Brusc, și parcă de nicăieri, președintele PSD Liviu Dragnea se arată preocupat de soarta TVR, și, mai ales, de soarta celor 2700 de angajați ai acestei instituții care ”nu mai au garanția că mai au siguranța locului de muncă”.

Trecând peste redundanța exprimării din care am citat, sunt necesare câteva remarci la preocuparea de ultimă oră a președintelui PSD:

– Această instituție, a noastră – a tuturor, a lansat, încă de la începutul anului, apeluri repetate către clasa politică, în care sublinia că situația financiară de acolo este de nerezolvat în cadrele bugetare date. Ca atare, primul dator să se preocupe de această situație era Guvernul Ponta;

– Prima soluție cerută de conducerea TVR era abordarea datoriilor istorice către bugetul de stat, datorii purtătoare de penalități împovărătoare, în legătură cu care trebuia asumată o soluție politică, măcar de reeșalonare dacă nu de ștergere, și pentru care semnalul trebuia să vină, din nou (!), de la primul-ministru Victor Ponta, care încă mai administrează bugetul țării;

– E adevărat, TVR propunea și redimensionarea taxei TV, poate singura taxă din țară, care nu numai că nu s-a mărit sau indexat, ci chiar s-a micșorat în ultimii ani, deși toate costurile de funcționare ale TVR au crescut inerent.

În loc să se refere însă, onest, la toate aceste soluții, adoptabile rapid în urma unei asumări a întregii clase politice, Liviu Dragnea preferă să deturneze în continuare dezbaterea, cerând opoziției parlamentare să participe la ședințele comisiilor de cultură ale  Parlamentului pentru a discuta raportul TVR și a schimba astfel actuala conducere a instituției.

Or, premisa de la care pornește PNL este aceea că nu un președinte nou- numit de PSD spre a-i  servi interesele- rezolva situația de la TVR.

Dimpotrivă, doar asigurarea unei conduceri apolitice, pe termen lung, susținută de mediul politic în baza unor consensuri și pe o radiografie corectă a problemelor televiziunii publice, poate salva această instituție, ce însoțește și oglindește istoria noastră recentă.

Tocmai continuarea ”apelului” lui Liviu Dragnea, care face trimitere la managementul ”care se pare că nu e foarte bun”, precum și ”refuzul categoric” de a discuta măsurile necesare în situația dată, dau dimensiunea reală a intenției PSD : aceea de a pune cu adevărat mâna pe conducerea acestei instituții prin respingerea Raportului TVR.

Nu aceasta este soluția, stimați domni ce încă administrați bugetul țării după bunul plac, menținând voit datoriile TVR la cote ce îi fac imposibilă redresarea. Soluția este asumarea întregii situații, fără șantajul financiar pe care îl aplicați unei instituții care nu vă este aservită. Suntem oricând prezenți pentru o astfel de asumare, care să asigure viitorul TVR pentru noi toți, dar primul pas este la dumneavoastră, cu o singură condiție – să fie onest!

 

Dorin Dobra, senator PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.