Pentru a opta oară, în ultima lună din anul 2023, Direcția Județeană pentru Cultură a respins Planul Urbanistic Zonal pentru construirea unui bloc cu 10 etaj pe strada Gării, care ar presupune demolarea fostei biblioteci județene. Investitorul imobiliar care a achiziționat imobilul și-l lasă de ani de zile să se degradeze și-a încercat norocul și în instanță, unde cere judecătorilor să oblige instituțiile abilitate să-i emită avizele și autorizațiile necesare demolării imobilului și ridicării unei noi clădiri.

În ultima lună din 2023, Direcția Județeană pentru Cultură, prin Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, a respins pentru a opta oară elaborarea Planului Urbanistic Zonal, care presupune construirea unui imobil cu 10 etaje, cu spații comerciale, birouri și locuințe pe strada Gării.

Pentru ca acest bloc să fie ridicat este necesară demolarea fostei biblioteci județene, situate în apropierea Trezoreriei. Secretarul general al municipiului Floare Gaftone a făcut public faptul că Direcția Județeană pentru Cultură a respins de șapte ori avizul pentru desființarea clădirii unde a funcționat biblioteca. În decembrie, numărul de respingeri a ajuns la 8.

Clădirea aparține firmei Actor Assets, un dezvoltator imobiliar din Cluj-Napoca. Acesta nu s-a lăsat și în 2021 a înregistrat și un proces la Tribunalul Cluj prin care cere obligarea instituției să emită avizul pentru demolarea clădirii. Procesul e departe de finalizare, instanța cerând inclusiv efectuarea unei expertize de către experți agreați de către Ministerul Culturii. Următorul termen de judecată a fost stabilit la final de ianuarie.

SRL-ul a cerut în instanță și anularea amenzilor primite

Acesta nu este singurul dosar înregistrat de Actor Assets. SRL-ul a încercat să scape cu ajutorul instanței și de amenzile primite de la Poliția Locală pentru că a lăsat clădirea să se degradeze și să se transforme într-un focar de infecție.

Astfel, în octombrie 2022, Societatea Actor Assets a cerut la Judecătoria Bistrița anularea amenzii primite de la Poliția Locală a municipiului Bistrița, cu o lună în urmă. Soluția instanței a venit în februarie 2023, judecătorii respingând plângerile contravenționale ale SRL-ului.

Societatea comercială nu s-a mulțumit cu această soluție și a atacat-o, iar dosarul s-a mutat la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Judecătorii de aici au menținut decizia de la judecătorie, printr-o sentință pronunțată un an mai târziu, în 13 octombrie 2023.

Poliția Locală a amendat SRL-ul care deține clădirea în mai multe rânduri, în principal pentru că a lăsat de izbeliște clădirea. În 2022, Actor Assets SRL a primit două amenzi în valoare totală de 1.310 lei: una de 310 lei pentru neluarea măsurilor de salubrizare și alta pentru neîntreținerea fațadei clădirii, în valoare de 1.000 de lei.

Printre problemele identificate atunci de polițiștii locali se numără neîmprejmuirea și nesalubrizarea terenului și lipsa unei porți de acces. Polițiștii locali au mai constatat că în interior erau demolați mai mulți pereți interior și o porțiune din zidărie.

În toamna lui 2023, lucrurile arătau mai rău, fosta bibliotecă județeană transformându-se într-un focar de infecție. Curtea necosită se transformase practic într-o ghenă de gunoi, fiind depozitate acolo de la haine uzate până la ambalaje, produse de casă stricate și chiar saltele.

Accesul în clădire nu mai este restricționat, oricine putând să se plimbe prin imobilul care este la un pas de prăbușire. Ușa de la intrare a fost luată jos, iar geamurile de la parter și etaj sunt sparte.

De la moștenitori… pe mâna unor dezvoltatori care o vor pusă la pământ

Clădirea de pe strada Gării a fost bibliotecă decenii bune, încă de prin anii `50. Imobilul a fost revendicat și recuperat în instanță de moștenitoarea foștilor proprietari, Laura Mocănescu, în anul 2006.

Potrivit legislației, noua proprietară avea obligația să mențină 3 ani aceeași funcțiune de bibliotecă și să închirieze imobilul în acest sens autorităților județene. Consiliul Județean Bistrița-Năsăud plătea o chirie lunară de 1.500 de euro pentru a putea folosi clădirea. De asemenea, instituția avea întâietate la achiziționarea clădirii.

Noua proprietară a cerut pe clădire un milion de euro, sumă considerată prea mare de președintele Consiliului Județean de atunci, Gheorghe Marinescu, care spunea la acea dată că nu sunt fonduri pentru achiziționare, preferând să plătească o chirie lunară.

În 2012, Biblioteca Județeană s-a mutat în casă nouă, pe Alexandru Odobescu, astfel că  s-a renunțat la plata chiriei lunare, iar clădirea de pe strada Gării a fost lăsată de izbeliște.

Între timp, însă, clădirea a fost achiziționată de o firmă din Cluj-Napoca: SC Anodin Assets SRL. Mai apoi, clădirea și terenul au fost întabulate pe altă firmă: Actor Assets SRL. Cele două firme au ca obiect de activitate dezvoltarea imobiliară.

Planul era ca în locul clădirii să ridice un bloc cu 8-10 etaje. Intenția a fost făcută publică de Asociația Bistrița Civică, după ce a și depus o petiție adresată administrației locale în încercarea de a stopa proiectul.

„Printr-o adresă depusă la Primărie de actualii proprietari ai imobilului respectiv, se cere demolarea acestui minunat fost obiectiv de cultură care a modelat mii de destine prin citit. Motivul este intenția de a se cere și un PUZ și construirea unui bloc cu 8-10 etaje în imediata apropiere al celui existent tot de 10 etaje de lângă Trezorerie. Merită să încercăm să-i dăm o altă destinație acestei clădiri solide și falnice și care încă nu a suferit distrugeri majore”, au scris în petiție reprezentanții Asociației Bistrița Civică, în petiția respectivă.

Asociația spera să salveze clădirea prin introducerea sa pe lista monumentelor istorice. Acest lucru nu s-a întâmplat încă. Petiția a fost semnată de mai multe instituții publice și asociații din Bistrița. Printre ele se numără Inspectoratul Școlar, Biblioteca Județeană, Direcția de Statistică, Complexul Muzeal, Direcția pentru Cultură și chiar Protopopiatul Ortodox.

SRL-ul este deocamdată legat la mâini și la picioare, întrucât nu a primit acordul pentru a demola clădirea nici de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice și nici de la Direcția de Cultură. Din acest motiv, firma a încercat să rezolve problema inclusiv în instanță.

Clădirea a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea în stil neoclasic. Deși nu este pe lista monumentelor istorice, potrivit istoricului de artă Vasile Duda, clădirea este „o construcție istorică ce păstrează caracteristicile arhitecturii din preajma anului 1900 combinate cu elemente eclectice si forme specifice stilului Art Nouveau. Elementele stilistice păstrate se regăsesc în mod general și la alte imobile din zona istorică a orașului – demolarea acestui imobil nu ar elimina elemente originale pe care să nu le mai putem regăsi în oraș, dar demolarea acestuia ar destructura un context arhitectural unitar care face legătura cu arhitectura zonei istorice protejate”.

Andreea Radu

1 COMENTARIU

  1. Un vechi proverb românesc, spune: „Dă-i, Doamne, românului mintea cea de pe urmă!” Pentru un oraș ca Bistrița, care nu dispune de prea multe constructii în stilul arhitectonic Art Nouveau este mult mai bine să fie salvată si renovată clădirea din strada Gării nr.2 , in care a funcționat o lungă perioadă de timp biblioteca județeană. Cu atât mai mult cu cât această clădire este în perfectă armonie ca stil arhitectural si regim de înălțime cu Palatul Postei din vecinătate formând împreună frontul stradal de trecere dintre centrul istoric si bulevardul Republicii.
    Demolarea clădirii pentru a face loc unui bloc cu 10 etaje lângă Palatul Postei ar crea o monstruozitate arhitectonică de care orașul Bistrița nu are nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.