Secţia de haltere a Clubului Sportiv Municipal Bistriţa a făcut, din nou, furori, la Campionatele Europene din Kazan, Rusia. Rezultatele obţinute spun totul: aur pentru Marius Gâscan şi argint pentru campionul mondial la juniori, Răzvan Martin. De asemenea, un alt fost sportiv legitmat la CSM Bistriţa, Florin Croitoru, actualmente la Rapid Bucureşti a obţinut un bronz la general.

Chiar şi fără vedetele Ninel Miculescu şi Valeriu Calancea, care au rămas acasă, România a adunat medalii pe bandă rulantă la Campionatele Europene din Rusia, găzduite în Kazan. Zestrea de medalii a ajuns la opt, lotul prezent la Kazan fiind format din doi bistriţeni. Antoniu Buci  şi Marius Gîscan (ambii la categ. 62 kg) au preluat ştafeta de la Florin Croitoru (56 kg), care  urcase de două ori pe podium la stilul aruncat (argint) şi total (bronz).
Cu o mai mare experienţă la acest nivel, Buci s-a numărat încă de la început printre favoriţii probei. Având cercurile Jocurilor Olimpice tatuate pe umăr, semn că Londra 2012 este marele lui vis, cel mai bun sportiv al anului trecut din Cluj s-a înscris în lupta pentru medalii încă de la primul stil, cel smuls. Cu 134 de kilograme, Buci a terminat pe locul secund, după turcul Sezer (140 kg), însă miza pentru el o reprezenta titlul continental la "total". Deficitul de şase kilograme după prima probă l-a determinat pe Buci să rişte la "aruncat" pentru a-l depăşi pe sportivul turc, dar nu a putut surmonta handicapul şi a luat argintul şi după totalul celor două stiluri.
În plus, a ratat încă o medalie la "aruncat", dar surpriza plăcută a venit de la Marius Gîscan, care a surprins asistenţa. Cu 162 de kilograme, sportivul de 22 de ani s-a "cocoţat" chiar în vârful ierarhiei, aducând prima medalie de aur a delegaţiei României la aceste Europene.

Răzvan Martin şi-a luat biletul pentru Londra 2012

Sportivul preferat al antrenorului emerit Mugur Saranciuc, Răzvan Martin nu a făcut de ruşine Bistriţa şi s-a impus ca junior întrun concurs rezervat seniorilor. Astfel, sportivul legimtimat la CSM Bistriţa, a câştigat medalia de argint la total, cu 326 kilograme, dar şi în probele de smuls şi aruncat, la categoria 69 de kilograme, în cadrul Campionatelor Europene de haltere de la Kazan (Rusia).
Răzvan Martin a câştigat medalia de argint la stilul smuls, cu o performanţă de 150 de kilograme, din a doua încercare. La aruncat, halterofilul român a început cu 176 kilograme, şi-a îmbunătăţit reuşita, la 181 kilograme, pentru a încheia concursul cu ratare din a treia încercare, la 186 kilograme. Martin a câştigat argintul şi la aruncat, dar şi la total, cu 331 kilograme.
La rândul său, Paul Cătălin Stoichiţă a debutat cu 134 kilograme la smuls (locul 10), iar la stilul aruncat a reuşit 176 kilograme, din a doua încercare (locul 4). La total, Stoichiţă a încheiat pe poziţia a şaptea, cu 310 kilograme.
Pe primul loc la total s-a clasat rusul Vladislav Lukanin (smuls – 146 kg, aruncat – 186 kg, total 332 kg), profitând şi de abandonurile turcilor Mete Binay şi Erol Bilgin, ambii la aruncat.
În primele două zile ale CE de la Kazan sportivii români au câştigat cinci medalii, după cum urmează: Florin Ionuţ Croitoru (56 kg) – argint la aruncat şi bronz la total, Antoniu Buci (62 kg) – argint la smuls şi la total, Marius Gîscan (62 kg) – aur la aruncat.
În perspectiva Jocurilor Olimpice din 2012, la care punctează doar medaliile la total, Antoniu Buci şi Răzvan Martin sunt performerii României de până acum, cu câte o medalie de argint.

Răzvan Martin    

Sportivul legitimat la Clubul Sportiv Municipal şi antrenat de profesorul Mugur Saranciuc este triplu campion european şi campion mondial la Sofia în iunie 2010. Faptul că a devenit campion mondial :  151 kg la smuls, 189 kg la aruncat, total – 340 kg nu l-a făcut însă să se oprească din munca îndârjită pentru a-şi savura triumful, ci l-a mobilizat pentru noi performanţe. Stăm la o cafea, dar din sala de antrenament se aude, deja, zgomotul care îi este atât de drag. Tuleiele de păr apărute ca semn al bărbăţiei par să rezoneze cu întreaga sa fiinţă – muşchii bine conturaţi se contractează pentru a susţine exerciţiul, deocamdată, unul cât se poate de virtual.
A păşit pentru prima dată într-o sala plină cu haltere la Cluj-Napoca: „ Eram la un ştrand şi, de undeva, din apropiere, am auzit un zgomot care, să nu râdeţi, m-a fermecat. Vorbesc serios, aşa am intrat într-o sală unde erau mai mulţi băieţi care ridicau greutăţi. Am mers o zi, am mers două, pe urmă am simţit pe umeri apăsarea barei de metal şi, din nou, zgomotul halterelor trântite de podele".

La Cluj antrenorii erau prea îngăduitori

Şansa vieţii lui a fost întâlnirea cu Mugur Saranciuc, cel care l-a transferat de la CSM Cluj-Napoca la CSM Bistriţa, clubul  unde a făcut adevărata performanţă: „ Doar muncă, antrenament. Asta a e diferenţa între Cluj şi Bistriţa. La Cluj era mai lejer, mai cu un fotbal, mai o îngheţată. Aici, aici totul e atât de serios, iar programul e program : antrenament, şcoală, antrenament şi somn". Dacă atunci când vine vorba despre rezultate şi performanţă Răzvan  devine tăcut, preferând să lase faptele să vorbească în locul lui, antrenorul său Mugur Saranciuc nu se sfieşte să vorbească laudativ despre elevul său: „Este un sportiv de  valoare internaţională. Răzvan a realizat trei recorduri naţionale de juniori I, trei recorduri de tineret, două recorduri de seniori şi un nou record european la arunca.  Sper că Răzvan va obţine şi alte medalii la Campionatele Europene de juniori din luna noiembrie, din Cipru, iar toată această muncă asiduă va fi încununată cu o medalie olimpică în 2012, la Londra. ", spune antrenorul.

Născut :22 decembrie 1991, Cluj-Napoca
Studii : liceale, Liceul Forestier Bistriţa

Răzvan Martin adoră să asculte muzică . Mai spune că se uită la televizor la tot felul de emisiuni, nu întodeauna sportive: „ Aş vrea să văd nişte emisiuni în direct de la europenele sau modialele de haltere, dar, din fericire pentru mine, eu sunt acolo".

Spune că nu îi place cearta aiurea şi fără un motiv bine întemeiat: „ De fapt, nu-mi place să mă cert deloc. Sunt momente când ar trebui să mă bat, dar îmi displace total acest lucru. Nu am ce vorbi cu oamenii violenţi".

Întrebari şi răspunsuri

Ce ai vrea să faci altceva în afară de haltere?
Nimic, doar haltere.

Cum ţi se va schimba viaţa după Londra 2012?
Sper că în bine. Poate, poate voi avea mai mulţi bani, asta pentru a-mi ajuta părinţii, să mă ajut pe mine şi pe alţii din jurul meu. Un capitol special în viaţa mea este reprezentat de profesorul Mugur Saranciuc, cel căruia îi datorez totul. Este omul care m-a învăţat tot ceea ce fac acum şi cred că îl voi putea mulţumi prin rezultatele pe care le voi obţine la Londra în 2012. Sper să devin campion olimpic, ăsta e cel mai frumos vis al meu, să devin campion olimpic.

Daniel Nistorescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.