Pompierii militari de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi și pompierii voluntari din cadrul SVSU Rodna și Șanț au intervenit marți noapte în localitatea Rodna, la un incendiu izbucnit la o casă de locuit. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, persoanele care locuiau în casă, doi copii și doi adulți s-au autoevacuat în condiții de siguranță. 

Când echipajele de intervenție cu autospecialele de stingere au ajuns la locul indicat, incendiul se manifesta generalizat la întreg acoperișul, cu o suprafață de circa 150 mp, și amenința să se extindă la clădirile învecinate, case de locuit și anexe gospodărești.

Pompierii militari si voluntari au acționat pentru protejarea vecinătăților, concomitent cu localizarea și lichidarea focarelor.

După aproximativ 10 minute incendiul a fost localizat și lichidat în aproximativ o oră și jumătate. În urma cercetărilor de la fața locului s-a ajuns la concluzia că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de amplasarea materialelor care se aprind ușor (combustibile) în apropierea coșului de fum.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.