Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Primăria Comunei Dumitrița, dar și cu sprijinul Consiliului Local Dumitrița și al Asociației Urmașilor Grănicerilor Budac-Ragla, a organizat a VII-a ediție a „Festivalului Interjudețean al Jocului Călușăresc”.

Evenimentul a avut loc la Budacu de Sus, în data de 14 iunie 2015, și au încins atmosfera formațiile de călușari din: Budacu de Sus, Bistrița Bârgăului, Salva, Tiha Bârgăului, Mărișel, Ilva, Osica de Jos – jud. Olt, formațiile de jocuri bărbătești din comuna Dumitrița, cu soliștii: Elena Rus, Paula Grigore, Mădălina Suci, Vasile Moldovan, Mălina Moldovan, Roxana Cirilă, formația de dansuri „Trifoiașul de la munte” din Budacu de Sus și Ansamblurile folclorice „Flori Dumitrene” și „Laleaua pestriță”, iar invitat special a fost Petrică Mureșan din Satu-Mare.

„Am participat astăzi pentru al treilea an consecutiv la Festivalul Jocului Căluşeresc şi deja nici nu-mi mai imaginez calendarul lunii iunie fără dansul căluşarilor din Budacu de Sus.
Deşi pot să spun că sunt deja un spectator cu vechime la festival aflu de fiecare dată cu surprindere lucruri inedite despre originea căluşarilor în Budac, despre evenimente istorice în care au fost angrenati si bineînteles despre controversele legate de originea acestui obicei. Am aflat de pildă anul acesta că Budacu de Sus e cel mai nordic punct de pe harta ţării unde se întâlneşte acest obicei, pe care de obicei manualele de şcoală îl fixează în sudul ţării.
Că aici în Transilvania jocul Căluşului, datorită portului naţional curat al dansatorilor, amprentei nationale a acestui joc, a căpătat în vremea stăpânirii hortiste o valoare aparte, de rezistenţă.
Am mai aflat si, că strămoşi ai acestor căluşari au participat la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia şi au jucat acolo, îmbrăcaţi în costum tricolor, pentru participanţii la Marea Unire. Îmi doresc ca peste trei ani când vom aniversa Centenarul acestui eveniment crucial urmaşii călușarilor din 1918 să fie din nou prezenţi la Alba Iulia”, a scris copreședintele PNL BN, Stelian Dolha, pe pagina de socializare.

sursa foto: Stelian Dolha
1559818_687638438004932_3762213524064138134_n

10847960_687642534671189_7528133207069101950_n

11214388_687638391338270_8508095848015684085_n

11401527_687638484671594_6504011552759613093_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.