Primăria Rebrişoara se află în situaţia de a declara starea de insolvenţă din cauza datoriilor foarte mari pe care administraţia locală le-a acumulat de ani de zile. Recent, primarul Viorel Clapău a solicitat un ajutor din partea Guvernului Ponta, însă până acum nu a primit vreun răspuns.

Intrarea în insolvenţă a unei administraţii locale devine posibilă în urma adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă privind criza şi insolvenţa autorităţilor locale. În urma noilor reglementări, creditorii ar urma să îşi recupereze creanţele, fără ca activitatea primăriilor să fie în vreun fel blocată.

 

 

 

În urmă cu circa două săptămâni, Viorel Clapău, primarul comunei Rebrişoara, a trimis premierului Victor Ponta o scrisoare deschisă prin intermediul căreia îi solicita aprobarea unei finanţări de circa 4,5 milioane lei. Administraţia locală ar avea nevoie de această sumă pentru a finaliza câteva dintre obiectivele începute acum mulţi ani, pe când la cârma primăriei se afla Nicolae Bodiu, obiective care nu au fost finalizate.

 

A preluat primăria cu datorii enorme

 

Anul trecut la preluarea mandatului său de primar al comunei Rebrişoara, Viorel Clapău a găsit datorii de circa 4,9 milioane lei, din care mare parte erau datorii ale administraţiei locale către o firmă din Cluj, care au fost acumulate din cauza încăpăţânării fostului primar Nicolae Bodiu la un anumit moment dat. Când Bodiu şi-a dat seama că nu e de glumă, a fost foarte târziu. Aceasta nu a fost însă singura problemă a fostei administraţii locale, fiindcă în timp a mai acumulat şi alte restanţe care nu au putut fi plătite.

„Am preluat primăria cu o serie de datorii, o parte le-am achitat, dar o parte au rămas. Să vedem cum le voi achita şi pe acestea în viitor. Datoriile certe care au fost la preluarea mandatului de primar, bineînţeles după ce s-au verificat toate documentele, s-au cifrat la 49 de miliarde de lei vechi. Acestea a mai scăzut apoi, fiindcă am dat în judecată o unitate pentru penalităţi abuzive şi am câştigat în instanţă De la 1,2 miliarde de lei vechi cât avea datorie comuna către aceasta începând cu 2007, la care s-au adăugat penalităţi de aproape şapte miliarde. Este vorba de o firmă de la Sighişoara care a întocmit pentru primărie nişte proiecte de dezvoltare, iar ulterior s-a renunţat la firma respectivă. Nu ştiu din ce motive. (…) Valoarea totală a contractului era de circa 1,55 miliarde lei vechi din care s-au achitat doar 150 de milioane. (…) Oricum penalităţile au fost abuzive şi am demonstrat asta în instanţă, fiindcă ni s-au redus penalităţile cu aproape şase miliarde. Deci din mai bine de opt miliarde cât era datoria către firma respectivă am rămas cu doar două miliarde şi ceva de plătit. Apoi am mai avut o datorie de 700 de milioane de lei vechi care trebuiau plătiţi unei firme care a întocmit un alt proiect pe măsura 3.2.2 care nu a intrat la finanţare din cauza punctajului foarte scăzut. Aceştia au calculat penalităţi de circa 1,9 miliarde lei. Am negociat şi aici cu firma respectivă şi am redus foarte mult din penalităţi. După acestea, datoriile certe au ajuns la 43 de miliarde, din care o parte s-a plătit, iar acum s-a ajuns 39 de miliarde”, a declarat primarul Viorel Clapău.

Pentru ieşirea din impas, primarul comunei Rebrişoara a trimis premierului Victor Ponta şi vicepremierului Liviu Dragnea câte o scrisoare deschisă, solicitându-le ajutorul pentru a putea trece de acest impas. Suma pe care Viorel Clapău a cerut-o spre a fi alocată primăriei este de 4,5 milioane lei, pentru a se putea achita datoriile şi pentru finalizarea a două proiecte extrem de necesare locuitorilor comunei – un pod care face legătura între vatra satului şi o zonă locuită peste râul Someş, dar şi finalizarea drumului către Gersa, unde acum este asfaltată o porţiune de doar 2 km, din cei şapte cât sunt în total.

 

Blocaţi total din cauza insolvenţei

 

Chiar dacă până acum nu a primit încă vreun răspuns, primarul Clapău a avut măcar speranţe. Acestea însă s-au năruit odată cu adoptarea ordonanţei de urgenţă cu privire la insolvenţa administraţiilor locale. Edilul nu ştie deocamdată cum se va aplica această ordonanţă, însă este conştient că într-o atare situaţie nu va mai putea face nimic pentru comuna sa, fiind o situaţie greu de redresat. Motivul ar fi sumele insuficiente care se adună din taxe şi impozite, mai ales că la nivelul comunei nu există decât vreo doi agenţi economici mai potenţi.

„Deocamdată nu m-a contactat nimeni, în afara colegilor dumneavoastră din presă. Nu ştiu cum va fi pusă în aplicare ordonanţa, vin creditorii, vine Trezoreria, trebuie să fac eu cerere de insolvenţă… încă nu ştim nimic. Nu cred că vom mai putea face ceva în comună. Sunt legat de mâini şi de picioare. De la Guvern nu am primit niciun răspuns deocamdată, nici de la domnul Liviu Dragnea, dar nici de la domnul Ponta. Ce să mai spun? Acuma, nu eu le-am făcut (n. r. – datoriile). Şi nu e de vină doar primarul defunct (n. r. – Nicolae Bodiu, decedat în primăvara anului trecut), ci e de vină şi administraţia judeţului care a lăsat să se ajungă aici. Din 2007 s-au derulat lucrări, nu de un an, doi. Nu cred să reuşim să achităm datoriile prea curând chiar şi în stare de insolvenţă. Din impozite şi taxe nu se poate. Pe mine nu mă afectează, eu am din ce trăi, dar eu am promis oamenilor din comună ceva. Am nişte promisiuni, am nişte proiecte şi acum mă văd blocat. Asta mă deranjează cel mai mult. Recent am avut o adunare populară şi voi mai face una în care le voi explica oamenilor din comună cum stă treaba şi ce presupune această ordonanţă. Deocamdată însă aştept să văd ce decizii se iau. (…) Numai aşa se rezolvă dacă se ia o decizie politică şi să ne mai scadă din arierate. Eu când am trimis scrisoarea, am trecut pe listă şi lucrările începute şi de ceea ce aş avea nevoie ca să termin drumul de pe Gersa şi am cerut şi nişte bani pentru achitare de arierate ca să ne putem desfăşura cât de cât activitatea curentă”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, primarul comunei Rebrişoara.

 

Arieratele, o piatră de moară

 

Edilul este convins că ordonanţa adoptată de Guvernul Ponta nu este altceva decât efectul unei înţelegeri cu Fondul Monetar Internaţional.

„Eu cred că decizia asta este un efect al angajamentului cu FMI-ul, fiindcă s-a tot spus, încă din vremea Guvernului Boc, să se reducă arieratele. Sigur că arieratele astea presează ca o piatră de moară asupra administraţiilor locale şi pentru economie mai ales”, a spus Viorel Clapău.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.