Până în toamna anului 2012, Valer Valentin Cioncan îndeplinea funcţia de revizor central la CFR. În luna octombrie a anului 2012, zeci de angajaţi ai CFR din toată ţara erau luaţi pe sus şi duşi la audieri în unul dintre cele mai complexe dosare de luare şi dare de mită care viza CFR. Printre cei audiaţi şi mai apoi cercetaţi s-a numărat şi Valer Valentin Cioncan, despre care anchetatorii spuneau că era unul dintre cei trei capi ai reţelei, care-şi dezvoltase propriul limbaj.

 

Retrogradat în prima fază, mai apoi dat afară

Odată începute cercetările, la finalul anului 2012, Valer Valentin Cioncan a fost reprimit în sânul CFR însă „retrogradat”. Purtătorul de cuvânt al CFR declara la acea vreme că cei şapte controlori bistriţeni cercetaţi se vor întoarce la muncă până la încheierea procesului, însă nu pe funcţii de conducere. În 2013 însă lucrurile s-au schimbat brusc. Valer Valentin Cioncan s-a trezit în 7 mai 2013 cu contractul de muncă suspendat. Apropiaţii ceferistului spun că acesta nu a mai fost implicat în niciun scandal după ce au început cercetările, concedierea sa fiind oarecum bruscă. În speranţa că va reuşi să învingă compania la care lucra de decenii şi pe care ar fi păgubit-o destul de serios în ultimii ani alături de colegii săi, Valer Valentin Cioncan a acţionat în judecată CFR-ul, cerând anularea desfacerii contractului de muncă. În primă fază, în august 2013, Tribunalul Bistriţa-Năsăud îi dădea dreptate lui Valer Valentin Cioncan, anulând decizia de suspendare a raporturilor de muncă.

„Repune contestatorul în situaţia anterioară emiterii deciziei şi obligă intimatul să-i plătească drepturile salariale, de care ar fi beneficiat dacă nu s-ar fi emis decizia anulată de la data de 07.05.2013 şi până la data reluării efective a raporturilor de muncă, sume actualizate şi indexate cu indicele de inflaţie la data plăţii”, se arăta în soluţia dată în 14 august 2013 de Tribunalul Bistriţa-Năsăud. CFR a atacat însă această decizie, astfel că, dosarul după ce a trecut şi de Curtea de Apel Cluj, a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a şi dat „verdictul” final. În martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dădea câştig de cauză CFR-ului.

„Respinge ca inadmisibil recursul declarant de către reclamantul Cioncan Valentin Valer împotriva deciziei nr. 162/A din 21 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, Secţia I civilă”, era soluţia definitivă dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ce a făcut însă în tot acest timp Valer Valentin Cioncan?

Se pare că mai marele CFR-ului s-a reprofilat, fiind dispus să înceapă din nou cu munca de jos. Astfel, potrivit apropiaţilor, Valentin Cioncan şi-a urmat soţia în Germania încă de când a fost dat afară de la CFR. Soţia lui Valer Valentin Cioncan care este asistentă medicală la un spital din Germania a fost şi cea care i-a găsit un loc de muncă fostului ceferist. Acesta se pare că este îngrijitor la acelaşi spital. Decizia pare a fi una înţeleaptă dacă luăm în calcul faptul că jobul la CFR a fost pierdut definitiv.

 

Un apartament şi o maşină, singura avere a CFRistului

 

În 2012, cu doar câteva luni înainte să fie luat pe sus de oamenii legii, Valer Valentin Cioncan îşi încerca norocul la Primăria Ilva Mică, pe listele liberalilor. Acesta însă nu a avut noroc, deşi era de ceva vreme în PNL. Ceferistul de 44 de ani făcea parte şi din Sindicatul CFR Gara de Nord. Potrivit declaraţiei de avere de la acea vreme, Valer Valentin Cioncan nu se putea lăuda cu sume impresionante. Acesta deţinea alături de soţia sa un apartament de 110 metri pătraţi în Bistriţa, care a fost achiziţionat în anul 2009 şi un autoturism achiziţionat în 2004. Oficial, salariul său de la acea vreme, când îndeplinea funcţia de revizor central, ajungea la 3300 de lei.

 

Valer Valentin Cioncan, pion important în piramida şpăgii

Dacă ceilalţi şase angajaţi ai CFR erau nişte banali controlori de tren, potrivit anchetatorilor, rolul îndeplinit de Valer Valentin Cioncan în piramida şpăgii era destul de important, acesta fiind unul dintre capii reţelei.

Astfel, în vârful piramidei şpăgii se aflau trei inspectori revizori, printre care se număra şi bistriţeanul Valentin Cioncan. Sumele erau colectate de către naşi de la călătorii prinşi fără bilet. Banii ajungeau mai sus, până în vârful piramidei, la revizorii centrali. Transferul banilor se făcea în toaletele trenurilor, iar la Bucureşti mita era „spălată” la chioşcurile deschise pe peroane pe numele rudelor celor implicaţi. Membrii reţelei mergeau la aceste chioşcuri şi cumpărau produse la suprapreţ folosind banii din şpăgi. Valentin Cioncan era unul dintre cei revizorii care aveau acces la planurile de control şi îi avertizau pe şefii de tren că urmează să fie verificaţi într-o anumită perioadă. Şefii aveau grijă de oamenii lor, plasându-i pe cele mai „bănoase” trasee şi anunţându-i când urma un supracontrol.

Mita nu se rezuma la bani, revizorii primind şi produse alimentare sau chiar băuturi scumpe. Cei implicaţi în această reţea aveau un limbaj propriu. Astfel, „cârjeală” se referea la pretinderea sau primirea de bani de la călători în mod fraudulos, „chiorii” erau călătorii care nu aveau bilete de tren, iar „coletele” erau persoanele care ofereau mită. Directorul general de atunci al CFR Călători, Ştefan Roşeanu, susţinea că în medie cam 30% dintre călătorii care se deplasează cu trenul nu cumpără bilet, compania pierzând cel puţin 100-150 de milioane de lei.

 

Cercetările încă nu s-au încheiat

Deşi au trecut aproape doi ani de la primele audieri, cei cercetaţi încă nu au fost trimişi în judecată. Acest lucru nici nu este greu de înţeles, dacă luăm în calcul faptul că discutăm despre cel mai mare şi mai complex dosar de luare şi dare de mită care implică CFR. Din cei 81 de angajaţi ai CFR duşi la audieri, 70 au fost propuşi pentru arestarea preventivă în prima fază. De fiecare dată instanţă a respins propunerile de arestare preventivă, considerând că este suficientă interdicţia de a părăsi ţara, care a expirat şi ea între timp, drept dovadă Valentin Cioncan îşi vede liniştit de treabă în Germania. Se pare că numărul angajaţilor CFR cercetaţi trece de 30.

tren

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.