Doi medici au fost reținuți pentru 24 de ore în cazul persoanelor decedate în Secția ATI a Spitalul Pantelimon din București, cele două doctorițe fiind acuzate că ar fi luat viața unui pacient de 54 de ani prin administrarea greșită a unui medicament, transmite mediafax.ro. De asemenea, și o asistentă a fost reținută în același caz, procurorii susținând că aceasta a dat declarații false.
Timp de patru zile, între 4 și 7 aprilie, în această secție ATI au decedat 17 pacienți, după ce li s-ar fi administrat în mod greșit Noradrenalina, un medicant injectabil care menține tensiunea arterială în cazurile grave.
Ancheta este una foarte dificilă pentru că aparate prin intermediul cărora pacienții primeau Noradrenalina nu erau alocate pe o anumită persoană, ci erau duse dintr-un salon în altul, mutate de la un pacient la altul, în funcţie de necesităţi. Astfel se explică de ce, deşi se vorbeşte despre 17 decese în decurs de patru zile, acuzaţiile aduse celor două doctorițe reținute se referă la decesul unui singur pacient, a explicat procurorul de caz Alexandru Anghel de la Parchetul Tribunalului București, conform Hotnews.
Pe lângă această anchetă a Parchetului, în aprilie au mai fost deschise alte trei investigații: una de către Ministerul Sănătății, una de către Colegiul medicilor din București și una de către spitalul Pantelimon, unde a avut loc tragedia. Însă toate trei au fost încheiate în primăvară, fără a găsi nimic în neregulă.