Trei bărbați din Bistrița-Năsăud au fost amendați de polițiști, cu câte 1.000 lei, după ce au fost depistați transportând materiale lemnos fără documentele legale de proveniență. Lemnul transportat ilegal a fost confiscat de către oamenii legii.
Polițiști Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol și cei din cadrul Biroului Rutier au depistat și oprit pentru verificări, miercuri, două transporturi de material lemnos.
Conducătorii auto, din Tiha Bârgăului și Tureac, transportau în microbuze cherestea fără documente legale de proveniență. Întreaga cantitate, respectiv 5,37 metri cubi, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, a fost ridicată de polițiști în vederea confiscării. Cei doi conducători auto au fost sancționați contravențional, conform Legii 171/2010 cu amendă în cuantum total de 2.000 lei.
Tot ieri, 17 mai, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au depistat și oprit, pentru control, o autoutilitară care se deplasa pe raza localității Lechința, pe Drumul Județean 151. Conducătorul auto, un bărbat, de 31 de ani, din Sângeorzu-Nou, transporta cantitatea de 5,38 metri cubi de material lemnos, însă a prezentat un aviz de însoțire în care era înscrisă doar o parte din cantitatea transportată, respectiv pentru 3,33 metri cubi, restul fiind fără documente legale.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform Legii 171/2010, cu amendă în cuantum de 1000 lei, iar materialul lemnos fără documente legale a fost confiscat.
Oare în fiecare dimineață începând cu orele 2-3 oamenii legii dorm sau nu vor sa vadă adevăratul jaf care se face s-au …….. nu au voie sa vadă atâta timp cât se cotizează…..