Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 februarie 2024, a inculpatului BORȘ IOAN, comisar-șef al Comisariatului județean Bistrița-Năsăud din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru comiterea infracțiunii de LUARE DE MITĂ, ÎN FORMĂ CONTINUATĂ.

„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, inculpatul Borș Ioan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit de la mai multe persoane, diferite sume de bani, necuantificate până în prezent, și alte foloase necuvenite, în legătură cu exercitare atribuțiilor sale de serviciu specifice privind efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură.
Foloasele respective ar fi fost pretinse și primite de inculpat în sediul instituției pe care o conducea, sub pretextul că vor fi remise mai departe către subalternii săi pentru ca aceștia să nu se mai deplaseze în teren în vederea efectuării controalelor de mediu asupra obiectivelor.
Inculpatului Borș Ioan i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 16 februarie 2024, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție”, a transmis DNA într-un comunicat.

COMUNICATUL DGA Bistrița-Năsăud:

Ofițerii de poliție judiciară DGA – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud și Structura Centrală au desfășurat activități procedurale într-o cauză penală în care procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 februarie 2024, față de un inculpat, care are calitatea de comisar-șef al Comisariatului județean Bistrița-Năsăud din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.

În fapt, în perioada octombrie 2023 – ianuarie 2024, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit de la mai multe persoane, diferite sume de bani, necuantificate până în prezent, și alte foloase necuvenite, în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu specifice privind efectuarea unor controale de mediu, în contextul implementării unor proiecte private în agricultură.

Foloasele respective ar fi fost pretinse și primite de inculpat în sediul instituției pe care o conducea, sub pretextul că vor fi remise mai departe către subalternii săi pentru ca aceștia să nu se mai deplaseze în teren în vederea efectuării controalelor de mediu asupra obiectivelor.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV! SURSE: Șeful Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, reținut de DNA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.