Am vrut să văd dacă denunță cineva din această țară zisă democratică, în realitate ostatica instituțiilor de forță, incredibilul atentat la libertatea presei care e cazul Sky News. Cu mici excepții, site-ul Gîndul și cîteva ONG-uri, presa și societatea civilă, lovite de românismul de tip România Mare, au aplaudat aberația DIICOT de a ancheta o televiziune străină pentru atentat la siguranța națională, aberație prin nimic deosebită de hăituirea ONG-urilor de către statul lui Vladimir Putin pe motiv că complotează împotriva Măreței Rusii.
Am vrut să văd pînă unde pot merge Autoritățile române cu aberațiile în acest caz. Cînd am aflat că se cere anchetarea conducerii Sky News, pe motiv că a aprobat difuzarea materialului, mi-am dat seama că afacerea depășește prostia pentru a intra în psihiatrie. Orice cetățean cu minimă experiență a democrației știe că-n presa liberă, spre deosebire de presa comunistă, articolele n-au nevoie de aprobarea conducerii ca să apară”, notează Ion Cristoiu.
„Televiziunea Sky News a difuzat un reportaj-anchetă realizat în România despre niște români care fac trafic internaţional de arme și muniții. Despre România au apărut în presa occidentală pînă acum zeci de materiale, unele mult mai grave decît reportajul de la Sky News, pentru că acuzau statul român la cel mai înalt nivel. Reportajul de la Sky News nu acuză Statul Român, ba chiar nu denunţă nici un demnitar român de complicitate la acest trafic de arme”, precizează Ion Cristoiu.
Jurnalistul a mai precizat că nu consideră că reportajul este o lovitură dată României, mai ales pentru că „se referea la niște cetățeni români și nu la Statul român”.
„Pentru prima dată în istoria postdecembristă, un material apărut într-o publicaţie occidentală a fost luat în serios”, a mai spus Cristoiu. Rezultatele anchetei DNA au fost că materialul e fals.
Un Comunicat de presă dat publicităţii de DIICOT pe 11 august 2016 anunţă punerea sub acuzare a jurnaliştilor care au realizat materialul pentru atentat la Siguranţa Naţională.
„Comunicarea de informaţii false. Comunicarea sau răspîndirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscînd caracterul fals al acestora, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea naţională se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”, se arată în Noul Cod Penal, articolul 404.
DIICOT argumentează punerea în pericol a securităţii naţionale de către difuzarea reportajului: „Acţiunile grupului de ziarişti britanici pe teritoriul României sînt de natură a afecta securitatea naţională a statului român prin inducerea în eroare a autorităţilor europene, a populaţiei largi din Europa şi din România ( formularea de analfabeți cu grade aparține DIICOT n. n) cu privire la posibilitatea autorităţilor de stat române de a gestiona contrabanda cu armament provenit din zone de conflict vecine statului român, de natură a aproviziona cu armament de război deosebit de periculos grupări teroriste din vestul Europei (deseori zguduit în ultimii ani de atentate teroriste) şi din Orientul Mijlociu, aceste fapte, dacă ar fi reale, circumscriindu-se finanţării terorismului islamic de către statul român prin complicitatea laşă sau pasivă a autorităţilor acestora.
În lipsa unei intervenţii rapide şi eficiente a autorităţilor române, toate aceste aspecte ar fi rămas în memoria publică aşa cum autorii acestora au dorit să le înfăţişeze.
În acest sens, se are în vedere noţiunea de securitate naţională, astfel cum este definită din art. 1 din Legea 51/1991, acest act normativ fiind cel care asigură şi stabileşte cadrul general al tuturor faptelor circumscrise securităţii naţionale a României. Informaţiile false la care facem referire, aşa cum s-a evidenţiat şi mai sus, au generat sentimentul de insecuritate în rîndul populaţiei, iar instituţiile şi structurile cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice au făcut eforturi considerabile, angrenînd resurse umane şi logistice consistente, tocmai pentru a identifica în cel mai scrut timp posibil persoanele ce apar în respectivul material video şi a înlătura o potenţial stare de pericol.”
Mai mult, jurnalistul a precizat că toate argumentele aduse de DIICOT pot fi folosite oricînd în cazul jurnaliştilor români.