Lupta pentru putere a luat dintotdeauna minţile oamenilor. Constat că acest principiu se aplică şi în România, mai ales acum în prag de alegeri parlamentare. Stau şi mă întreb dacă, nu cumva aleşii neamului nu au luat-o razna şi au nevoie de un certificat medical care stă le ateste nebunia? Virusul care i-a infectat, pe numele lui populism, îi face să nu mai judece urmările la care este supusă naţia română în perioada de după alegeri.

În lupta lor pentru putere, pentru a prinde un os cât mai mare la masa guvernării după alegeri, aleşii noştri uită sau se fac că uită de criza financiară americană care a cuprins de curând şi Europa. Deşi până nu demult spuneau că nu se poate, fără nici cea mai mică reţinere au început să aprobe revendicări sociale, chiar cu riscul de a omorî bugetul naţional.

Săptămâna trecută printr-o simplă ridicare de mână, parlamentarii noştri au aprobat majorarea salariilor dascălilor cu 50%. Asta după ce cu circa două săptămâni înainte spuneau cu totul altceva. Numai că dascălii nu sunt singurii care cer astfel de majorări salariale. S-au anunţat şi alte proteste din toate sectoarele bugetare. Să nu uităm că şi acum patru ani, înainte de alegeri s-a întâmplat la fel, s-au cerut majorări. Este foarte adevărat că lupta sindicală nu a încetat pe parcursul celor patru ani, dar nici nu s-a obţinut prea mult. La fel de adevărat este că acum durerile poporului pot fi luate în seamă de aleşii noştri, pentru că acum sunt şi ei cu durerea lor – câştigarea cursei electorale.

Nu cu mult timp în urmă au fost majortate pensiile, ba mai mult s-a acceptat ca acestea să fie plătite anticipat. Doar trebuie şi bătrânii noştri să simtă că vin alegerile, altfel nu ştiu pe al cui nume şi siglă să pună ştampila. Nici sănătatea nu a fost uitată, ministrul desfiinţând plafoanele la farmacii pentru reţetele compensate.

Fie că s-au majorat salariile, fie că a fost vorba de pensii ori de alte măsuri sociale, de fiecare dată au urmat scumpirile. Acum se spune că România riscă să intre într-o criză financiară, iar acest populism ieftin al celor care ne conduc destinele ne va costa anul viitor circa 5,6 miliarde de euro, adică 4% din PIB.

Niciun politician, indiferent de care parte a baricadei se află acum, nu are curajul să recunoască deschis că s-a făcut o mare greşeală. Niciunul dintre cei care au acţionat la comandă prin ridicarea mâinilor nu vorbeşte despre resursele din care vor fi asigurate aceste fonduri. De fapt nici nu au dovedit că le pasă, având drept motto „După noi, potopul!”

Pe unde va scoate viitorul guvern cămaşa, nimeni nu ştie. În cel mai bun caz, mare parte din aceste pomene electorale de acum nu vor mai fi aplicate, dar în acest caz vor fi postaţi în într-un con de umbră în ochii naţiei. Şi asta din cauza nebunilor din Parlament.

 
Liana Mureşan

1 COMENTARIU

  1. Daca as face un calcul cit consuma parlamentarii pe aiureli de parlamentar, plus tunurile Bechtel si altele, cred ca trebuiau sa le dea la profesori 70% , caci este de unde .Numai sa amintim ca Becali a scapat de datorii la stat de 2000 de miliarde de lei .Banii aia puteau sa ajute PIB-ul , dar nu s-a vrut .De ce sa moara profesorul de foame si sa avem copii prosti ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.