Primarul Creţu joacă tare pe proiecte europene şi mai bifează un proiect finanţat din fonduri nerambursabile. Modernizarea Parcului Municipal costă 4.5 milioane de euro, iar lucrările vor începe în această toamnă.
Se va construi o pistă pentru biciclete, aleile vor fi reconfigurate, se vor planta arbori ornamentali şi un labirint din arbuşti iar în zona statuii lui Coşbuc se va realiza un heleşteu cu peşti.

Lucrările de modernizare a parcului vor dura aproximativ trei ani, ceea ce înseamnă ca Ovidiu Creţu va intra în campania electorală cu marile sale proiecte aflate în şantier.  
Cu un buget sărăcit, Bistriţa se bazează pe absorbţia banilor europeni, care ar dezvolta rapid oraşul.

Creţu face praf Parcul Municipal şi construieşte altul nou, cu 4,5 milioane de euro  

După ce a făcut să zbârnâie compartimentul de Fonduri Europene din cadrul primăriei, Ovidiu Creţu s a lansat într-o campanie mediatică, promiţând bistriţenilor că va transforma Bistriţa într-un oraş european. Va moderniza Parcul Municipal, străzile din zona centrală, Centrul Cultural George Coşbuc, va reabilita pasajele şi întreg centrul istoric. Toate astea din bani europeni.
Imediat după câştigarea mandatului, primarul Bistriţei a demarat o serie de proiecte de dezvoltare a oraşului. Cum a ajuns la cârma primăriei, edilul a reactivat urgent compartimentul de Fonduri Europene, care în opinia dânsului nu a fost folosit de primarul Vasile Moldovan, în cele două mandate acesta omiţând omis atragerea de fonduri europene.
Proiectele demarate de Creţu sunt finanţate pe final de mandat. Regenerare urbană a centrului istoric este marea promisiune europeană a lui Creţu, proiectul fiind depus şi aflat în stand by, deocamdată.  
Modernizarea Parcului Municipal a stârnit controverse aprinse în ultimul an de mandat al fostului primar Vasile Moldovan. Această investiţie valorează aproximativ patru milioane de euro şi implică lucrări de mare artă – modernizarea aleilor, un heleşteu cu peşti în zona statuii lui George Coşbuc, arbori ornamentali, iluminatul aleilor şi inclusiv o pistă de biciclete a fost prinsă în documentaţia de modernizare a zonei.
La ora actuală, Parcul Municipal se află într-o stare deplorabilă: aleile sunt pline de gropi, iar iluminatul este inexistent, pe alocuri. O serie de arbori îmbătrâniţi, care pot cădea peste trecători. Singurele lucrări demarate de municipalitate au fost vopsirea băncilor, şi înlocuirea acoperişului la foişor. Ovidiu Creţu a plantat personal trei puieţi de Gingobiloba, promiţând în faţa jurnaliştilor că va moderniza întreg Parcul Municipal care nu a suferit intervenţii majore de mai bine de 20 de ani. Regenerarea urbană a centrului istoric este un proiect ce prevede redarea accesului şi accesibilităţii pasajelor şi creşterea potenţialului turistic al Bistriţei.
În momentul de faţă parcul are 1173 de arbori, iar odată modernizat va avea în final 1220, deci creşte numărul de copaci din parc.

Parcul Municipal, în paragină de 20 de ani

În aşteptarea finanţării europene, administraţia Creţu nu a investit aproape deloc în Parcul Municipal. Singura investiţie majoră o reprezintă amenajarea filigoriei unde se susţin concerte de fanfară. În rest, statuile şi aleile sunt distruse, nu există sistem de iluminat şi copacii bătrâni pot să cadă oricând peste trecători. Ca dovadă, dezastrul produs de furtuna de anul trecut, când zeci de arbori au fost puşi la pământ.
Doar că la trei ani de mandat, proiectele îndrăzneţe ale primarului sunt valabile doar pe hârtie. În acest sens, Primăria Bistriţa a depus documentaţiile şi solicită 23 de milioane de euro, finanţare nerambursabilă. Regenerarea centrului istoric prevede realizarea unor axe care traversează Pietonalul „Liviu Rebreanu”, modernizarea şi pavarea străzilor din zona centrală.
Liliana Coceşiu, coordonatorul proiectelor din primărie susţine că procedurile sunt foarte greoaie şi de aceea s-a întârziat atât de mult. Coceşiu este optimistă şi crede că în vară vor începe lucrările propriu zise.

Pe hârtie Bistriţa arată beton, în realitate, mai aşteptăm niţel

Şcolile din Bistriţa au fost modernizate din fonduri europene, Centrul cultural George Coşbuc şi modernizarea centrului istoric sunt următoarele proiecte marca Ovidiu Creţu care ar dezvolta potenţialul turistic al Bistriţei.
Cele mult-visate de primar se conturează treptat şi acesta demonstrează că poate asfalta ca la carte străzile din municipiu, fără a scoate bani din bancă, (cum a făcut-o predecesorul său, Vasile Moldovan). Reabilitarea străzilor din centrul oraşului au o valoare de aproape 13 milioane lei, fiind vorba de o finanţare nerambursabilă. Lucrările vor începe în scurt timp, iar străzile din zona Consiliului Judeţean vor fi complet modificate. În plus, se vor reabilita trotuarele şi se vor realiza noi locuri de parcare.
Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” este un alt proiect promis de primarul Creţu care aşteaptă finanţare europeană. Proiectul de reabilitare prevede lucrări care presupun reabilitarea structurii de rezistenţa a clădirii, reabilitarea tâmplăriilor, astfel încât să se respecte forma şi detaliile istorice, utilizându-se aceleaşi materiale, repararea elementelor de finisaj, recondiţionarea tuturor elementelor decorative cu valoare istorică, efectuarea unor lucrări de reparaţii capitale la instalaţiile electrice, de încălzire, de apă şi canalizare, recondiţionarea sistemului de ventilare a clădirii, cu refolosirea parţială a sistemului istoric.

Contractul cu Crama Veche strică planurile primarului   

Modernizarea Centrului Municipal de Cultură i-a pus în gardă pe agenţii economici ale căror sedii funcţionează la subsolul instituţiei. Până la urmă, aceştia au reuşit să-şi asigure spatele, prin prelungirea contractului de închiriere.
Ovidiu Creţu a ieşit public acuzând patronii localului „Crama Veche” de faptul că s-au folosit de anumite tertipuri pentru a prelungi contractul de închiriere şi implicit au pus în pericol finanţarea din bani europeni. Primarul Bistriţei susţine că prelungirea contractului ar fi fost ilegală, dar nu a avut de ales, fiind foarte greu ca procedurile de finanţare să fie reluate. Tocmai de aceea a preferat să închidă ochii la această problemă ivită şi astfel spaţiul de la subsol a fost exclus din proiectul de modernizare a Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”. Totuşi, manevra a întârziat puţin procedurile, reprezentanţii ADR fiind nevoiţi să refacă documentaţiile în noile condiţii.
Regenerarea urbana a centrului istoric este un proiect în valoare de 10 milioane de euro ce prevede modernizarea pasajelor şi creşterea potenţialului turistic al Bistriţei. Este cireaşa de pe tortul proiectelor europene, care deocamdată se află în analiză.
Cu toate că a atras milioane de euro din fonduri europene, marele regret al primarului este acela că dezvoltarea Bistriţei a fost întârziată din considerente politice. Ceea ce înseamnă că Ovidiu Creţu intră în cursa electorală cu şantiere în întreg oraşul.

Cosmin Botezat
cosmin@gazetadebistrita.ro

Proiecte îndrăzneţe: piste de biciclete şi heleşteu cu peşti

Aleile vor fi luminate, iar în zona statuii lui George Coşbuc se va realiza un luciu de apă. În parcul modernizat, se va realiza o pistă pentru biciclete, iar accesul auto va fi interzis de pe strada Albert Berger. Totodată, vor dispărea aleile de asfalt şi cele noi, care vor fi reconfigurate şi realizate din piatră naturală şi pavele. Se vor amplasa coşuri de gunoi şi trei grupuri sanitare, unul în zona Casei de Cultură, unul în zona Băii Populare şi altul la intrarea dinspre parcul american. Un labirint din gard viu va fi amenajat în zona Cramei Vechi.
În plus, imediat după semnarea documentelor de finanţare, primăria a demontat parcul Rotary care oricum era într-o stare deplorabilă.

4 COMENTARII

  1. Acest primar idiot care a vrut sa distruga si parcul dendrologic creat de regretatul profesor Livius Gubesch de la liceul Rebreanu, acum nu incape de pomii din parcul orasului. Vrea el o reconfigurare, alte alei, alti gargauni. Aveti insa mare grija ca in parcul din Bistrita exista arbori din specii rare unele monumente ale naturii. Nu lasati prada unui neispravit pus pe distrugerea naturii asa cum vrea sa faca si cu padurea Codrisor pe unde sa aduca soseaua de centura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.