Procurorii DNA Constanța au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 decembrie 2021, a directorului general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), Bogdan Dumitru Dumitrașcu, pentru luare de mită.
Acesta ar fi pretins de la o persoană 2.000 euro pentru a o angaja pe fiica acesteia în cadrul APIA – Structura Centrală. Ulterior, urma să o transfere la o agenție județeană, pentru a fi mai aproape de domiciliu.
”Inculpatul ar mai fi precizat că dorea ca banii să-i remiși în două tranșe respectiv înainte și după angajare”, se arată într-un comunicat remis de DNA.
În 21 decembrie 2021, Dumitrașcu ar fi primit o primă tranșă, în valoare de 5.000 lei, echivalentul a 1.000 euro, iar atunci procurorii au organizat flagrantul.
Urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.
Dumitrașcu este în funcția de director general adjunct al APIA din 1 septembrie 2020, iar înainte de asta a fost Șef serviciu la Serviciul Securitate internă și arhivă din cadrul aparatului central APIA. În perioada 2010-2017 a fost director executiv adjunct la Centrul Judeţean APIA Călărași, conform CV-ului său postat pe site-ul instituției.
Ziarul Libertatea a scris la începutul lunii octombrie, după ce a studiat declarațiile acestuia de avere, că în conformitate cu aceste documente, el și familia sa au trăit timp de 4 ani doar cu 20 de lei pe zi, sub 7 lei de persoană. În plus, i s-a remarcat ascensiunea sa profesională în timpul guvernelor PSD, din perioada în care Liviu Dragnea conducea partidul, deși era membru PNL.
Sursa: g4media.ro
Citește și: VIDEO: Casă din Rodna, cuprinsă de flăcări! Care este cauza