Claudiu au încheiat contracte de consultanță ce atestă operațiuni comerciale fictive. În anul 2010, inculpatul Palade Adrian, fost subordonat al lui Andreica Ioan la M.D.R.T., a încheiat un număr de 7 contracte ce atestă în fals prestarea unor servicii de consultanță/intermediere cu mai multe firme pentru a disimula proveniența și circulația sumei de circa 196.000 de euro pretinsă și primită de Andreica Ioan de la Popescu Lazăr pentru traficarea influenței asupra unor funcționari în vederea atribuirii unor licitații publice către firmele clientelare. În cursul anului 2011, inculpatul Stănescu Mihai, în calitate de administrator al SC DUO MAT INVEST SRL, pe baza unor contracte fictive, a încasat sume de bani rezultate din infracțiunile de corupție descrise mai sus, pentru ca acestea să ajungă la membrii grupului”, transmiteau procurorii DNA în urmă cu 7 ani.

Niet arestare preventivă

Rusu și Andreica au fost ținuți în lumina reflectoarelor, în condițiile în care procurorii DNA i-au vrut după gratii. Fiindcă probele nu erau suficiente, iar faptele nu erau demonstrate, judecătorii de la Tribunalul București au respins cererile. În plus, în redactarea referatului de propunere a arestării preventive s-au comis erori judiciare.

Judecătorii au arătat că, în cazul lui Liviu Rusu erau mai multe neclarități imputate procurorilor DNA.

„Nu rezultă că față de Liviu Rusu s-ar fi început urmărirea penală și pentru primirea sumei de 75.000 de euro”, se arăta în motivarea sentinței de respingere a propunerii de arestare preventivă.

De asemenea, magistrații bucureșteni au mai consemnat la acea dată în motivare și faptul că înscrisurile prezentate de procurori în cazul lui Ioan Andreica erau ambigue, acte din care nu reieșeau, cel puţin la acel moment, nereguli privind modul în care s-a desfăşurat licitaţia la CJ BN.

După 7 ani de anchetă, versiune DNA, nițel schimbată

După 7 ani de anchetă,răstimp în care anchetatorii nu au mai zis nimic despre caz, DNA a ieșit cu un nou comunicat, în care anunța trimiterea în judecată a lui Ioan Andreica, Lazăr Popescu, Ioan Claudiu Sabău, Mihai Stănescu și Adrian Palade. Totodată, apar trei nume noi: Cristian Stamatoiu, Mihai-Mircea Cozariuc, Cezar Stănescu și… Ioan Istrate – cunoscut drept Fuji, printre bistrițeni, iar perioada în care s-ar fi desfășurat presupusa activitate infracțională, dar și presupusele au intrat “la apă”.

„În cursul anului 2009, la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului au fost alocate fonduri pentru derularea proiectului de sistare a funcționării gropilor de gunoi menajer din jud. Bistrița –Năsăud și de ecologizare a zonelor în care acestea au fost amplasate.
Contractul de realizare a lucrărilor a fost atribuit societății unei asocieri din care făcea parte și SC Interdevelopment SRL, autoritatea contractantă fiind Consiliul județean Bistrița Năsăud.
În condițiile în care au apărut o serie de dificultăți din partea autorității contractante în derularea contractului, inculpatul Stamatoiu Cristian, administrator de facto al SC Interdevelopment SRL, având acordul reprezentantului legal a aceleiași societăți, inculpatul Cozariuc Mihai –Mircea, a acceptat solicitarea inculpatului Sabău Ioan –Claudiu de a plăti anumite sume de bani care să asigure, pe de o parte, deblocarea plăților pentru lucrările executate, iar pe de altă parte să asigure pe viitor derularea contractului fără alte impedimente.
În schimbul banilor, inculpatul Sabău Ioan –Claudiu a susținut că își va trafica influența, în mod direct sau alături de alți inculpați (Andreica Ioan, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului), pe lângă președintele Consiliului Județean Bistrița –Năsăud, astfel încât autoritatea contractantă să asigure derularea contractului în condiții optime.
Sumele de bani au fost plătite în perioada martie 2010 –martie 2011, în modalitatea indicată de inculpatul Sabău Ioan –Claudiu, în baza unor contracte de consultanță fictive (încheiate între SC Interdevlopment SRL – Sparver LLC, SC Interdevelopment SRL – SC El Arenal SRL și SC El Arenal SRL –SC Geogis Proiect SRL).
În mecanismul infracțional au fost implicați și inculpații Istrate Ion, persoană care controla SC El Arenal SRL, Popescu Lazăr, administrator al mai multor societăți comerciale între care Sparver LLC, precum și Andreica Ioan, fiecare dintre ei având un rol prestabilit, pe baza unei înțelegeri prealabile.
Concret, în perioada martie –decembrie 2010, la diferite intervale de timp, inculpatul Sabău Ioan –Claudiu a pretins sumele de 300.000 euro (martie 2010) și 89.900 lei (decembrie 2010) de la reprezentanții SC Interdevelopment SRL, prin intermediul lui Stamatoiu Cristian.
Primirea efectivă a banilor s-a făcut prin intermediul contractelor fictive, după cum urmează: 
-La data de 25.03.2010 a fost încheiat un contract între SC Interdevelopment SRL și firma Sparver LLC, în valoare de 100.000 euro, sumă de bani ce a reprezentat prima tranșă din suma pretinsă de inculpatul Sabău Ioan –Claudiu. Suma a fost efectiv achitată de către SC Interdevlopment SRL la data de 01.04.2010. O parte din bani, respectiv 25.500 euro i-a revenit lui Sabău Ioan –Claudiu, în baza unui contract de consultanță, iar o altă sumă, 17.000 euro, i-a revenit lui Andreica Ioan, în baza unui contract de consultanță încheiat de șoferul său, Palade Adrian cu firma Sparver.
-La data de 1.04.2010, a fost încheiat un nou contract de consultanță, de această dată între SC Interdevelopment SRL și SC El Arenal SRL (societate controlată de inculpatul Istrate Ion), în valoare de 200.000 euro. Inculpatul Istrate Ion a creat un mecanism comercial și financiar fictiv prin interpunerea societății SC Duo Mat Invest SRL, pentru a disimula proveniența și beneficiarii reali ai sumelor reprezentând obiectul traficului de influență. În cele din urmă, banii au fost retrași în numerar de inculpații Stănescu Mihai și o altă persoană.
-În luna decembrie 2010, suma de 89.900 lei a fost transferată, la solicitarea lui Stamatoiu Cristian, în baza unui contract de prestări servicii încheiat între SC El Arenal SRL și SC Geogis Proiect SRL. Ulterior, pentru încasarea sumei de 89.900 lei, inculpatul Sabău Ioan –Claudiu a beneficiat de ajutorul inculpatului Istrate Ion care, în baza unei înțelegeri prealabile, a creat circuitul financiar și comercial EL Arenal SRL –SC Geogis SRL –SC Șerban Lux SRL –SC Duo Mat Invest SRL.
În vederea confiscării speciale, s-au instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților Stamatoiu Cristian, Cozariuc Mihai –Mircea, Andreica Ioan, Sabău Ioan –Claudiu, Istrate Ion, Popescu Lazăr, Stănescu Cezar”, au anunțat procurorii DNA.

Rusu, scos din dosar

Din ecuație a lipsit de data aceasta Liviu Rusu, fiindcă toate acuzațiile aduse acestuia au fost clasate, procurorii neavând nicio probă că ex-președintele CJ Bistrița-Năsăud ar fi luat vreun bănuț mită.

“Față de Rusu Liviu Mihai, la data faptelor președintele Consiliului Județean Bistrița Năsăud, s-a dispus clasare deoarece, din mijloacele de probă administrate în cauză, nu s-a putut stabili cu certitudine săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
De asemenea, din mijloacele de probă administrate în cauză, nu a rezultat că documentele utilizate în cadrul proiectului «Reabilitarea și închiderea depozitelor de deșeuri urbane, precum și a celor rurale neconforme din jud. Bistrița –Năsăud», documente în baza cărora au fost obținute fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, ar fi fost false, inexacte sau incomplete”, preciza la acea vreme DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.