Direcţia Judeţeană de Pază intră în reorganizare şi se va numi Serviciul de Pază a Obiectivelor de Interes Judeţean Bistriţa-Năsăud. Odată cu aceasta, 80 de posturi dispar din organigrama instituţiei, din 143 rămânând doar 63.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, spune că maxim zece angajaţi vor rămâne pe dinafară. Nu a spus însă ce se va întâmpla cu restul persoanelor de până la 80 care trebuie să iasă din schemă.

 

 

 

Direcţia Judeţeană de Pază a fost înfiinţată în anul 2005 ca instituţie publică de interes judeţean, autofinanţată, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a aprobat, în şedinţa ordinară din 26 august, înfiinţarea Serviciului de Pază a Obiectivelor de Interes Judeţean Bistriţa-Năsăud, organigrama şi statul de funcţii cu un număr de 63 posturi (şase de conducere şi 57 de execuţie). Hotărârea prevede ca Ovidiu Florean să fie numit în funcţia de director al instituţiei, continuându-şi astfel activitatea.

 

Reorganizarea trebuia făcută din 2010

 

Potrivit expunerii de motive a preşedintelui CJ BN la proiectul de hotărâre care a vizat reorganizarea serviciului de pază, Direcţia Judeţeană de Pază a fost înfiinţată în anul 2005 ca instituţie publică de interes judeţean, autofinanţată, cu personalitate juridică, în subordinea administraţiei judeţene, iar în 2006 şi-a extins obiectul de activitate şi la alte obiective din judeţ, prin încheierea de contracte de prestări servicii de pază cu diferiţi agenţi economici.

Din 2010 şi până acum însă, Direcţia Judeţeană de Pază nu a mai depus la CJ BN, situaţii financiare şi nici nu a mai supus spre aprobare organigrama şi statul de funcţii.

Acest lucru se suprapune şi cu faptul că în 2010, mai precis în luna iulie, conducerea de la acea vreme a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud a primit o adresă din partea Instituţiei Prefectului, prin intermediul căreia i se aducea la cunoştinţă faptul că în Serviciul de pază judeţean numărul maxim de posturi trebuie să fie 63, număr rezultat în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 63/2010, emisă de Guvernul Boc.  Cum nu a existat nicio mişcare la nivelul Consiliului Judeţean, Instituţia Prefectului revine în luna decembrie 2011, cu un document similar. Nici de data aceasta nu s-a luat vreo măsură. O pune în aplicare însă, actualul preşedinte al CJ BN, Radu Moldovan.

 

Dispar din schemă 80 de angajaţi

 

Măsura reorganizare a Serviciului de Pază Judeţean este însă una nu foarte comodă, fiindcă din schemă dispar 80 de posturi, respectiv tot atâţia de angajaţi. Potrivit surselor Gazetei de Bistriţa, unii dintre angajaţii care nu se vor mai regăsi pe statul de funcţii a noului Serviciu de Pază, vor pleca spre alte instituţii similare, probabil poliţia locală, dar unii vor rămâne fără un loc de muncă. Cu toate acestea, Radu Moldovan, preşedintele CJ BN, susţine că doar maxim zece angajaţi nu vor avea un loc de muncă.

„Membrii comisiei de analiză au votat ca Direcţia Judeţeană de Pază să rămână în actuala configuraţie, motivat de faptul că e o structură care are patrimoniu propriu, are personalitate juridică, se gestionează singură, are buget propriu. Nu implică în niciun fel bugetul Consiliului Judeţean, prin urmare nu e o povară asupra acestui buget, iar în aceste condiţii era puţin forţat să dăm afară 80 de oameni care aveau şi au obiectul muncii”, a precizat în şedinţa de consiliu judeţean, consilierul democrat-liberal Eugen Curtean.

De cealaltă parte, preşedintele Radu Moldovan a susţinut că respectiva comisie nu şi-a îndeplinit cum trebuie sarcinile, cu atât mai mult cu cât s-au descoperit oarecare nereguli la Direcţia Judeţeană de Pază în urma unui control efectuat de Curtea de Conturi.

„În luna iunie-iulie am avut şi controlul Curţii de Conturi. Toate poziţiile sunt contrazise cu poziţia comisiei (n. r – comisia de evaluare a activităţii desfăşurate la Direcţia Judeţeană de Pază), adică nu avem varianta struţo-cămilă care e acum în Direcţia de Pază cu parte de reglementare în zona instituţiilor publice şi cu parte de reglementare în zona societăţilor comerciale”, a spus Radu Moldovan, care a precizat că a avut de ales între desfiinţarea Serviciului de pază şi reorganizarea acestuia.

„În urma discuţiilor avute cu Direcţia, nu se pune problema pierderii a 80 de locuri de muncă, e vorba de maxim şapte – zece oameni care pot fi în această situaţie”, a mai precizat preşedintele CJ BN.

 

Cei care vor rămâne la Paza Judeţeană vor susţine un examen

 

Agenţii de pază angajaţi ai Direcţiei Judeţene de Pază Bistriţa-Năsăud vor fi reîncadraţi pe posturile aprobate în structura organizatorică a Serviciului de Pază a Obiectivelor de Interes Judeţean Bistriţa-Năsăud, în urma susţinerii unui examen.

De asemenea, în termen de 30 de zile, directorul Serviciului de Pază a Obiectivelor de Interes Judeţean Bistriţa-Năsăud va transmite proiectul Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei, în vederea adoptării de către consiliul judeţean.

 

Vor fi păzite doar obiective de interes judeţean

 

Serviciul de Pază a Obiectivelor de Interes Judeţean Bistriţa-Năsăud va avea ca obiect de activitate paza obiectivelor de interes judeţean precum şi a altor bunuri proprietate publică sau privată a judeţului. Pe lista obiectivelor figurează sediile Consiliului Judeţean, al Bibliotecii Judeţene, Complexului Muzeal Judeţean, Centrului Judeţean pentru Cultură, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi ale centrelor DE servicii sociale pentru copii şi adulţi din judeţ sau ale Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanei Bistriţa-Năsăud. Totodată, agenţii de pază vor avea în grijă şi Spitalul de Urgenţă Bistriţa, plus secţiile din subordine, centrele şcolar pentru educaţie incluzivă din Bistriţa, Beclean şi de la Lacrima, Liceul Tehnologic Special “Sf. Maria” şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională. În atribuţiile aceluiaşi Serviciu din subordinea CJ BN revin şi paza bunurilor proprietate publică administrate de SC Aquabis SA şi SC LDP SA, unde Consiliul Judeţean este acţionar, dar şi a obiectivelor de investiţii aferente proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide” – staţii de transfer, centre de colectare.

 

Toate contractele, reziliate

 

Ovidiu Florean este nevoit ca până la sfârşitul acestui an să demareze procedurile de reziliere a tuturor contractelor de servicii de pază care nu privesc obiective de interes judeţean.

Începând cu data de 01.01.2014, activitatea Serviciului de Pază a Obiectivelor de Interes Judeţean Bistriţa-Năsăud, va fi finanţată din bugetul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, în condiţiile legii.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.